Gjergj Kastriot – Skenderbeg

Gjergj Kastriot – Skanderbeg s-a nascut in Diber, nord-estul Albaniei. Tatal sau era conducatorul Albaniei centrale de astazi care cuprindea: Mirdita, Kruja, Mati si Dibra. Numele lui adevarat era Gjergj Kastrioti (numele de familie venind din regiunea Kastrati, locul de nastere al acestuia), iar numele de Skenderbeg ii este conferit de catre turci in amintirea lui Alexandru Cel Mare. (Skenderbeg : Skender – Alexandru, Beg – Mare).

Urmatorul text este scris de catre Gabriel Tudor si a aparut la revista: Magazin, din 12 octombrie, 2006.

Situat intre coastele stancoase ale muntilor Pirului si tarmurile domoale ale Adriaticii, regatul Epirului a fost candva locul unde principesa Olympia, mama faimosului Alexandru Macedon vedea lumina zilei. La multe secole de cand Alexandru pornea, din acest aspru colt de Balcani sa cucereasca lumea, un demn urmas de-al sau ridica stindardul luptei de eliberare a neamurilor din Epir si din intreaga Albanie, de sub jugul otoman: George Castriotul, ramas in istorie sub porecla de Skanderbeg – „domnul Alexandru”. Cand tatal sau, nobilul albanez Gjon Kastrioti (Ioan Castriotul), care era vasal al Imperiului Otoman, s-a stins din viata, sultanul Murad al II-lea, in loc sa permita familiei acestuia sa conduca in continuare tara, l-a insarcinat pe guvernatorul de Kruja, Hasan-Beg, sa preia controlul tuturor cetatilor albaneze.

La putin timp dupa aceea, in 1443, a fost lansata o cruciada, sub conducerea lui Iancu de Hunedoara. Profitand de acest fapt, precum si de razboiul declansat de emirii Karamanului, in Anatolia, impotriva turcilor, fiul lui Gjon, Gjergj, a socotit ca venise vremea sa se scuture de sub jugul otoman. Pana atunci, el fusese crescut la curtea otomana, fusese circumcis, educat in spiritul religiei musulmane si i se incredintasera mai multe comandamente.

Dovada a increderii de care se bucura este faptul ca, la putin timp dupa moartea tatalui sau, sultanul tocmai ii incredintase comanda unei armate care trebuia sa faca jonctiunea cu grosul ostirii otomane la Nis. Impreuna cu cei 300 calareti de elita din subordine, Skanderbeg nu s-a mai prezentat la locul de intalnire ci, obligandu-l pe secretarul sau, Reis Efendi, sub amenintarea hangerului, sa ticluiasca o scrisoare ca din partea sultanului, prin care acesta ii daruia firmanul de conducator al Albaniei, a prezentat documentul fals lui Hasan-Beg, guvernatorul tinutului Kruja.

Credinciosul Hasan nu a banuit nici macar o clipa inselaciunea si a acceptat sa predea comanda. Dar imediat ce s-a vazut stapan pe cetatea Kruja, Skanderbeg a proclamat ca renunta la islamism si redevine crestin, si ca va lupta impotriva turcilor pana la moarte, pentru eliberarea patriei sale. Pe toti cei care au refuzat sa accepte religia crestina, in frunte cu Hasan-Beg, i-a tras in teapa. Curand, focul revoltei s-a extins in toata Albania.

Singuri in fata Semilunii

Dar Skanderbeg stia ca greul luptei anti-otomane abia acum incepea. Spre a putea face fata turcilor, ce aveau cea mai puternica armata a vremii, trebuia sa ii uneasca mai intai pe toti liderii albanezi sub conducerea sa. In martie 1444, el a convocat o adunare a acestora, la Lezhe, oras detinut pe atunci de Venetia, care de asemenea a fost invitata sa participe. Toti nobilii sositi l-au ales pe Skanderbeg comandant cu puteri totale, oferindu-i trupele lor si acceptand sa i se supuna de buna voie.

