TURISM IN ALBANIA

 
Albania rămâne pentru mulți o țară misterioasă, așezată între munți aspri și țărmuri albastre, între tradiții păstrate cu grijă și modernitatea care se insinuează treptat. În ultimele decenii, această mică țară balcanică a început să fie descoperită de tot mai mulți vizitatori, atrași de peisajele sale naturale spectaculoase, de ospitalitatea oamenilor și de autenticitatea care încă se mai simte în aer. De la plajele întinse ale Rivierei albaneze, unde Adriatica și Marea Ioniană își dau mâna, până la satele de piatră din munți, de la cetățile vechi și orașele patrimoniu UNESCO, până la piețele colorate și cafenelele vibrante din Tirana, Albania oferă o diversitate surprinzătoare. Este o destinație unde călătorul găsește atât liniște, cât și aventură, atât istorie, cât și viață contemporană.

Exista zboruri directe efectuate de către companiile aeriene low cost Ryanair și Wizzair, dar și zboruri de linie, cea mai convenabilą dintre ele din punct de vedere al timpului petrecut în escalą fiind Austrian airlines.

Cu mașina

În caz ca hotărâți să mergeți cu mașina trebuie să calculați din ce oraṣ porniți călătoria. Dacă locuiți undeva în Ardeal sau Banat, calea cea mai scurtă este să treceți prin Serbia. Având în vedere că drumurile sunt bune, puteți trece rapid în Muntenegru si de acolo în nordul Albaniei. În jur de 3 ore puteț ajunge în Tirana. 

Dacă plecați din București (sau din Muntenia și Oltenia), cele mai bune opțiuni sunt:

1. Ruta prin Ruse și Sofia

Treceți granița la Ruse (imediat după Giurgiu) și continuați spre Sofia

2. Ruta prin Craiova
Folosiți punctul de trecere a frontierei de la Calafat. Odată ajunși la Sofia, continuați spre Macedonia. La graniță, satul se numește Kriva-Palanka, iar localnicii vă vor îndruma cu siguranță. Călătoria prin Bulgaria poate dura câteva ore bune, în funcție de trafic și viteza de deplasare. După ce intrați în Macedonia, schimbați ceasurile– există o diferență de o oră față de România (aceeași diferență și în Albania).
Din Macedonia, continuați spre Skopje, apoi spre Ohrid sau Struga. Ohrid este puțin mai departe, dar este un oraș frumos.
Pentru a intra în Albania, cele mai utilizate puncte de frontieră sunt:
Qafë-Thana (dinspre Struga)
Tushemisht (dinspre Ohrid)
Odată intrați în Albania, continuați pe ruta: Pogradec – Librazhd – Elbasan – Tirana.

Durata și distanța

Întreaga călătorie poate dura aproximativ 14–16 ore, dacă opriți doar pentru cafea sau masă.
Distanța totală este de aproximativ 937 km.

Varianta pentru aventurieri: tren + autobuz.
Dacă preferați o călătorie mai „aventuroasă”:
1. Luați trenul până la Ruse – biletul este mai ieftin decât până la Sofia.
2. La Ruse, cumpărați bilet pentru trenul până la Sofia (biletul București–Sofia poate fi mai scump dacă îl luați din România).
3. La Sofia, mergeți la autogara centrală pentru călătorii spre Macedonia sau Albania. Verificați disponibilitatea autobuzelor către Skopje, Ohrid, Struga sau direct spre Tirana.

Varianta simplă: autocar
Luați autocarul de la București la Salonic, apoi continuați cu autocarul de la Salonic la Tirana.

455 de gânduri despre „TURISM IN ALBANIA

  1. Avatarul lui CsabiCsabi

    Buna tuturor,
    de cateva zile ne-am intors dintr-o superba vacanta petrecuta in Albania. Dupa sugestiile primite pe acest blog am ales Saranda, unde am stat intr-un mic hotel de 4*- Jaroal se cheama. Confort maxim, la preturi absolut rezonabile, sub balcon cu o mica plaja, noaptea ascultam valurile marii din camera ! Cafeaua intr-adevar este superba, oriunde am baut-o, nu am platit mai mult de 100 leke nici pe terase cu vedere la mare. Iar despre mancare numai in superlative putem vorbi !
    Multumim pt recomandarea legata de Taverna Peshkatara, a lui Beni, mancare mereu proaspata, super gustoasa, la preturi decente ! La Beni nu gasesti tot timpul de toate ca la alte restaurante mari ( cu congelatoare la fel de mari probabil), gasesti peste proaspat, scoici cu un gust de neuitat cu o zeama incredibil de buna, stir oparit cu ulei de masline si zeama de lamaie, deci Taverna Peshkatara este o destinatie obligatorie !
    Bineinteles se mananca bine peste tot, o pizza de vis am mancat la restaurantul Limani, chiar pe faleza !
    Cat despre traseu, noi am mers pe Deva- Caransebes-Resita-Naidas-Smederevo-Nis-Skoplje-Ohrid-Tushemisht, aici am si dormit la hotel Voloreka de 4*, la incredibilul pret de 30 de euro, am mancat koran si belushk la restaurantul XHILI ( informatii provenite de pe blog- multumim mult!).
    Apoi am continuat pe la Pogradec-Elbasani-Vlora-Saranda. Drumurile sunt bune, pasul Llogara iti taie respiratia, dar intoarcerea am preferat sa o facem prin autostrada Egnatia, de la Igumenitsa ( unde ajungi de la Saranda in cca 80 de minute) la Evzoni, apoi Skoplje, de acolo am urmat traseul cunoscut. Degeaba autostrada e autostrada ! Apropos, faceti-va plinul in Macedonia, motorina costa cca 85 de centi/litru si e foarte OK !

    Răspunde
    1. Avatarul lui vasile Popavasile Popa

      Buna,
      am vazut ca ai plecat din Deva. Esti din Deva? Eu plec in Albania vineri dimineata, cu oprire la lac la Ohrid. Poti sa-mi dai detalii de preturi si in ce mod ai platit, unde ai schimbat,,,,,
      Mersi

      Răspunde
      1. Avatarul lui CsabiCsabi

        Salut,
        da, locuiesc langa Deva si ma bucur ca cineva din zona mai descopera Albania !
        Cum au mai mentioat si altii, preturile sunt absolut decente, la Mamaia nu iti permiti ce poti face pe litoralul albanez. Referitor la modalitatea de plata: uita cardul, poti plati cu euro oriunde, poti schimba euro in leke la aprox acelasi curs . La un ATM Raiffeisen am scos ceva bani, comisionul a fost undeva la 5-6 %.

        Răspunde
    2. Avatarul lui albaniaperomanestealbaniaperomaneste Autor post

      Buna Csabi,

      Am stat si eu 3 nopti la Jaroal (pe la 20 iunie) si mi-a placut hotelul. Curat, camere mari si locatie superba. L-as recomanda la toata lumea.

      Răspunde
  2. Avatarul lui FlorinFlorin

    Salutare la toată lumea ,eu la jumătatea luni Iunie as vrea sa merg o săptămana im Albania eu sunt cetățean roman dar locuiesc de mulți ani in Italia in primul rind vroiam sa știu dacă se poate călători liniștit cu Ci sau este indicat sa îmi iau si pașaportul cu mine? In al doilea rind poate îmi puteți da niște sfaturi unde si cum m-a pot deplasa pe teritoriul acestei tari. Aștept răspunsuri din partea voastră .

    Răspunde
    1. Avatarul lui albaniaperomanestealbaniaperomaneste Autor post

      Buna Florin,

      Scuze pentru raspunsul intarziat.
      Sper sa fi petrecut o vacanta frumoasa in Albania! Eu nu am avut probleme cu drumurile, insa condusul prin orasele mai mici a fost chiar challenging. Cum a fost la tine?

      Răspunde
  3. Avatarul lui AncaAnca

    Buna, din nou, 🙂

    Mi-am adus aminte ca acum 3 ani, la intrarea in Grecia dinspre Albania, ni s-a cerut o procura pt ca numele proprietarului masinii nu coincidea cu al meu, procura pe care nu o aveam. Ni s-a explicat atunci ca Albania nu este in UE si de aceea este necesara doar la iesirea din Albania, nu si la intrare. Pana la urma am fost lasati sa intram.
    Ai idee daca mai este valabila aceasta regula? In Romania nu am reusit sa aflam.

    Multumesc mult.

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Imi pare rau ca am intarziat cu raspunsul,insa fiind foarte, foarte ocupata, nu am mai putut intra pe blog. Da, daca masina nu figureaza pe numele soferului, acesta are nevoie de o procura care sa specifica faptul ca proprietarul i-o incredinteaza soferului. Acest lucru este valabil si pentru albanezi.
      Numai bine.

      Răspunde
    2. Avatarul lui albaniaperomanestealbaniaperomaneste Autor post

      BunA Anca,
      De abicei la vama se verifica actele masinii si in caz ca se verifica si carnetul de conducere si numele nu corespund o procura este obligatorie. Vara asta am condus prin Romania, Bulgaria, Macedonia si Albania si am avut nevoie de procura asta.
      Eu am facut procura chiar in Romania.

      Badta!

      Răspunde
  4. Avatarul lui AncaAnca

    Buna Androushka,

    In Iunie voi merge cu prietenii in Saranda pentru 8 zile, cu masina. Imi poti recomanda, te rog, cateva locuri de vizitat, dar si plaje mai retrase sau iesite din comun/spectaculoase? Acum trei ani, am vizitat The Blue Eye, Ksamil, Butrint si castelul Lekuresi. Am inteles ca in zona este o pestera care merita vizitata.

    Multumesc mult,
    Anca

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Salut,
      Ma bucur ca revii in Albania.
      Consulta pe rand paginile din rubrica „In Albania, la mare”, ai acolo cateva sugestii.
      Iti sugerez plaja „Gjipe”.
      Mai vorbim daca ai alte intrebari.

      Răspunde
      1. Avatarul lui AncaAnca

        Buna,

        Multumesc mult pentru raspuns. Nu observasem tot meniul. M-am concentrat doar pe comentarii, dar acum ma apuc de citit 🙂

        Zi frumoasa!