Pentru prima oara in istorie, Albania era unita sub o conducere unica. Skanderbeg a impus un sistem de taxe si, folosindu-se de averea familiei sale, precum si de veniturile aduse de marile ocne de sare de la Selina, si-a putut echipa oastea cu piese de artilerie si arme. Asa cum prevazuse abilul conducator, riposta nu a intarziat: in primavara lui 1444, o mare armata otomana a pornit spre Albania. Liderul albanez a hotarat sa atace la trecerea printr-un defileu stramt, unde numarul mare al turcilor nu mai constituia un avantaj, ci dimpotriva.

Batalia s-a dat in iunie si a adus turcilor o infrangere umilitoare, sporind considerabil prestigiul lui Castriota. Dar planul sau, de a elibera Balcanii de sub turci, prin crearea unei largi coalitii crestine, s-a spulberat, dupa infrangerea suferita de cruciati la Varna. De acum, albanezii erau iarasi singuri in fata Semilunii. In 1449 si 1450, turcii au invadat Albania, in fruntea lor aflandu-se de aceasta data insusi sultanul Murad al II-lea. Dupa un scurt asediu, ei au cucerit cetatea Svetigrad si au obtinut cateva victorii minore. Skanderbeg, incapabil sa se opuna uriasei forte de invazie, a acceptat sa se inchide sultanului si sa plateasca un tribut de 6000 de ducati, dar nu s-a conformat niciodata. Mai mult, la mai putin de un an, el a refuzat sa mai recunoasca suzeranitatea otomana, pregatindu-se iar de razboi.

Luptand cu propriul nepot

Maniat din cauza „tradarii” lui Skanderbeg, in 1450, Murad a pornit iarasi in campanie, avandu-l alaturi pe fiul sau, Mehmed, viitorul sultan. O suta de mii de turci – dintre care saizeci de mii de spahii si patruzeci de mii de ieniceri – au luat cu asalt Kruja, unde Skanderbeg lasase o mica garnizoana, sub conducerea lui Vrana Konti, el, cu restul trupelor retragandu-se in munti. De aici, a lansat numeroase atacuri de noapte impotriva taberei otomane, macinand in continuu fortele sultanului pana cand ordiile (ostile) au fost nevoite sa se retraga, cu pierderi grele.

Dar Castriota cunostea, crescand de mic printre turci, tenacitatea acestora. Cum din partea venetienilor, ce adesea se dovedisera mai hulpavi decat turcii, nu putea spera la ajutor, a apelat la regele Alfonso de Neapole si, in 1451, a traversat Adriatica si a depus juramant de credinta fata de acesta. Ajutorul primit de la Alfonso nu a fost nici el pe masura asteptarilor, dar chiar si asa, vitejia oamenilor lui Skanderbeg a facut din nou minuni, o armata otomana fiind invinsa in muntii Albaniei, in 1452.

Din cauza faptului ca noul sultan, Mehmed al II-lea isi concentra atentia asupra asedierii Constantinopolului, timp de aproape trei ani, albanezii au avut pace. Abia in 1455, sultanul, ce-si luase intre timp titulatura de Fatih – „Cuceritor”, si-a indreptat atentia asupra albanezilor. La asediul cetatii Berat, Skanderbeg a suferit una dintre putinele sale infrangeri. Patru mii de soldati de-ai sai au ramas pe campul de lupta. Dar Mehmed nu a putut profita de victorie si a fost nevoit sa se retraga, din cauza apropierii iernii.

In 1457, o noua armata otomana, a invadat Albania. Armata era condusa de Evrenos Pasa si de Hamza Castriotul, chiar nepotul lui Skanderbeg. Dupa ce au pustiit tara in lung si-n lat, turcii au ridicat tabara la Ujebardha, intre Lezha si Kruja. La inceputul lui septembrie, Skanderbeg, cu o armata de cinci ori mai mica, i-a atacat prin surprindere, iar in panica creata mii de turci si-au pierdut viata. Evrenos a fost nevoit sa faca imediat calea intoarsa, spre Constantinopol – numit de acum Istanbul.

In 1466, sultanul Mehmed s-a pus in fruntea unei puternice armate, dorind sa obtina ceea ce tatal sau nu reusise, in urma cu saisprezece ani: capitularea cetatii Kruja. Aceasta era aparata de 4.400 de oameni, condusi de printul Tanush Topia. Dupa cateva luni, sultanul si-a pierdut rabdarea si, lasand in urma o insemnata parte a armatei, s-a intors in capitala imperiului. O armata turca a primit ordinul de a impresura imediat cetatea Kruja. In acest timp, din toate colturile Balcanilor, corpuri de oaste otomane se indreptau spre Albania. Intreaga tara era inconjurata, liniile de comunicatie ale patriotilor albanezi distruse. Castriotul a cerut Papei Pius al II-lea adapost, dar neprimind raspuns s-a retras, nadajduind sa stranga o noua armata, la Lezhe, oras aflat in stapanirea venetienilor. Planurile sale nu aveau sa se mai implineasca: viteazul razboinic s-a imbolnavit de ciuma si a murit, pe 17 ianuarie 1468, dupa ce primise vestea ca o armata condusa de locotenentul sau, Leka Dukadjini, ii invinsese pe turci, la Skodra.

Rezistenta albaneza a mai continuat, sub conducerea lui Leka, timp de inca zece ani. Abia in 1478, asediul Krujei avea sa fie incheiat. Asediatii au cedat promisiunii lui Mehmed ca vor fi lasati liberi, dar, abia ce au deschis portile cetatii, ca turcii s-au napustit asupra lor, masacrandu-i pe toti barbatii si luand in sclavie femeile si copiii. Un an mai tarziu, Skodra, ultimul bastion al rebelilor, era cucerit. In 1480, turcii au navalit in biserica Sf. Nicolae din Lezhe si i-au profanat mormantul celui care ii infruntase timp de atatia ani. Si poate cea mai elocventa marturie a valorii lui Skanderbeg ramane faptul ca, atunci cand au devastat locul unde Castriotul se odihnea pentru vesnicie, ienicerii i-au luat osemintele, spre a le purta mereu asupra lor, ca pe niste relicve sacre, de parca astfel ar fi vrut sa imprumute macar o farama din curajul viteazului razboinic…

Relatiile cu Papa

Victoriile lui Skenderbeg impotriva turcilor au facut ca el sa fie admirat de catre Vatican sau regatele Venetiei si Napoli, acestia vazand in Skenderbeg un cavaler al crestinatatii care lupta pentru a-i tine pe otomani departe de Europa Occidentala. Avand in vedere ca armata albaneza era destul de puternica, deseori Skenderbeg a primit sprijin (in bani si uneori si oameni) de la cele trei state mai sus mentionate. Acest sprijin a fost insa insuficient pentru Skenderbeg cat si pentru visul lui de a crea Regatul Albanez. De mentionat este faptul ca desi Skenderbeg a fost sprijinit financiar de catre Venetia, Vatican si in mod special de catre regele Alfonso  de Napoli, el nu a primit nici un fel de sprijin din partea celorlalti vecini. Albania a fost singura tara din Balcani care nu a reusit sa aiba regatul ei. Ca un aparator renumit al crestinismului, Skenderbeg a avut relatii foarte bune cu Vaticanul, in mod special cu Papa Pius II. Pentru politica comuna pe care Skenderbeg a avut cu Vaticanul, Papa Pius II l-a numit pe Skenderbeg „Aparatorul Crestinismului” si „Campionul lui Hristos”, dandu-i in acelasi timp titlul de „Gideon”. Inaintea caderii Constantinopului, Skenderbeg avut relatii stranse cu Papa Nicola V si Calixtus III.

Rezistenta dupa moartea lui Skenderbeg

Skenderbeg moare la 17 Ianuarie 1468 iar Albania, vreme de inca 10 ani ramane necucerita de catre otomani. In 1478, turcii incojoara pentru a patra oara Kruja si pana la urma,  obositi si infometati, luptatori deschid portiile orasului iar turcii ucid o mare parte dintre barbati iar copii ii iau drept tribut.

In 1479 turcii cuceresc Shkodra iar in 1501 Durresul. In anul 1506 Albania se afla in intregime sub dominatie otomana,  incepand una dintre perioadele cele mai inegurate ales istoriei sale si care i-a sfarsit in anul 1912, odata cu castigarea independentei fata de Poarta.