        Răspunde
  5. Avatarul lui alinaalina

    Buna am si eu o intrebare a mai fost cineva cu catelul in albania daca da cu ce a plecat masina avion sau este si nava eu trebuie sa plec prin mai dar preturile le biletele de avion sunt nu mari ci exagerate si nu stiu ce companii primesc animalute … va multumesc

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Buna Alina,
      Cunosc pe cineva care si-a luat si catelul (cu masina) in timpul vizitei sale in Albania,este vorba de domnul Dan Oprina-in cazul in care citeste postarea ta, poate ca te ajuta.Preturile la biletele de avion au cam sarit calul de vreo doi ani incoace, si aici ma refer la cele de pe ruta Bucuresti-Tirana.Cam toate companiile aeriene transporta animale mici, catei sau pisici-stiam ca pana la o anumita greutate,transportul lor este gratis,dupa care vei fi nevoita sa platesti un fel de bilet si pentru ele. Incearca sa simulezi un zbor spre Tirana, bifand si optiunea corespunzatoare animalutului.
      Numai bine.

      Răspunde
      1. Avatarul lui Dan OPRINADan OPRINA

        Bună ziua Androushka, mulțumesc pentru cele scrise Alinei!!! Iată răspunsul meu: am călătorit în septembrie 2014 în Minunata Albanie, cu mașina, cu cățelușa Eska, teckel, femelă, 7,5 Kg, cu pașaport internațional, vaccin anti-rabic la zi, și am stat la Vlore, într-o minunată pensiune, aleasă prin booking.com, care permite accesul cu animale de companie, gratis. Pensiunea se cheamă Vila Nika iar oamenii de acolo au fost admirabili.
        Călătoria a parcurs ceva din România, Bulgaria, Macedonia (cu 2 zile la Ohrid, cazarea cățelușei a costat 8 euro/zi) apoi am stat în Albania. Nimeni nu ne-a întrebat nimic despre cățelușă la nici o vamă! Toate cele bune!

        Răspunde
    2. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Buna Alina,
      Ai un raspuns mai jos (din partea domnului Dan Oprina).
      Bună ziua Androushka, mulțumesc pentru cele scrise Alinei!!! Iată răspunsul meu: am călătorit în septembrie 2014 în Minunata Albanie, cu mașina, cu cățelușa Eska, teckel, femelă, 7,5 Kg, cu pașaport internațional, vaccin anti-rabic la zi, și am stat la Vlore, într-o minunată pensiune, aleasă prin booking.com, care permite accesul cu animale de companie, gratis. Pensiunea se cheamă Vila Nika iar oamenii de acolo au fost admirabili.
      Călătoria a parcurs ceva din România, Bulgaria, Macedonia (cu 2 zile la Ohrid, cazarea cățelușei a costat 8 euro/zi) apoi am stat în Albania. Nimeni nu ne-a întrebat nimic despre cățelușă la nici o vamă! Toate cele bune!

      Răspunde
  6. Avatarul lui AventurataAventurata

    Buna seara.
    Intentionez o tura cu motocicleta in sudul Albaniei la inceputul lunii iunie si v-as ruga daca ma puteti ajuta cu cateva info:
    1- S-a asfaltat portiunea de drum de la granita cu MNE pana la Skhodra, varianta la est de lac? Acum 3 ani era plina de pietris…
    2- Merita oprit in Durres/Vlore sau preferabil e sa petrecem cat mai mult timp la sud de Vlore
    3- Intentionam sa dormim la cort. E permis „wild campingul” in Albania? Sau sunt campinguri amenajate?
    4- In zona Himare – Sarande ati recomanda o zona anume unde sa ramanem vreo doua nopti?

    Multumesc anticipat.

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Buna seara,
      O sa revin cu informatiile solicitate spre seara sau cel mai tarziu, maine.
      Numai bine.

      Răspunde
        1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

          Nu v-am uitat.Imi cer scuze pentru intarziere, insa nu am reusit sa intru in contact cu persoana care mi-ar putea oferi mai multe informatii legate de acea portiune de drum intre MNE si Shkodra.

          Răspunde
  7. Avatarul lui VasileVasile

    Buna,
    multumesc deocamdata pentru informatie. O sa caut oferte in locatiile propuse de tine. As dori sa fie plaje cu nisip si de aceea am gasit in Durres chiar pe plaja. Pentru traseu o sa vin prin Serbia si Macedonia (traseul care il foloseam in drum spre Grecia). Oare e mai bine pe la Ohrid sau este o alta varianta mai buna?
    Multumesc

    Răspunde
  8. Avatarul lui VasileVasile

    Buna Androushka, intentionez sa petrec un concediu cu familia la inceputul lunii iulie in Albania. Am gasit o oferta in Durres la un aparthotel chiar pe plaja. Sunt din Deva si doresc sa stiu ce traseu i-mi recomanzi cu masina. Familia este compusa din 2 adulti si un copil de 17 ani. Am nevoie de pasapoarte?
    Multumesc

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Buna,
      Imi cer scuze pentru intarziere. Fiind din Ramnicu Valcea, este musai sa aleg varianta Bulgaria (pe la Calafat)-Kosovo-Albania. Pana la Tirana fac de obicei 14 ore, fara a sta prea mult la granite si cu o pauza de cafea/masa. Cred ca in cazul tau, varianta cea mai convenabila ar fi sa o iei prin Serbia si apoi, Kosovo. Nu am parcurs acest traseu, insa ma pot informa si-ti pot da mai multe detalii.
      Esti sigur de alegerea privind Durres-ul? Orasul e cam aglomerat (dealtfel toata zona-vin o multime de turisti din Kosovo si Macedonia, insa poti incerca Shkembin i Kavajes, Rera e hedhur, Shengjin. Ori Velipoja, in apropierea Shkodrei. Avantajul litoralului adriatic este nisipul din belsug si adancimea mica a apei.
      Eu recomand cu caldura litoralul sudic. Aici trebuie tinut cont de faptul ca lipseste nisipul fin iar apa este destul de adanca. Insa, merita sa ajumgi acolo.
      In Albania poti intra atat cu buletinul, cat si cu pasaportul.
      Mai vorbim.
      O seara frumoasa

      Răspunde
  9. Avatarul lui MarcyMarcy

    Buna am o intrebare sotul meu e kosovar si are viza de tip C / VV cu o singura intrare in romania problema è cu passaportil kosovar nu il Lasa sa ingresso pe la moralità spre timisoara lafel si bulgari pe u de sa ma duc ca romania nu e in sengen

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Buna Marcy,
      Asadar sotul are viza pentru Romania, cu o singura intrare pe care banuiesc ca nu a „consumat-o”. In mod normal nu ar trebui sa aiba probleme. A incercat sa treaca si nu a fost lasat?
      Poti contacta Consulatul Romaniei la Tirana la urmatoarea adresa, dansii poate ca te pot ajuta:
      tirana.cons@mae.ro

      Răspunde
  10. Avatarul lui lumilumi

    Buna,vreau sa plec in albania in berat mai exact vineri,vi nu stiu din cluj pe unde ar fi mai bine sa merg,imi puteti recomanda va rog.

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Buna seara,
      Imi cer scuze pentru raspunsul tardiv, insa am fost plecata in vacanta si am stat cam prost cu timpul de stat pe internet.
      Daca pleci de la Cluj, o poti lua pe varianta Serbia-Macedonia-Albania, in Albania urmand sa folosesti punctul de frontiera Qafe Thane, in apropiere de Pogradec, asta daca vrei sa ajungi la Berati.
      Din pacate, nu iti pot oferi prea multe detalii cu privire la aceasta ruta, din pricina ca nu am folosit-o niciodata – eu folosesc intotdeauna punctele de frontiera din sudul tarii, de obicei Calafat (au facut podul, se trece foarte usor) si mai rar, Giurgiu. Totusi,o sa incerc sa intru si in pozitia informatiilor cu privire la ruta prin Serbia.
      Atlasul google map cred ca te va ajuta:
      https://www.google.com/maps/dir/Cluj-Napoca,+Romania/Berat/@43.8083301,17.3486753,6z/data=!3m1!4b1!4m14!4m13!1m5!1m1!1s0x47490c1f916c0b8b:0xbbc601c331f148b!2m2!1d23.6236353!2d46.7712101!1m5!1m1!1s0x135a98b37536c5c9:0xd14c62aadd2f44e5!2m2!1d19.9437314!2d40.7086377!3e0
      Drum bun!

      Răspunde
  11. Avatarul lui Mihai BMihai B

    Salutare,

    Mi-am planuit pentru luna Martie a anului viitor o vacanta de 5 zile in Albania. Vom vizita niste colege de serviciu de-ale sotiei in Tirana si am vrea sa facem si cateva trasee de cate o zi prin muntii Albaniei.
    Imi puteti recomanda ceva mai spectaculos si mai dificil dpdv al drumetiei montane? Venim dinspre Macedonia si ne vom indrepta la final catre Grecia pe unde o sa ne intoarcem acasa. Asa am vazut cateva trasee afisate pe net in engleza dar par genul de trasee speficice turistului si nu muntomanului Albanez. As vrea sa gust Albania asa cum este ea si nu cum este vanduta de catre entertaineri strainilor.
    Si spun asta pentru ca vad ce se intampla si la noi in Romania cu turismul pentru straini si turismul pt romani.

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Salut,
      O sa-ti raspund maine, abia m-am intors din Romania si ma cam retrag la „garaj”.
      Numai bine!

      Răspunde
    2. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Salutare,
      Imi cer scuze pentru intarziera, insa am fost plecata si nu am avut prea mult timp de stat pe net.
      Daca esti montagnard adevarat, poti incerca traseul Valea Valbonei-Thethi si cred ca in luna martie, ai avea parte si de zapada in acea zona.
      Daca te intereseaza mai multe, iti stau la dispozitie.

      Răspunde
  12. Avatarul lui CipriCipri

    Buna, noi am prezentat pasapoartele deoarece am mers cu copii si ei au asa ceva asa ca ne-am aliniat cu ei, dar nu sunt necesare, se poate trece si cu buletinul.

    Răspunde
  13. Avatarul lui AndreeaAndreea

    Buna,suntem in sudul Italeia si vrem sa ajungem in grecia dar e ff scump ferryboatul si ne-ar conveni sa trecem in Vlore albania si apoi sa mergem in Grecia .Problema e ca nu avem pasapoarte .stie cineva caee e procedura daca nu ai pasapprt ca stiu sigur ca merge cu buletinul,a fost un coleg.multumesc

    Răspunde
  14. Avatarul lui AndreeaAndreea

    Va rog frumos sa-mi raspundeti : e nevoie de pasaport pentru a intra in albania?suntem in vacanta in sudul Italiei si am vrea sa trecem cu ferrybotul in vlore Albania pt ca e mai ieftin decat pana in Grecia .Stim pe cineva care a intrat in Albania anul asta fara buletin dar a luat o hartie de la consulat sau ambasada :)) Daca stie cineva care e procedura il rog sa imi raspunda.

    Răspunde
  15. Avatarul lui MariaMaria

    Buna !