 

Anunțuri

9 răspunsuri la Gjergj Kastriot – Skenderbeg

  1. Ce spune istoriografia romana despre eroul national al albanezilor,viteazul intre viteji-Skanderbeg

    Skanderbeg – vrednicul urmas al Macedoneanului

    Situat intre coastele stancoase ale muntilor Pirului si tarmurile domoale ale Adriaticii, regatul Epirului a fost candva locul unde principesa Olympia, mama faimosului Alexandru Macedon vedea lumina zilei. La multe secole de cand Alexandru pornea, din acest aspru colt de Balcani sa cucereasca lumea, un demn urmas de-al sau ridica stindardul luptei de eliberare a neamurilor din Epir si din intreaga Albanie, de sub jugul otoman: George Castriotul, ramas in istorie sub porecla de Skanderbeg – „domnul Alexandru”. Cand tatal sau, nobilul albanez Ioan Castriotul, care era vasal al Imperiului Otoman, s-a stins din viata, sultanul Murad al II-lea, in loc sa permita familiei acestuia sa conduca in continuare tara, l-a insarcinat pe guvernatorul de Kruja, Hasan-Beg, sa preia controlul tuturor cetatilor albaneze.

    La putin timp dupa aceea, in 1443, a fost lansata o cruciada, sub conducerea lui Iancu de Hunedoara. Profitand de acest fapt, precum si de razboiul declansat de emirii Karamanului, in Anatolia, impotriva turcilor, fiul Castriotului, George, a socotit ca venise vremea sa se scuture de sub jugul otoman. Pana atunci, el fusese crescut la curtea otomana, fusese circumcis, educat in spiritul religiei musulmane si i se incredintasera mai multe comandamente.

    Dovada a increderii de care se bucura este faptul ca, la putin timp dupa moartea tatalui sau, sultanul tocmai ii incredintase comanda unei armate care trebuia sa faca jonctiunea cu grosul ostirii otomane la Nis. Impreuna cu cei 300 calareti de elita din subordine, Skanderbeg nu s-a mai prezentat la locul de intalnire ci, obligandu-l pe secretarul sau, Reis Efendi, sub amenintarea hangerului, sa ticluiasca o scrisoare ca din partea sultanului, prin care acesta ii daruia firmanul de conducator al Albaniei, a prezentat documentul fals lui Hasan-Beg, guvernatorul tinutului Kruja.

    Credinciosul Hasan nu a banuit nici macar o clipa inselaciunea si a acceptat sa predea comanda. Dar imediat ce s-a vazut stapan pe cetatea Kruja, Skanderbeg a proclamat ca renunta la islamism si redevine crestin, si ca va lupta impotriva turcilor pana la moarte, pentru eliberarea patriei sale. Pe toti cei care au refuzat sa accepte religia crestina, in frunte cu Hasan-Beg, i-a tras in teapa. Curand, focul revoltei s-a extins in toata Albania.

    Singuri in fata Semilunii

    Dar Skanderbeg stia ca greul luptei anti-otomane abia acum incepea. Spre a putea face fata turcilor, ce aveau cea mai puternica armata a vremii, trebuia sa ii uneasca mai intai pe toti liderii albanezi sub conducerea sa. In martie 1444, el a convocat o adunare a acestora, la Lezhe, oras detinut pe atunci de Venetia, care de asemenea a fost invitata sa participe. Toti nobilii sositi l-au ales pe Skanderbeg comandant cu puteri totale, oferindu-i trupele lor si acceptand sa i se supuna de buna voie.

    Pentru prima oara in istorie, Albania era unita sub o conducere unica. Skanderbeg a impus un sistem de taxe si, folosindu-se de averea familiei sale, precum si de veniturile aduse de marile ocne de sare de la Selina, si-a putut echipa oastea cu piese de artilerie si arme. Asa cum prevazuse abilul conducator, riposta nu a intarziat: in primavara lui 1444, o mare armata otomana a pornit spre Albania. Liderul albanez a hotarat sa atace la trecerea printr-un defileu stramt, unde numarul mare al turcilor nu mai constituia un avantaj, ci dimpotriva.

    Batalia s-a dat in iunie si a adus turcilor o infrangere umilitoare, sporind considerabil prestigiul lui Castriota. Dar planul sau, de a elibera Balcanii de sub turci, prin crearea unei largi coalitii crestine, s-a spulberat, dupa infrangerea suferita de cruciati la Varna. De acum, albanezii erau iarasi singuri in fata Semilunii. In 1449 si 1450, turcii au invadat Albania, in fruntea lor aflandu-se de aceasta data insusi sultanul Murad al II-lea. Dupa un scurt asediu, ei au cucerit cetatea Svetigrad si au obtinut cateva victorii minore. Skanderbeg, incapabil sa se opuna uriasei forte de invazie, a acceptat sa se inchide sultanului si sa plateasca un tribut de 6000 de ducati, dar nu s-a conformat niciodata. Mai mult, la mai putin de un an, el a refuzat sa mai recunoasca suzeranitatea otomana, pregatindu-se iar de razboi.

    Luptand cu propriul nepot

    Maniat din cauza „tradarii” lui Skanderbeg, in 1450, Murad a pornit iarasi in campanie, avandu-l alaturi pe fiul sau, Mehmed, viitorul sultan. O suta de mii de turci – dintre care saizeci de mii de spahii si patruzeci de mii de ieniceri – au luat cu asalt Kruja, unde Skanderbeg lasase o mica garnizoana, sub conducerea lui Vrana Konti, el, cu restul trupelor retragandu-se in munti. De aici, a lansat numeroase atacuri de noapte impotriva taberei otomane, macinand in continuu fortele sultanului pana cand ordiile (ostile) au fost nevoite sa se retraga, cu pierderi grele.

    Dar Castriota cunostea, crescand de mic printre turci, tenacitatea acestora. Cum din partea venetienilor, ce adesea se dovedisera mai hulpavi decat turcii, nu putea spera la ajutor, a apelat la regele Alfonso de Neapole si, in 1451, a traversat Adriatica si a depus juramant de credinta fata de acesta. Ajutorul primit de la Alfonso nu a fost nici el pe masura asteptarilor, dar chiar si asa, vitejia oamenilor lui Skanderbeg a facut din nou minuni, o armata otomana fiind invinsa in muntii Albaniei, in 1452.

    Din cauza faptului ca noul sultan, Mehmed al II-lea isi concentra atentia asupra asedierii Constantinopolului, timp de aproape trei ani, albanezii au avut pace. Abia in 1455, sultanul, ce-si luase intre timp titulatura de Fatih – „Cuceritor”, si-a indreptat atentia asupra albanezilor. La asediul cetatii Berat, Skanderbeg a suferit una dintre putinele sale infrangeri. Patru mii de soldati de-ai sai au ramas pe campul de lupta. Dar Mehmed nu a putut profita de victorie si a fost nevoit sa se retraga, din cauza apropierii iernii.

    In 1457, o noua armata otomana, a invadat Albania. Armata era condusa de Evrenos Pasa si de Hamza Castriotul, chiar nepotul lui Skanderbeg. Dupa ce au pustiit tara in lung si-n lat, turcii au ridicat tabara la Ujebardha, intre Lezha si Kruja. La inceputul lui septembrie, Skanderbeg, cu o armata de cinci ori mai mica, i-a atacat prin surprindere, iar in panica creata mii de turci si-au pierdut viata. Evrenos a fost nevoit sa faca imediat calea intoarsa, spre Constantinopol – numit de acum Istanbul.

    Oseminte sacre

    In 1466, sultanul Mehmed s-a pus in fruntea unei puternice armate, dorind sa obtina ceea ce tatal sau nu reusise, in urma cu saisprezece ani: capitularea cetatii Kruja. Aceasta era aparata de 4.400 de oameni, condusi de printul Tanush Topia. Dupa cateva luni, sultanul si-a pierdut rabdarea si, lasand in urma o insemnata parte a armatei, s-a intors in capitala imperiului. O armata turca a primit ordinul de a impresura imediat cetatea Kruja. In acest timp, din toate colturile Balcanilor, corpuri de oaste otomane se indreptau spre Albania. Intreaga tara era inconjurata, liniile de comunicatie ale patriotilor albanezi distruse. Castriotul a cerut Papei Pius al II-lea adapost, dar neprimind raspuns s-a retras, nadajduind sa stranga o noua armata, la Lezhe, oras aflat in stapanirea venetienilor. Planurile sale nu aveau sa se mai implineasca: viteazul razboinic s-a imbolnavit de ciuma si a murit, pe 17 ianuarie 1468, dupa ce primise vestea ca o armata condusa de locotenentul sau, Leka Dukadjini, ii invinsese pe turci, la Skodra.