    Vreau sa vizitez sarande la sfarsitul lui august . As dori sa stiu ce valuta se accepta mai bine Euro sau dolari , unde pot schimba . Am inteles ca as putea cumpara lek cand intru in Albania din Grecia.
    Orice sfat e bine primit !

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Buna,
      Euro, insa poti schimba la fel de bine si dolari.
      Valuta se schimba la casele de schimb, la banca iesi in pierdere. Chiar daca euro nu este moneda oficiala, poti plati fara probleme la benzinarie, hotel, restaurant, insa preferabil este sa ai cu tine bani albanezi. Mare atentie, insa „se vorbeste in bani vechi”, adica valorii actuale a monedei/bancnotei i se adauga un zero pe care tu trebuie sa-l scazi. Astfel, banutului de 10 lek ii 100, 20, este 200, 50 este 500, bancnota de 200, 2000, de 500, 5000 – insa preturile sunt afisate in lei noi.
      Daca te-ai hotarat sa mergi la Saranda, trebuie tinut seama ca plajele Ok sunt in afara orasului-citeste si impresiile celor doi baieti care tocmai s-au intors de pe litoralul albanez, Cipri si Dan.
      Mie imi place Saranda, e mult mai animata (si foarte aglomerata) decat restul statiunilor, insa daca ai copii mici, posibil ca plajele din acest oras sa fie un impediment.
      Daca mai ai si alte intrebari, te mai asteptam pe la noi.
      Papa.

      Răspunde
  16. Avatarul lui DdanDdan

    Revin cu concluziile 🙂

    Cazare Himara – 10 zile (de pe 24 iunie), am ales zona Livadh (un fel de suburbie separata de localitatea principala) preferand locatia putin mai linistita. Plaja cu pietris dar ne-am adaptat, apa putin rece (cum spunea si Cipri). Am rezervat o zi pentru „clasica” excursie la Gjirokaster, in rest am facut plaja dimineata (8-12) si diverse excursii dupaamiaza (mai lungi sau mai scurte, cu masina sau pe jos). In ziua cu excursia la Butrint am facut plaja la Ksamil unde am nimerit pe o plaja foarte placuta (nisip, apa cald si putin adanca) desi cam aglomerata pentru gustul meu. O alta plaja care mi-a placut a fost cea de la Jale (4km nord de Himara pe poteca sau 20km cu masina – am fost in ambele variante :)), micuta si plina de Kosovari. Pe la terasele unde mai luam masa de pranz am lasat cate 2000-2500 leka (15-20euro) pentru 3 personi iar aprovizionarea de la Market in general e mai ieftina ca la noi (si un lucru ciudat, multe produse alimentare care se gasesc si la noi pareau mai de calitate – acelasi producator). In afara de Butrint am mai vizitat cele doua cetati din Himara, o dupaamiaza de plimbare/shopping prin Saranda (a fost placut dar intradevar cam aglomerat pentru stat acolo), plus doua sau trei manastiri-biserici pe unde a vrut sotia sa ma duca….
    Despre drum …. la dus prin Salonic cu pauza o noapte la greci (total ca 750 + 220 km) … la intoarcere am ales traseul celalalt si am mai lungit-o doua nopti la Struga (lacul Ohrid – Macedonia) unde probabil ca va trebui sa planificam un viitor concediu.
    Cipri mai sus se plangea de consumul de combustibil … nu stiu ce sa spun, personal in tara am o medie de 6.2-6.4 iar pe cei 2500km din concediu am avut media 7 (crestere care se leaga si de viteza pe autostrada, nu doar de serpentinele albaneze).
    La plecare aveam ceva temeri legate de dificultatea traseelor, calitatea drumurilor, dar nu a fost nici-o problema si chiar nu am intalnit acea circulatie haotica de care se plang mai sus 🙂
    (cel mult stilul de parcare si pietonii care folosesc carosabilul si cand n-ar fi cazul)

    Răspunde
    1. Avatarul lui CipriCipri

      Masina a consumat 5.5 L/100 km pe drum si in Albania doar cat am observat litometrul, a consumat „1/4 de rezervor” la 100 km, aproximativ 10, 10+, evident cu clima functionand la max. si serpentine.
      La Ohrid ne-am cazat la intoarcere, este un oras foarte turistic, foarte comercial, turisti de toate natiile, foarte foarte aglomerat, boutiquri si magazine de perle una peste alta. Cam toate bisericile vizitate sunt noi, nu prea mai au legatura cu ce sa construit acum sute de ani, inclusiv castelul mi sa parut renovat recent. Orasul vechi renovat aproape in totalitate, acest lucru ma dezamagit si in Albania, casele de piatra in curs de demolare, cateva parasite sau umplute cu betoane, fier beton, pierzand din farmecul istoric.

      Răspunde
  17. Avatarul lui CipriCipri

    Buna
    Am revenit din concediul de 7 zile in Himare. A fost un concediu placut cu momente placute, mai putin bune, dar in regula la modul general. Va impartasesc putin din toate si poate ofer si cateva informatii pentru viitorii turisti in Albania.
    Drumul Timisoara – Himare, in jur de 1000 km, destul de greu, eu sunt obisnuit sa conduc fara pauze lungi si 2000 km, dar cei 1000 m-au cam dat gata, recomand popas peste noapte. Recomand deasemenea pentru masina: ambreaj , frane si racire motor in stare foarte buna si aer conditionat si bani de combustibil (la noi sa dublat consumul acolo). Traficul in Albania este dificil cum sa mai scris pe aici, oamenii linistiti de acolo se transforma in ceva urat la volan, mare atentia ca nu se semnalizeaza, ti se taie fata inclusiv de catre politisti si unii soferi sunt si agresivi.
    Cazarea in regula in Himare (nu stiu daca pot face reclama aici la hotel), camera spatioasa, curatata zilnic, cu o taverna cu mancare bunicica la un pret acceptabil, mult mai bine ca oferta si preturi Grecia. Personalul si proprietarul sunt foarte amabili, dar si lumea cu care am intrat in contact, foarte ok, mult mai amabili ca si croatii sau muntenegrenii.
    Ce nu recomand sunt statiunile Vlore si Sarande, este o nebunie la inalt rang acolo, un boom imobiliar parca scapat de sub control, blocuri langa blocuri, peste blocuri, dupa blocuri, in blocuri, etc etc. O inghesuiala, lipsa de locuri de parcare, lipsa de spatiu, noua nu ne-a placut deloc.
    In Himare am facut baie/plaja de 2 ori si nu ne-a placut, apa este foarte rece, ciudat, la 10 km in Queparo, apa era destul de calda, acolo ne-am si petrecut zilele de plaja. Nu mi-a placut deasemeni ca fiecare plaja este plina cu umbrelute si sezloange, poate suntem noi de moda veche si inca suntem obisnuiti cu cearsaful si umbrela personala. Un alt „must” sunt tenesii aceia de baie, cam toate plajele (mai putin cele din Vlore) sunt cu piatra si dupa ce ti se „mureaza” talpile in apa, la iesire devine dureros.
    Am mai vizitat cetatea Himare, Butrinti, Blue Eye si Gjirokastra. Foarte frumoase, recomand calduros vizionarea acestora, din pacate cu 2 copii mici nu te poti deplasa prea mult, ne-am fi dorit sa vizitam tara mai pe indelete si sunt sigur ca are multe de oferit Albania, la tot drumul vezi cate un satuc catarat pe munte, cate o cetate, peisaje frumoase.
    Nu ne pare rau catusi de putin ca am vizitat aceasta tara, din pacate drumul mai anevoios si lipsa plajelor de nisip ne duc inspre Grecia macar cativa ani pana vor creste cei mici. Sunt sigur ca aceasta tara are de oferit mult mai mult decat litoralul si cred ca daca veneam in vizita acum cinci ani, inainte de boom-ul imobiliar si fara copii aveam parte de un concediu memorabil.

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Multumim frumos pentru impresii!
      Este adevarat, circulatia este un infern-cel putin la Tirana, unde de multe ori este o intreaga odisee presarata cu afuriseli si frane pentru a ajunge la serviciu. Culmea este ca nu prea se produc multe accidente, tinand seama ca se sofeaza ca la balamuc. Din cate am inteles, foarte multi „soferi” si-au cumparat carnetul de conducere fara a mai urma scoala de soferi. Politistii, cat sunt ei de politisti, se pare ca nu prea au habar de „Codul rutier”, si nu de multe ori se intampla sa incurce circulatia, si nu sa o fluidizeze. Ca pieton, poate fi si mai rau-chiar pot spune ca-s campioana la slalom pe tocuri printre masini, indiferent daca semaforul arata culoarea verde sau cea rosie.
      Referitor la lipsa plajelor cu nisip de pe litoralul ionian, pot spune ca este de vina geologia zonei, respectiv prezenta rocilor carbonatice (calcare), care nu permit depunerea pe plaja a nisipului, asa cum se intampla pe litoralul adriatic.
      In Saranda s-a construit in exces, fara a se respecta un plan urbanistic, insa aceast lucru a facut si face in continuare parte din metehnele oficiului de urbanism al primariei…Fara a avea o intentie de a personaliza blogul cu preferintele mele, imi place inexplicabil nebunia din Saranda, insa de stat, prefer un hotel aflat spre iesirea din oras, unde marea se afla chiar sub balcon…
      Puteti recomanda hotelul la care ati locuit si celorlalti potentiali vizitatori, chiar daca blogul nostru este unul care nu se ocupa cu reclama unitatilor de cazare sau de orice alt fel.
      „Hibele” despre care ati vorbit mai sus se datoreaza in cea mai mare parte faptului ca Albania nu a fost „administrata” aidoma Greciei, Croatiei sau Muntenegrului, plus conjunctura istorica a ultimilor 50-60, intrerupta de lunga perioada de tranzitie care a urmat comunismului, si care a fost total neprielnica armoniei la capitolele urbanism si organizare (vezi Saranda, Vlora, Tirana). Insa cu toate acestea, Albania are farmecul aparte, si cunoscand-o mai indeaproape si pe indelete, sustin ca merita sa fie vizitata.
      Impresiile placute sau neplacute sunt binevenite si vor fi postate fara nici o restrictie/moderare.
      Inca o data, va multumim frumos atat pentru impresii, pentru timpul dedicat postarii, dar mai ales, pentru vizitarea blogului nostru.
      Toate cele bune si weekend placut.