    Rezistenta albaneza a mai continuat, sub conducerea lui Leka, timp de inca zece ani. Abia in 1478, asediul Krujei avea sa fie incheiat. Asediatii au cedat promisiunii lui Mehmed ca vor fi lasati liberi, dar, abia ce au deschis portile cetatii, ca turcii s-au napustit asupra lor, masacrandu-i pe toti barbatii si luand in sclavie femeile si copiii. Un an mai tarziu, Skodra, ultimul bastion al rebelilor, era cucerit. In 1480, turcii au navalit in biserica Sf. Nicolae din Lezhe si i-au profanat mormantul celui care ii infruntase timp de atatia ani. Si poate cea mai elocventa marturie a valorii lui Skanderbeg ramane faptul ca, atunci cand au devastat locul unde Castriotul se odihnea pentru vesnicie, ienicerii i-au luat osemintele, spre a le purta mereu asupra lor, ca pe niste relicve sacre, de parca astfel ar fi vrut sa imprumute macar o farama din curajul viteazului razboinic…

  2. Valentin zice:

    Extraordinar a fost Skanderbeg. Unde a avut loc întâmplarea cu caprele, când le-a pus lumânări între coarne să creadă turcii că sunt mai mulţi albanezi? Sau e doar o poveste?

    • albaniaperomaneste zice:

      Batalia, unde Skenderbeg a apelat la capre, a avut loc langa Lezha, un pic mai in nord decat Kruja.

  3. Valentin zice:

    Mersi. Am fost la Kruja şi am vizitat muzeul. M-a impresionat spada de paradă a lui Skanderbeg, Skerderbeu pa sthiparis. Mi-a plăcut şi Albania.

  4. Enrik zice:

    Din cate stiu, a fost facut un film despre viata lui Skanderbeg. Un film facut pe baza unor documente istorice. Filmul se numeste „Skanderbeg Warrior King of Albania” si este destul de interesant. Un trial il puteti gasi si pe youtube http://www.youtube.com/watch?v=WgPO3jRbaeo

  5. Alex Lupu zice:

    Nu prea am citit despre el si recunosc ca am cam trecut peste el , dar acum dupa ce am citit realizez cat de maret si insemnat a fost domnitorul Gjergj Skanderbeu :O
    Ar fi meritat sa fie ridicat si la rang de sfant in Albania , cum a fost domnitorul Stefan Cel Mare pentru Romania , dupa ce fapte a reusit si impotriva la asa numar din partea dusmanilor , merita sa fie recunoscut ca sfant e putin spus
    Domnitorul Skanderbeu este cel putin la nivelul lui Stefan Mare Si Sfant daca nu chiar mai mult judecand dupa fapte si luptand la nivelul de aproape de a pierde intreg poporul
    Domnul Stefan a luptat vitejeste de multe ori dar nu la un nivel atat de critic as zice eu

    Voi dori sa vizitez la sigur unde se odihneste mormantul lui si voi bea numai cognac in cinstea lui in Albania , cel care-i poarta numele

    Cand am citit acestea ma vedeam ucigand mii de turci de furie si luandu-le toate femeile lor si aducandu-le Albanezilor…

    Putem invata doua lectii din aceste lucruri : una ar fi ca de ne gasim curaj si putere putem infrunta piedici mult mai mari decat noi iar a doua lectie ar fi …pretul care-l plateste un popor ( la fel ca si o persoana ) care isi vede de ale sale si este pasnic si nu razboinic
    Albanezii au fost mereu pasnici si n-au vrut raul nimanui , nici sa se foloseasca de altii pentru a creste dar a cerut un pret dureros acest lucru

    Domnitorul Skanderbeu va ramane vesnic si domnitorul meu ca si domnul Stefan
    Intr-o zi cei care au facut ca Otomanii si ca altii cu imperiile lor vor plati scump tot
    Istoria nu se termina in curand , cea care urmeaza asteapta sa fie scrisa iar cu tot ce pot eu incuraja poporul Albanez este cu aceasta vorba

    ” Cei dintai vor fi cei din urma iar cei din urma vor fi cei dintai „

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s