      Răspunde
      1. Avatarul lui Berenyi CiprianBerenyi Ciprian

        Hotel Stolis se cheama. Este o afacere de familie, proprietar si personal foarte amabil, camera unde am fost cazati este spatioasa, mobilier nou si de calitate, curatenie zilnica, are in spate o taverna unde se serveste mancare buna la pret ok, avantaj un loc de joaca langa, ce tine ocupati un pic pe cei mici, singurul minus este lipsa chicinetei sau cum s-o numi (pe noi ne ajuta la pregatirea unui pranz scurt pentru copii, inaintea somnului).

        Răspunde
  18. Avatarul lui EmilEmil

    Androushka
    Multumesc mult pentru rapunsul prompt.
    O sa ma uit pe linkurile trimise sa vad ofertele

    Petricaflorica
    Iti multumesc pentru recomadari , sper sa fie utile si altora. O sa caut pe booking sa vad locatia

    Răspunde
  19. Avatarul lui Berenyi CiprianBerenyi Ciprian

    Noi pornim luni seara spre Himare. Sper sa avem un concediu placut, este prima oara in Albania si adevarul este ca ne-am cam saturat dupa multe multe concedii petrecute in Grecia si am dorit o schimbare.
    Intrebare, este necesar sa avem cu noi bani lichizi sau se poate plati peste tot cu cardul bancar? Ce recomandati sa vizitam, sa facem si ce nu?
    Multumesc!

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Salut Cipri,
      Va doresc o vacanta cat mai reusita in Albania!
      Daca mergeti la Himara, aveti cateva sugestii pe pagina cu acelasi nume.
      Cat despre bani, ar fi bine sa aveti atat euro cat si bani albanezi. Ii puteti schimba odata ce ati intrat in Albania, la casele de schimb valutar. Un euro e cam 139 lek. Se poate plati si in euro (hotelul), insa penru maruntisuri precum mancarea sau suveniruri, este bine sa aveti bani albanezi (cam toata lumea accepta euro, insa nu stiu cat de favorabil este cursul (intre 138-139 lek). Cardul functioneaza si el – de obicei este afisata sigla Visa/Master card pe usa unitatii comerciale respective.
      Himara fiind un oras mai micut, evident ca banii lichizi va vor scuti de probleme. Lanturile de benzinarii precum Kastrati (numele acesta nu are nici o legatura cu ceea ce ne face sa zambim 😉 sunt prevazute cu serviciul de plata prin pos (card).
      Va urez drum bun si daca aveti si alte nelamuriri, nu ezitati sa ne scrieti.

      Răspunde
          1. Avatarul lui EmilEmil

            Salutare tuturor !

            La sfarsitul lunii august vrem sa petrecem cateva zile In Albania ( 4nopti), in drumul nostru din Muntenegru spre Grecia.Initial ne-am propus Ksamil, dar acum.sunt in dubii si poate ma ajutati voi.Vrem sa stam la particulari, am prefera o vila, dar studiind ofertele de pe booking, airbnb si alte saituri ,oferta nu este foarte bogata.Am vazut ceva oferte OK la Dhremi (mai precis Palasa). Ce ne-ati recomada ( suntem 2 familii , 4 adulti + 2 copii) ?
            Dhremi,Himara,Saranda,Ksamil ? Eventual locatii in care ati fost
            Multumesc.

            Răspunde
            1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

              Salut Emil,
              Ne bucuram ca ati decis sa va petreceti o parte din vacanta in Albania.
              Ofertele prin booking privind cazarea in vile sau alte facilitati la particulari sunt destul de rare deoarece mai mult hotelurile practica acest sistem. Mai exista si oferte pe site-urile albaneze cum este cel de mai jos, apartinand primariei din Himara, si care se pare ca faciliteaza acest fel de cazare. In tabel sunt trecuti proprietarii si numarul de camere pe care il pun la dispozitie.
              http://www.himara.gov.al/Details.aspx?cat=1&d=23
              Si Dhermi:
              http://www.rezervopushime.com/p/dhermi-shtepi-pushimi-cmime-te-arsyeshme-100194
              https://www.facebook.com/pages/Dhoma-Plazhi-ne-dhermi/197084883790478
              http://www.shtepi-pushimi.com/
              Pentru traducere: shtepi pushimi/dhoma me qera – case/camere de inchiriat pentru vacante
              Sincera sa fiu, nu stiu cum functioneaza lucrurile pe acolo, insa ma gandesc ca din moment ce apar pe site-ul primariei, par sa fie serioase. Daca va hotarati, puteti suna (sau pot suna sa vad daca telefoanele respective functioneaza si daca da),(si) poate puteti lua legatura cu proprietarii care va pot furniza informatii despre locatia pe care o pun la dispozitie.
              Dhermiu, Palasa, Himara si Ksamil au avantajul plajelor oarecum fine (pietris si nisip mai grosier, tipice litoralului marii Ioniene) si apa destul de mica, spre deosebire de Saranda, unde acest tip de plaje este destul de rar (mai bolovanoase) iar apa destul de adanca in apropiere de tarm, ceea ce poate fi problematic daca aveti copii.
              Dhermiu este putin mai scump, destul de animat si plajele frumoase, Himara si Ksamil (acesta poate fi putin aglomerat in perioada in care mergeti),Saranda (eu acolo merg de ani de zile) e putin mai pestrita si mai zgomotoasa in luna august….Dhermiu sau Himara?
              Numai bine.

              Răspunde
            2. Avatarul lui petricafloricapetricaflorica

              am fost anul trecut la sfarsitul lui august,si ne-am cazat la vila florika din localitatea borsh(bors,)unde am fost f. bine primiti,puteti intra pe booking sa  vedeti imagini.locatia are camere f.mari,si curate,pret bun,mic dejun inclus,umbrela si sezlonguri in pretul camerei,locatia are si piscina,gradina ,racoare,o mica cascada langa,pensiune,f.ospitalieri,platiti cu euro cash,sau cu moneda lor ,daca ridicati banii de la ATM(NU SUNT MULTE ,DAR LOCALNICII VA INDRUMA).plaja este foarte linistita,de piatra(senzatia este ca pe malul unui riu),indicat sa aveti papuci de baie.vila este chiar sub munte ,iar pana la plaja aveti cam 2 km.sa nu va sperie asta,pentru ca drumul este proaspat asfaltat pana-n gura marii si puteti merge cu masina.nu sunt controale ,e drum secundar,sa fiti in stare doar cat sa nu faceti accident.au in localitate vre-o 3 puncte de alimentatie(euro=140leke)unde puteti plati cu euro si daca este rest vi se dau leke(pe plaja luati cu acestia porumb fiert,smochine,etc sau in ultima zi luati produse de banii lor).in  zona de umbrele au un fel de bufet unde puteti servi bauturi si mancare(preturi comparabile cu cele de la noi la malul marii)bere sa luati korcea,si mai ieftina e la alimentara.noi din sudul muntenegrului (ulcinj) pana la borsh am facut aprox 8 ore.drumuri comparabile cu ale noastre,si mai bune si mai rele,bucati de autostrada,expres,tunel frumos,trecatoare ,llogara,f.frumi.noi am alimentat in mne la iesire parca la lukoil,si apoi la intrarea in sarande ,intr-o  intrsectie ,parca,unde am platit cu cardul.tara cu multe contraste ,dar noua ne-a placut.CONCEDIU PLACUT!

              Răspunde
              1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

                Multumim frumos pentru informatiile pretioase.
                Votez si eu pentru berea Korcea! Tirana e imposibil de baut, cel putin asa mi se pare mie. Bune sunt si Kaon sau Peja.
                Numai bine.

                Răspunde
  20. Avatarul lui danadana

    Buna,ma bucur ca am descoperit acest blog mai ales ca am hotarat sa plec in concediu,luna asta,in Albania.Vreau un sfat,pt ca suntem inca nehotarati, Durres, Vlora sau Sarande?

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Buna Dana,
      Iti raspund iute, iute pentru ca-s pe fuga.
      Durresul nu ti-l recomand din pricina aglomeratiei si a lipsei de peisaj.
      Vlora este frumoasa, insa surpriza rivierei sudice incepe trecand de aceasta si de Pasul Llogara.
      Saranda este frumoasa si foarte animata in varful de sezon.
      Ne mai auzim.

      Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Daca poti cumpara biletul online, cred ca ar fi cel mai bine.
      Noapte buna!

      Răspunde
  21. Avatarul lui deliadelia

    Mai am o intrebare cam cat timp as face de la skopje pana in vlore? Mie pe net imi da 5 ore jumate, dar ma gandesca ca sunt 370 km si foarte putina autostrada. Mie frica sa nu pierd feribotul, mai ales daca facem rezervari cu plata in avans.o alta varianta ar fi sa stam in una din nopti in ohrid, dar nu am mai apuca sa vedem skopje. 😦

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Daca imi aduc bine aminte, de la Skopje la Pogradec se fac cam trei ore si un pic, iar de acolo la Vlora, tot cam atat. Eu zic sa iti iei o marja de maxim 7 ore (cu tot cu stat la granita), in caz ca vei parcurge drumul direct, asta fara sa te opresti undeva. Viziteaza Skopje in ziua dinaintea plecarii si innopteaza la Ohrid/Pogradec. Astfel, poti pleca linistita dimineata, fara a te scula cu noaptea in cap sau a conduce la ca raliu.;). Oricum, o sa ma interesez maine in legatura cu timpul pe care l-ai putea petrece pe drum si poate ca ti-as putea.oferi o informatie mai exacta, insa tot pe-aproape suntem 😉

      Răspunde
      1. Avatarul lui deliadelia

        Multumesc mult, cred ca asa voi face. Feriborul e la 14.00, chiar daca as pleca la 6.00 as risca mult.
        Dar daca nu fac rezervare cu plata in avans ce sanse am sa prind un loc liber la fata locului pe feribot?

        Răspunde
        1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

          Salut Delia,
          Nu am calatorit niciodata cu ferryboat-ul spre Italia. Se pot face rezerari telefonice?

          Răspunde
  22. Avatarul lui EllaElla

    Buna,
    Am descoperit cu placere blogul tau ,pentru ca mi-am facut pe facebook prieteni albanezi pe care ii pretuiesc foarte mult si as vrea sa aflu mai multe despre tara lor.As vrea sa merg in aceasta vara in Albania,dar 400 -420 euro cu Austrian Airlines sau Lufhansa mi se pare destul de mult,iar Serbian air nu mi se pare o optiune din cauza escalei foarte lungi,asa ca te-as ruga sa-mi spui daca exista si alte posibilitati de a ajunge in Albania ,mai convenabile la pret,zboruri mai ieftine,sau cu autocarul(exclus cu masina personala).Multumesc

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Buna Ela,
      Blogul a fost initiat de catre Artur, undeva prin anul 2008 (din acel an am inceput sa locuiesc in Albania)-o vreme am „colaborat”, dupa care am trecut si eu la carma,fiind acum jumatatea romaneasca a blogului ;).
      Biletele de avion sunt foarte scumpe, daca pentru cativa ani puteam cumpara bilete dus-intors la preturi cuprinse intre 180-220 euro (cu Austrian Airlines sau Alitalia),de anul trecut parca au capiat: toate peste 400 de euro,cand vorba ‘ceea, Albania este la o aruncatura de bat. Am vazut si eu biletele Serbian Air, insa timpul intre escale este foarte lung (aproape o zi). O varianta ieftina ar fi autocarul: Bucuresti-Salonic si Salonic-Tirana. In Albania puteti calatori cu autobuzul/microbuzul, acestea circuland frecvent in timpul zilei, spre diferite destinatii. Trebuie tinut cont ca va fi vara, asadar palariutele de soare, hainutele si incaltamintea usoara nu vor trebui sa lipseasca. Am vazut foarte multi turisti straini care parcurg Albania in acest fel, nu toata lumea vine cu autoturismul.
      Incercati sa va faceti un itinerar si dupa aceea va pot ajuta sa stabiliti si alte detalii (eventual sa ma interesez in legatura cu orarele transportului intern, o rezervare telefonica a locurilor de cazare pe care le-ati ales).
      Spor! 😉

      Răspunde
      1. Avatarul lui ellaella

        Multumesc frumos pentru raspuns,trebuie doar sa ajung in Tirana,acolo ma vor astepta prietenii albanezi care ma vor plimba pe unde doresc.

        Răspunde
  23. Avatarul lui Delia290Delia290

    Buna,
    Am programat un concediu de 2 saptamani in care sa traversam Bulgaria, Macedonia, Albania, Italia si Croatia. Vom sta 2 nopti in skopje, timp in care vizitam imprejurimile, apoi mergem in Albania, Vlore pentru a lua feribotul spre Italia.
    Citisem pe un alt site ceva legat de carte verde? Asigurare speciala pentru Macedonia si Albania?
    Tin sa precizez ca e prima data cand merg in aceste doua tari. As mai vrea sa stiu, la granita e ok sau e posibil sa existe compplicatii? nu de alta dar ca sa prind feribotul la ora 14.00 trebuie sa-mi iau precautii.

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Buna seara,
      O sa caut printre postarile mai vechi si o sa va ofer un raspuns. Probabil pe maine.
      Numai bine

      Răspunde
    2. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Salut Delia,
      RCA-ul si Cartea Verde, aceasta din urma fiind obligatorie. Cand inchei asigurarea, asigura-te ca aceasta va acoperi Macedonia si Albania (eventual vei plati o taxa suplimentara). In ceea ce-i priveste pe graniceri, cei din Macedonia mi s-au parut cei mai lenesi, urmati de bulgari ;).Albanezii au fost OK, despre cei croati nu ma pot pronunta deoarece tara asta mi-a scapat din vizor. Complicatii nu au de ce sa existe,eventual ceva cozi. Cat vei sta in Albania?

      Răspunde
      1. Avatarul lui Delia290Delia290

        Multumesc mult pentru raspuns. In Albania stam destul de putin, poate vreo jumatate de zi, vom sta in Macedonia, Skopje 2 zile ( deoarece avem prieteni care ne asteapta )avand ca puncte principale de atractie alte tari. Cred ca vom opta pentru traseul Skopje- Gostivar-Ohrid-Struga-Vlore.Ne vom opri doar pentru cateva poze, ca sa ajungem din timp la feribot (l-am ales pe cel din timpul zilei ca este 120 euro, pe cand cel de noapte ajunge la 160 euro printre cele mai ieftine : masina + 2 persoane si durata este mai scurta, de 5 ore… acum nu avem mult timp pentru popas in Albania insa daca totul decurge ok as vrea sa ma reintorc. Ma atrag destul de mult tarile din fost Iugoslavie, mai ales acum ca am prietenii de pe acolo.

        Răspunde
  24. Avatarul lui Sleam AlexSleam Alex

    Androuska. In Ksamil la 50m de Bora Bora beach este un hotel rotund ,ca un borcan. Sti cum se numeste? Vreau sa merg in septembrie acolo si nu stiu cum sa dau de el.mersi

    Răspunde
    1. Avatarul lui MonaMona

      Anul trecut in august am stat eu la o vila chiar linga hotelul respectiv.Privit de afara este superb.Inauntru nu am intrat.Am facut plaja la Bora-Bora vreau sa spun vremea este superba ,in 10 zile nu a plouat deloc ,apa marii este calduta ,foarte curata ,plaja este curata,oamenii linistiti.Terasa restaurant de pe plaja are mancare buna si pestele este in fiecare zi proaspat si foarte gustos.Deci intr-un cuvant m-am intors numai cu impresii placute.

      Răspunde
  25. Avatarul lui Sleam AlexSleam Alex

    Eu iti recomand Himare.am fostin septembrie si a foat perfect.daca iti cauti hotel la fata locului e mai ieftin, dar risti sa nu gasesti ce iti place.concediu placut

    Răspunde
  26. Avatarul lui ddanddan

    Buna ziua,
    urmeaza sa fac un concediu de 10-15 zile in Albania (plecarea dupa 22-23 iunie, din Drobeta, cu masina si copil de 10 ani :))…
    Ma intereseaza care ar fi localitatile mai mici unde gasesc plaje cu nisip, am inteles ca in multe locuri e piatra … eu ma orientasem spre Himare si vecinatatile sau Orikum la sud de Vlore.
    Deci ideea ar fi – liniste (cat de cat) si nisip…
    Si alta intrebare: data de plecare nu este foarte sigura (posibil 22, posibil 26)…
    in situatia asta ar fi riscant sa vad la fata locului posibilitatile de cazare???
    Prefer la particulari/pensiuni/apartamente deci nu hotel. Si ar mai fi avantajul ca vezi ce platesti, spre deosebire de Booking unde pozele pot fi relevante sau nu…
    Cum ii gasesti? stau ca la noi cu cheia-n mana la gara, la sosea …???

    merci!

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Tot Himara ti-o recomand si eu avand in vedere ca va insoteste si cel mic. In Saranda nu gasesti plaje cu nisp, foarte problematica fiind si apa care se adanceste brusc, chiar foarte aproape de tarm. Ai mai putea incerca la Ksamil (laguna), situat la vreo 15 kilometri dupa Saranda. In Saranda, pe particularii care ofera posibilitati de cazare ii poti gasi pe marginea drumului (de obicei au un carton pe care scrie „dhoma plazhi”). Posibil sa fie la fel si in Himara, insa trebuie tinut cont ca este o localitate micuta. O sa controlez si pe net daca exista ceva site-uri (in limba albaneza) unde poti gasi ceea ce te intereseaza. De ramas in strada, nu ramai, mai ales ca sfarsitul lui iunie-inceputul lui iulie nu reprezinta sezonul de varf. Mai greu ar fi in luna august, cand preturile cresc. Daca te pot ajuta cu ceva, nu ezita sa ne scrii.

      Răspunde
      1. Avatarul lui ddanddan

        multumesc mult pentru raspunsuri!
        atunci sa ramana Himara 🙂
        as mai avea o intrebare legata de traseu …. am de ales intre ruta pe la lacul Ohrid si cea prin Grecia (Salonic, aproape 100 km in plus dar nu e relevant), este diferenta mare de „dificultate”?
        intentionam sa facem drumul cu pauza undeva astfel incat sa ajungem a doua zi pe la pranz; cam pe unde ar fi bine sa ne orientam cu cazarea intermediara?

        merci-merci!

        Răspunde
        1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

          Nu ai pentru ce. Din cate imi aduc aminte, ne-a oferit cineva indicatii cu privire la ruta cu venire dinspre Salonic, o sa caut printre postarile mai vechi si o sa dau de ea. Eu zic sa intri pe la Ohrid si cu ocazia asta poti vedea si partea albaneza a lacului, cu localitatea Pogradec, unde puteti si ramane peste noapte. In lac traieste o specie endemica (de peste) numita koran, insa din ceea ce am inteles eu de pe la colegii mei, nu ar fi tocmai koran ci un fel de peste de cultura, asemanator. Problema este cota de pescuit care se pare ca a fost redusa drastic.Insa merita incercat, e gustos si acela. Informatii legate despre drumul pe care va trebui sa-l parcurgi de la Struga, Ohrid spre litoralul ionian, ne-au fost oferite cu generozitate de catre domnul Dan Oprina aici:

          Albania prin ochii dumneavoastra

          Răspunde
        2. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

          Reiau raspunsul Alexandrei:
          Postat pe 31-07-2014 la 06:08 | În răspuns la Alex.
          Buna ziua,

          Daca vreti sa ajungeti in primul rand la Sarande, evident ca varianta mai fara emotii e prin Grecia, chiar daca e mai ocolit. Noi de altfel ne-am intors atunci prin Grecia, Gjirokastra-Ioannina si de acolo pe o autostrada impecabila pana la Ptolemaida (mai e si varianta Kastoria inspre Macedonia, ambele fiind ramificatii din autostrada Igoumenitsa-Salonic ) apoi spre Bitola si iar autostrada din Macedonia spre Serbia. Pe de alta parte, dezavantajul e ca nu ati vedea..decat autostrada si viaductele ei, e drept, spectaculoase. Acum, va recomand cealalta varianta, cu o atentie sporita mai ales pe portiunea (albaneza, cea macedoneana e fara probleme) din jurul lacului Ohrid – poate totusi l-au asfaltat intre timp acolo, pentru ca se lucra si pe unele portiuni intre Elbasan si Tirana. In rest, partea aceasta nu ridica probleme deosebite – mai mentionez ca aveti doua variante, pe la Struga, prin nordul lacului, sau pe la Trpejca, Pogradec – noi am ales-o pe ultima pentru ca am vazut sa vizitam manastirea Sf Naum, de langa granita. De la Tirana la Durres este autostrada sau, ma rog, expressway, sunt greu de diferentiat in Albania. Iar apoi, de-a lungul coastei..drumul e aproape complet refacut, cu exceptia catorva portiuni f scurte neasfaltate.Mai e o portiune foarte mica de autostrada inainte de Vlora, si mai trebuie sa retineti ca e un drum f dificil, de munte, mai ales in trecatoarea Llogara, intre Vlora si Himara, insa peisajele extrem de spectaculoase compenseaza efortul, n-ar rost sa le descriu, ca v-as strica supriza :). Noi stiam ca acest drum e refacut, am ajuns chiar pana la Butrint, pe care vi-l recomand de asemenea pentru vizitare. De la Himara spre sud chiar nu e nicio problema, nici intre Sarande si Gjirokastra, chiar daca aici e putin mai denivelat. Iar intre Gjirokastra si frontiera cu Grecia e iarasi perfect. Asta in cazul in care alegeti sa va abateti si spre orasul lui Kadare (Gj, daca nu puteti trece si prin sud, pe SH 97, si apoi direct spre Igoumenitsa. Nu in ultimul rand, drumurile proaste in Albania sunt cam toate, in afara celor mentionate, cel putin pe unde am fost noi, asa ca evitati drumurile secundare daca nu va suporta masina. Noi am avut parte de un drum de genul de la Fier spre Berat. Nu stiu daca v-ati propus sa ajungeti si acolo, desigur, orasul merita, dar e pur si simplu un drum cu asfalt distrus, si alunecat cu tot cu terenul pe multe portiuni, asa ca va va lua mult timp si rabdare. E putin riscant sa va faca probleme masina, daca vi se incalzeste rapid motorul, sau daca aveti probleme cu suspensiile, dar cu viteza a doua se poate totusi trece de el, nu e chiar un drum de munte ca si SH 22, de care am intrebat mai sus.
          In concluzie, puteti calatori linistiti pe ruta descrisa, drumul nu e Foarte rau, necesita doar prudenta si atentie pe unele portiuni. Sper ca v-am ajutat & HAVE A safe & cool journey! Albania chiar merita…;)

          Răspunde
        3. Avatarul lui ddanddan

          Am ajuns ieri la Himara, am luat cazare la o locație pe care o ochisem pe Booking dar fără rezervare (25 euro, foarte spațios. ..)
          Traseul prin Nis (Serbia), Skopye (macedonia), Salonic (o noapte la Kozami sau cam așa ceva) – 750 km – a doua zi la 11 eram în Himara. ..

          Răspunde
          1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

            Super! Sedere placuta si asteptam sa ne spui cum a fost. Arunca o privire pe pagina dedicata Himarei; am reactualizat-o cu cateva sugestii referitoare la plajele din zona.

            Răspunde
    2. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Am gasit un site cu ceva preturi orientative, evident ca pot fi mai mari decat la cetateanul cu cartonul si cheile (acolo vezi pe loc ce iti ofera, si daca este vorba de vreo cosmelie, nu accepti si basta). O cer informatii colegilor mei, poate au idee despre preturile cerute de localnici, eu cred ca sunt mai mici decat cele de la „Mica Publicitate„. Poate gasim si vreun contact, cine stie.
      http://www.himararooms.com/
      http://ireaproperty.com/en/propertytype/albania-vacation-rentals/

      Răspunde
  27. Avatarul lui Sleam AlexSleam Alex

    Noi am fost anul trecut si am stat in Himare. Ksamil are cateva plaje superbe ( Bora Bora Beach), dar toata zona de coasta de la Sarande pana la aprox 20 km in dupa Himare este foarte frumoasa plina de plaje salbatice. Drumul este plin de serpentine si se circula destul de haotic. In rest preturi mici si atmosfera foarte frumoasa.

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Ne bucuram ca v-a placut litoralul albanez si va mai asteptam!

      Răspunde
  28. Avatarul lui doinasdoinas

    Buna sa-ti fie inima. Mergem in Albania la inceputul lui mai. Vom sta cateva nopti la Ksamil, apoi vom parcurge litoralul pana la Durres, si apoi mergem la Tirana. De acolo la Ohrid, via Pogradec.
    Poti sa ne dai ceva sfaturi de ultim moment?

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Buna ziua,
      Imi pare rau ca va raspund cu intarziere, insa daca nu ati plecat inca si aveti nelamuriri, ne puteti scrie.

      Răspunde
  29. Avatarul lui AlexandraAlexandra

    Buna Androushka! Buna tuturor!
    Dupa cum ti-am promis, am revenit acasa cu impresii si sfaturi din calatoria noastra in Albania si Kosovo. In prima zi ne-am plimbat prin Pristina si am vizitat manastirea Gracanica aflata la vreo 10 km de capitala. Prima noapte am petrecut-o la Prizren in Kosovo, un oras mult mai animat si mai cosmopolit decat ne puteam imagina initial, cu magazine de seminte si argint la tot pasul. Zona pietonala seamana cu cele ale frumoaselor orase turcesti – Mostar sau Skopje. Am traversat apoi nordul Albaniei pe Autostrada Kukes-Rreshen cu peisaje unice: muntii gri, albastri si verzi specifici Tarii Vulturilor. Frecvent ne depaseau Mercedesuri pline de nuntasi. Kukes este un oras nou construit in anii ’70, caci vechiul oras a fost scufundat sub ape, asa ca nu prea am avut ce vedea acolo. Ne-am oprit in orasul Lezhe unde se afla memorialul lui Skanderbeg (eroul este inmormantat in fosta catedrala a Sfantului Nicolae) si castelul. La Shkoder am stat 4 zile pe marginea lacului la un camping aflat la vreo 10 km de oras pe care il recomandam tuturor (Lake Shkoder Resort, http://www.lakeshkodraresort.com/) in niste corturi foarte mari asemanatoare iurtelor, extrem de curate, mobilate, luminate si cu covoare pe jos. Este o experienta singulara sa dormi in acest Glamping Hotel! In cele patru zile, am vizitat orasul (centrul cu zona pietonala, cetatea etc), am facut baie in lacul cu apa foarte limpede, am mai vizitat podul turcesc de la Mes si am petrecut doua zile la mare in statiunea Velipoje aflata la 25 km de Shkoder. Desigur, preturile sunt destul de mici atat in Shkoder cat si la mare, se accepta peste tot euro si iti permiti aproape orice, inclusiv mese la restaurant. La intoarcere am urmat o alta ruta si anume drumul vechi Shkoder- Kukes (prin Puka si Fushe Arrez) care este practicabil din punct de vedere al calitatii, insa dureaza foarte mult, este obositor ai chiar ametitor : noi am facut in jur de 4 ore, sunt extrem de multe curbe si mereu urci si cobori muntii. Ne-am abatut de la drum si am mers vreo 20 km pe marginea lacului Vau i Dejes sperand sa ajungem pana la Koman, insa drumul distrus, cu multe gropi si denivelari, care pe alocuri lipsea, dar si masina noastra joasa, nu ne-a permis acest lucru. Evident, peisajele sunt printre cele mai frumoase din Europa : soseaua pe coasta muntelui, lacurile in partea de jos, lungi si albastre sau foarte inchise la culoare, izvoare, porci si capre, cate o casa de piatra construita la inaltime, miere de vanzare produsa la fata locului, tufe de mure din care am cules si noi s.a.m.d. Am iesit din Albania prin acelasi punct de frontiera prin care am si intrat, iar in Kosovo am mai petrecut inca o zi vizitand manastirile Decani si Pec bine pazite de trupele KFOR. Frumusetea lor nu poate fi cuprinsa in cuvinte! Asteptam cu nerabdare viitoarele calatorii in Albania, caci este o tara inepuizabila !

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Multumim frumos, Alexandra! Ne bucura nespus noutatile tale, mai ales ca vin dintr-o parte a Albaniei unde prea putina lume se aventureaza. Toata lumea vrea la mare, insa se pare ca vitregitului turism montan i se acorda din ce in ce mai mult credit. O merita! Komanul il faceti data viitoare si de ce nu, si Valea Valbonei. Neaparat sa va cazati la Kol Gjoni. Nu stiam de Lake Shkoder Resort, am aruncat o privire pe siteul lor si am constatat ca locul este deosebit de frumos. O sa-l recomand pe site si poate o sa ajung si eu. Multumesc inca o data. Daca mai ajungeti prin partile Shkodrei, urcati spre Razem si de acolo se poate ajunge spre Thethi.
      Ati petrecut o vacanta deosebit de frumoasa si mai ales, originala.
      Acum sunt sigura ca o sa reveniti cu drag in Albania :).
      O zi frumoasa.

      Răspunde
      1. Avatarul lui AlexandraAlexandra

        Hello again, Androushka! Multumim pt aprecieri si sper sa tinem legatura si de acum inainte. Intr-adevar, visam la plimbarea cu barja pe Koman si la Valea Valbonei, dar asta daca o sa ajungem si noi la volanul unui Jeep ca cele ale multor turisti din campingul de la Shkodra. Si chiar sunt multi, aproape toate nationalitatile din Europa, doar irlandezi cred ca nu am vazut :). Deci se pare ca nordul Albaniei a inceput totusi sa prinda, macar ca zona de tranzit unde merita zabovit pentru cei ce pleaca cu lunile si parcurg atat coasta adriatica de est, cat si coasta ionica. La „masini-tancuri” deocamdata doar ne gandim cu jind… desi…poate macar inchiriem una data viitoare si ne lasam plapandul Auris in parcare 🙂

        P.s.: Ne pare rau ca nu am reusit sa gustam „fli”, nici In Kukesi, nici in alta parte…:(

        Răspunde
    2. Avatarul lui albaniaperomanestealbaniaperomaneste Autor post

      Buna Alexandra! MA bucur ca ai avut o calatorie placuta. Am o intrebare: Cum ati ajuns la Kosovo? Ati avut nevoie de pasaport? Ma intreaba cineva care vrea sa mearga in Kosovo si nu stiu sa raspund…Multumesc pentru impresile impartite cu noi.

      Răspunde
      1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

        Artur, eu am intrat de fiecare data cu pasaportul, nu am incercat cu buletinul. Cel mai bine e sa aiba asupra lui/ei pasaportul.

        Răspunde
      2. Avatarul lui AlexandraAlexandra

        Buna, Artur!
        Din cate stim noi, e necesar (inca) pasaportul pentru calatoria in Kosovo. Uite un link al MAE cu informatii utile http://www.mae.ro/node/2919 (a nu se lua foarte in serios avertizarea ca atare, o spun cu tarie dupa ce am vazut cam ce inseamna Kosovo 🙂 ) In rest, ar mai trebui luata in considerare si asigurarea auto obligatorie (RCA-ul pe romaneste), care trebuie facuta la granita si costa 30 de Euro pe 15 zile – adica perioada minima. Nicio firma de asigurari nu cuprinde teritoriul statului Kosovo. Mai trebuie stiut si ca se sta relativ mult la intrare si foarte mult la iesire – asta, evident, din cauza granicerilor sarbi, o spunem apolitic si neafiliat cu niciunii, dar asta-i realitatea :). Cel putin noi am stat vreo 4 ore la intoarcere, prin acelasi punct de frontiera, cel de la Podujevo (Besiane). Plus necesitatea de a fi iesit din Serbia pentru a ajunge in Kosovo pentru a fi lasat apoi sa reintri din Kosovo in Serbia, deoarece sarbii inca nu recunosc niciun act de autoritate al kosovarilor, asa ca au nevoie sa vada stampila lor pe pasaport; pentru ei e ca si cum le-ai fi uzurpat teritoriul fara a fi legitimat la granita daca nu procedezi ca mai sus. Dar daca amicul tau merge cu avionul la Prishtina..:) In caz ca mai ai/aveti nevoie de alte informatii, le oferim bucurosi.

        Răspunde
  30. Avatarul lui komikomi

    Buna, suntem acum in Grecia, la Olimpiaki akti, si am dori sa ajungem la Ulcinj, (Muntenegru)prin Albania. A mai facut cineva acest traseu? e ok? sigur? multumesc si vacanta faina tuturor

    Răspunde
  31. Avatarul lui Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

    Casco reprezinta asigurarea pentru masina.
    Am auzit si eu ca plaja de la Golem ar fi aglomerata, insa am tot vazut pe la TV si am auzit de la diverse persoane cum ca si litoralul romanesc ar fi aglomerat (doar ca lipsesc kosovarii si macedonenii), asa ca daca sunt obisnuiti cu multa lume in jur, nu vad de ce ar fi probleme. Nu stiu insa daca pe plaja din Golem se mananca seminte sau se vorbeste cu „haules-baules” :)))).

    Răspunde
  32. Avatarul lui ibiibi

    Despre Golem cine stie ceva? Am inchiriat un apartament acolo, sper sa fie OK, daca nu mi-o iau de la sot, ca eu am vrut Albania! Oare trebuie Casco, ?

    Răspunde
    1. Avatarul lui albaniaperomanestealbaniaperomaneste Autor post

      Nu stiu ce e Casco, dar Golem este o plaja aglomerata, multi kosovari si macedonieni…Eu impart aceasi parere cu Androushka, cu cat mai in sud cu atat mai bine. Intre Vlora si Saranda sunt atatea plaje frumoase incat e greu sa nu gasesti ceva ca lumea…

      Răspunde
        1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

          Hehe, atunci fa-ti Casco mintenas :))). La inceput se lasa cu nervi si injuraturi, dupa care incepi si tu sa faci ca ei :))).

          Răspunde
  33. Avatarul lui StelaStela

    Buna as dori sa ma interesez daca exista curse regulate cu autocarul pentru Romania si care este,un nr de telefon,ceva…ca nu gasesc nimic direct.merci

    Răspunde
  34. Avatarul lui AlexAlex

    Buna ziua.Imi puteti spune si mie in ce zona erau drumurile rele.si noi sm planificat un drum Ohrid-Vlore-Sarande. Daca e foarte rau drumul as putea sa ajung in Sarande si prin Grecia.Avem o masina mica,destul de rigida careia nu ii plac gropile.mersi

    Răspunde
  35. Avatarul lui AlexAlex

    Imi puteti spune si mie in ce zona erau drumurile rele.si noi sm planificat un drum Ohrid-Vlore-Sarande. Daca e foarte rau drumul as putea sa ajung in Sarande si prin Grecia.Avem o masina mica,destul de rigida careia nu ii plac gropile.mersi

    Răspunde
    1. Avatarul lui AlexandraAlexandra

      Buna ziua,

      Daca vreti sa ajungeti in primul rand la Sarande, evident ca varianta mai fara emotii e prin Grecia, chiar daca e mai ocolit. Noi de altfel ne-am intors atunci prin Grecia, Gjirokastra-Ioannina si de acolo pe o autostrada impecabila pana la Ptolemaida (mai e si varianta Kastoria inspre Macedonia, ambele fiind ramificatii din autostrada Igoumenitsa-Salonic ) apoi spre Bitola si iar autostrada din Macedonia spre Serbia. Pe de alta parte, dezavantajul e ca nu ati vedea..decat autostrada si viaductele ei, e drept, spectaculoase. Acum, va recomand cealalta varianta, cu o atentie sporita mai ales pe portiunea (albaneza, cea macedoneana e fara probleme) din jurul lacului Ohrid – poate totusi l-au asfaltat intre timp acolo, pentru ca se lucra si pe unele portiuni intre Elbasan si Tirana. In rest, partea aceasta nu ridica probleme deosebite – mai mentionez ca aveti doua variante, pe la Struga, prin nordul lacului, sau pe la Trpejca, Pogradec – noi am ales-o pe ultima pentru ca am vazut sa vizitam manastirea Sf Naum, de langa granita. De la Tirana la Durres este autostrada sau, ma rog, expressway, sunt greu de diferentiat in Albania. Iar apoi, de-a lungul coastei..drumul e aproape complet refacut, cu exceptia catorva portiuni f scurte neasfaltate.Mai e o portiune foarte mica de autostrada inainte de Vlora, si mai trebuie sa retineti ca e un drum f dificil, de munte, mai ales in trecatoarea Llogara, intre Vlora si Himara, insa peisajele extrem de spectaculoase compenseaza efortul, n-ar rost sa le descriu, ca v-as strica supriza :). Noi stiam ca acest drum e refacut, am ajuns chiar pana la Butrint, pe care vi-l recomand de asemenea pentru vizitare. De la Himara spre sud chiar nu e nicio problema, nici intre Sarande si Gjirokastra, chiar daca aici e putin mai denivelat. Iar intre Gjirokastra si frontiera cu Grecia e iarasi perfect. Asta in cazul in care alegeti sa va abateti si spre orasul lui Kadare (Gj, daca nu puteti trece si prin sud, pe SH 97, si apoi direct spre Igoumenitsa. Nu in ultimul rand, drumurile proaste in Albania sunt cam toate, in afara celor mentionate, cel putin pe unde am fost noi, asa ca evitati drumurile secundare daca nu va suporta masina. Noi am avut parte de un drum de genul de la Fier spre Berat. Nu stiu daca v-ati propus sa ajungeti si acolo, desigur, orasul merita, dar e pur si simplu un drum cu asfalt distrus, si alunecat cu tot cu terenul pe multe portiuni, asa ca va va lua mult timp si rabdare. E putin riscant sa va faca probleme masina, daca vi se incalzeste rapid motorul, sau daca aveti probleme cu suspensiile, dar cu viteza a doua se poate totusi trece de el, nu e chiar un drum de munte ca si SH 22, de care am intrebat mai sus.
      In concluzie, puteti calatori linistiti pe ruta descrisa, drumul nu e Foarte rau, necesita doar prudenta si atentie pe unele portiuni. Sper ca v-am ajutat & HAVE A safe & cool journey! Albania chiar merita…;)

      Răspunde
  36. Avatarul lui Florea Petru DanielFlorea Petru Daniel

    Buna ziua!Aseara cred ca am gresit putin locul unde am postat intrebarile cu care voi reveni aici,fapt pentru care imi cer scuze.Doresc in partea a doua a lui august sa merg cateva zile in sudul litoralului albanez.Am tot cautat nr. de telefon sau adrese de mail de la campinguri cum ar fi:Jale,Himare,dar toate s-au dovedit fara raspuns(ori imi spunea nr.gresit,nealocat ori suna la nesfarsit si nu ridica nimeni)Informatiile culese le-am facut chiar de pe siturile lor de prezentare care erau actualizate cam de mult timp.Va multumesc si va dorec mult succes mai ales ca ne bucuram foarte mult ca ati revitalizat acest site cu raspunsurile pe care le asteptam de multa vreme dintr-un frumos colt de lume prea nedrept marginalizat!

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Am gasit atat numarul bun cat si site-ul.
      http://kamping.al/
      Numarul de telefon este: +355 69 44 16 834, am telefonat acum 10 minute si domnul de la capatul firului mi-a confirmat ca acesta este numarul valabil pentru rezervari. Il si gasiti la rubrica „Kontakt” de pe site-ul, care este in albaneza, e drept, insa va pot ajuta cu detalii legate de traducere.

      Răspunde
      1. Avatarul lui Florea Petru DanielFlorea Petru Daniel

        Numai si pentru atat si pot spune ca am dat de oameni deosebit de amabili si saritori.Mi-ati fost de un mare folos,drept pentru care va multumesc!Cu ingaduinta d-vstr. voi reveni in scurt timp cu alte si alte intrebari si lamuriri.Se shpejti.

        Răspunde
          1. Avatarul lui AlexandraAlexandra

            Buna, Androuska! Anul acesta intentionam sa mergem pentru a doua oara consecutiv in Albania cu masina, dar de data aceasta in nord. Anul trecut am vizitat lacul Ohrid, Tirana, Durres, Berat, Vlora, Himara, Saranda, Butrint, Gjirokastra, dar am avut probleme cu drumurile, mai ales cu cele din centrul tarii. Drumuri cu gropi mari sau neasfaltate pe alocuri. Acum planificam sa intram dinspre Kosovo, de la Prizren la Kukes, apoi Shkodra, orasul si lacul cateva zile, si in final litoralul din zona Velipoje. Intrebarea noastra este: stii cumva in ce stare sunt drumurile SH5 (E851) si SH 22 pentru a ajunge la Shkodra, apoi pe litoral, respectiv pentru a ne intoarce tot prin Kosovo dar pe alta ruta? Noi am cautat informatii pe net dar nu am gasit nimic. Cu multumiri si ganduri bune!

            Răspunde
            1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

              Buna seara, Alexandra!
              Imi cer scuze ca iti raspund un pic cam tarziu, insa am un program destul de incarcat pentru urmatoarele zile.
              Iti multumesc foarte mult pentru informatiile oferite lui Alex, cu privire la posibilitatea de a ajunge la Saranda prin Grecia.
              Ma bucur ca sunteti interesati sa vizitati nordul, mai ales ca aceasta parte a Albaniei este ocolita de catre turisti si pentru moment este rezervata oarecum aventurierilor.
              Dinspre Prizren, pe care va sfatuiesc sa il vizitati, aveti autostrada foarte buna pana la Rreshen. De la Rreshen mergeti spre Milot, Lezha, de la Lezha va indreptati spre Shkodra iar de acolo, inainte sa intrati in oras, luati drumul care merge la Velipoja (atentie la panou). Daca nu ma insel, SH22 este cel de la Gjakova (Kosovo) la Bajram Curri…Cred ca stiu pe unde vreti sa o luati, insa poate ca pentru moment este o odisee rezervata aventurierilor. SH5 (pe la Fushe Arrez) este si el un drum destul de vechi (folosit inainte de a se construi autostrada si tunelul Kalimash), insa nu imposibil de parcurs. Acest traseu poate fi facut nu pentru a merge expres la Shkodra (sau pentru a se intoarce de acolo), ci pentru a avea ocazia de a strabate lacul Koman cu vaporasul (barja) si de acolo, spre Valea Valbonei. Cauta pe google image „Koman Lake” si vei vedea despre ce este vorba. O minunatie, la fel ca Valea Valbonei (am scris putin despre ea pe blog). Puteti planifica aceasta calatorie pentru la anul, insa acum va sfatuiesc sa mergeti pe ruta Prizren-Kukes-Rreshen-Milot-Lezha-Velipoja. Cred ca va fi mai putin lipsit de emotii :))).
              Ca o paranteza, o sa treceti prin zona Mirditei care de-a lungul istoriei a reprezentat bastionul rezistentei catolice impotriva dominatiei otomane. Daca peisajul districtului Kuksi este presarat cu minarete, cel al Mirditei cu biserici, ba chiar o sa vezi si purcei pe marginea drumului ;)))). Nu ca musulmanii albanezi nu ar consuma carne de porc, din belsug stropita cu rachiu….
              Daca va opriti la Kuksi si vreti sa mancati, va recomand sa mergeti la „Hotel Gjallica”. Fac acolo cea mai buna „tave dheu” (la Tirana i se spune „fergese”, chiar am postat reteta) si cei mai buni ardei grasi cu caimac, „speca me kajmak” (se citeste „spetza me caimac”.
              Sper ca te-am putut ajuta.
              Noapte buna.

              Răspunde
              1. Avatarul lui AlexandraAlexandra

                Multumesc frumos pentru recomandarile extrem de utile, desi ni s-a spulberat orice speranta ca unul dintre drumurile din nord sa fie usor practicabil, cel putin cu o masina care nu e 4×4. SH 22 e intr-adevar cel care trece prin Bajram Curri, mai e si SH 23 dinspre Gjakova spre Kukes, dar o sa alegem pana la urma ruta pe care ne-ai sugerat-o. Ideea e ca nu am vrea sa ne si intoarcem pe acelasi drum, mai ales ca ne-am propus sa vizitam manastirile de la Pec si Decani dupa ce iesim din Albania. De aceea te mai intreb daca E 762, respectiv SH 20 de la un moment dat, drumul care merge in paralel cu granita cu Muntenegru pana la un punct, pentru ca apoi sa ajunga in Muntenegru, de unde am lua-o in directia Berane si mai apoi Rozaje spre Kosovo, direct spre Pec, e practicabil? Pe harta pare f sinuos… dar conteaza sa fie intr-o stare acceptabila si pe cat se poate asfaltat. Uite aici linkul cu harta, ca sa nu te mai ostenesti s-o cauti.
                https://www.google.ro/maps/place/Albania/@42.4187367,19.9525182,11z/data=!4m2!3m1!1s0x13453bf3bd274c2d:0x77ce589d6983bee
                Multumiri inca o data, inclusiv pentru ponturile culinare si informatiile culturale, felicitari pt blog (nu am apucat sa le mentionam pana acum 🙂 ) si sper sa mai conversam pe orice subiecte legate de Albania, chiar de Balcani in genere.. pentru care avem de altfel si interese teoretice, nu doar cele legate de vizitare!

                P.S.: Stiam despre feribotul (barja) de pe lacul Koman, insa vom rezerva experienta pentru viitoarea calatorie, tot vrem sa ne gasim de pe acum pretexte pentru a ne intoarce.

                Răspunde
                1. Avatarul lui albaniaperomanestealbaniaperomaneste Autor post

                  Buna Alexandra! Artur pe fir acum 🙂 Cum de v-a venit sa vizitati Albania atat de des si sa umblati printre cele mai grele drumuri?

                  Răspunde
                  1. Avatarul lui AlexandraAlexandra

                    Servus de la Cluj, Artur :). Cred ca atractia si mai apoi pasiunea noastra pentru Albania isi are sursa in lectura romanelor lui Kadare (eu fiind literata, iar sotul meu pe aproape, sa zicem.. de fapt, el m-a „initiat” in Kadare), unul dintre scriitorii nostri preferati, pe care am inceput sa-l citim aproximativ acum 10 ani si a carui opera tradusa am parcurs-o si chiar reluat-o adeseori de atunci. Pe langa asta, am avut tot timpul o feblete pt Balcani, venind in contact cu variatele culturi, initial tot prin intermediul literaturii. Bineinteles ca vizitam si alte zone din Europa, dar Balcanii au o predilectie speciala pt noi, sunt intotdeauna „desertul” calatoriilor noastre si simtim nevoia sa ne intoarcem an de an. Avand in vedere ca ne deplasam doar cu masina personala, deocamdata „aventurile” depind de drumurile „principale”, dar speram ca in viitor sa aprofundam experientele albaneze care pana acum ne-au satisfacut pe deplin, adica sa exploram muntii blestemati din nord, poate chiar zonele rurale din diferite regiuni, cele mai putin accesibile samd…in masura posibilitatilor de timp liber si de finante. In rest, ce sa-ti mai spun, ne bucuram ca te intereseaza motivele pentru care Albania ne atrage mereu. Salutari din Ardeal si felicitari si tie pentru ceea ce faceti aici, noi v-am descoperit relativ recent! Si..desigur, asteptam cu nerabdare viitoarele recomandari..;)

                    Răspunde
                    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

                      Daca tot pomeneai ca te-ar interesa zonele rurale, am postat o rubricuta despre un satuc pierdut din Alpii Albanezi, Novoseje. Se afla la aproximativ 42 de kilometri de Kukesi – drumul nu este foarte bun, insa se pare ca este accesibil si altor masini decat 4×4, trebuie doar sa nu fie foarte joase.
                      Este un loc foarte frumos, unde iarna se traieste destul de greu din pricina climei foarte aspre, insa pamantul este foarte rodnic,ceea ce le permite localnicilor sa cultive cartofi (renumiti pentru gustul lor) si grau, dar si sa se ocupe de cresterea animalelor, in special oi si vacute. De asemenea, se practica si apicultura.
                      Foarte aproape de Novoseje se afla satul Shistavec, locuit de gorani (munteni), populatie de origine slava care vorbeste o bulgara foarte veche.
                      Am pus si cateva poze.
                      Ca si posibilitati de cazare, poti sta la niste casute de lemn, dotate cu o baita mica, frigider si televizor (apar intr-una din poze, cred ca sunt 4 la numar). Patul a costat 1000 de leke pe noapte. Mancarea este asigurata de gazde, de obicei friptura de miel, salata, renumitii cartofi care se cultiva in zona si fli. Fliul asta este specific nordului Albaniei – un fel de foi ca de clatita (nu stiu daca este cea mai buna comparatie fiindca nu se intrebuinteaza oul), suprapuse si unse cu unt din belsug, dupa care sunt coapte in pamant sub un fel de capac-clopot acoperit cu jar. Este foarte bun,mai ales fierbinte.
                      Daca tot am amintit de „Gjallica”, fac si acolo un fli destul de bun, insa cel mai groazav il fac cei din Valea Valbonei.
                      Trebuie incercat, insa e musai sa fie copt in felul despre care am vorbit mai sus.

                2. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

                  Servus Alexandra,
                  Uite aici cum arata drumul respectiv. Nu am ajuns inca pe acolo in peregrinarile mele prin Albania, insa cine stie, mai ales ca meseria ma cam poarta pe coclauri.
                  Albania, SH20 – Rrapsh, dolina Vermosh, Gusinje, …: http://youtu.be/r8cVqo4mxns
                  Ne mai auzim noi. Acum sunt pe fuga pentru ca joi merg acasa pentru vreo 2 saptamani si trebuie sa imi inchei anumite socoteli, profesionale si domestice :))).
                  Salutari Clujului, oras foarte drag mie. Am studiat acolo.
                  O seara frumoasa.

                  Răspunde
                  1. Avatarul lui AlexandraAlexandra

                    Iti multumim pentru sfaturi! Nu ma gandeam in momentul in care am inceput sa adun informatii sa caut si pe Youtube. Iti dorim un concediu cat mai frumos, noi vom pleca in Albania la jumatatea lunii august, poate reusim si mai vorbim pana atunci. Daca nu, vom reveni in septembrie cu impresii. De-abia asteptam sa gustam fliul, de pilda anul trecut am mancat mult burek, chiar si la Gjirokastra. Numai bine!

                    Răspunde
  37. Avatarul lui Gabi DGabi D

    Buna seara, Androushka!
    Iarta-ma ca imi permit sa te rog sa ma ajuti!
    Intentionez ca la inceputul lunii august sa ma deplasez impreuna cu familia din Muntenegru in Grecia (Salonic), cu masina. `Poti sa imi recomanzi o ruta anume? de preferat drumuri bune si sigure… Multumesc mult!

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Buna seara, Gabi!
      Cel mai utilizat punct de frontiera pentru a intra in Albania dinspre Muntenegru, este Sukobine-Muriqan. De acolo te indrepti spre Shkodra, Lezhe, Tirana (de la Shkodra pana la Tirana sunt 97 km), Elbasan, Librazhd, Pogradec si Korca, iar de acolo prin punctul de frontiera de la Kapshtica treci in Grecia. De la Tirana la Korca ajungi acum mult mai usor; daca inainte pe ruta veche faceai 185 de kilometri, cu noul tronson de autostrada, la care inca se mai lucreaza, Tirane-Elbasan (cu tunelul Kerrabe), distanca s-a scurtat la 125 km. De la Korca si pana la Salonic (Selanik, pe albaneza), sunt 270 km.
      Daca ai timp, poti vizita Shkodra veche si castelul Rozafa si inainte de a intra in Korcea, ai putea vizita Voskopoja, sau Moscopolea, care in secolul 18 era unul dintre cele mai dezvoltate si mai prospere orase din Balcanii aflati sub dominatie otomana. Din pacate, mushata (frumoasa) Moscopole a fost aproape arsa din temelii de catre albanezul Ali Pasha si hoardele lui de turciti. Acum nu vei gasi pe locul ei decat un satuc, in care s-au pastrat insa cateva biserici si ruine care amintesc de gloria celei care a fost odata, „Jerusalimul aromanilor”. Am deschis aici pe blog o rubricuta dedicata Moscopolei, insa pentru moment ai sa gasesti doar poze. Textul o sa vina mai incolo.
      Sper ca te-am putut ajuta.

      Răspunde
      1. Avatarul lui Gabi DGabi D

        Extraordinar! Esti grozava! Daca 10 procente dintre noi ar proceda ca tine, am putea schimba Romania!
        Esti promta, eficienta si…naturala.
        Iti multumesc mult doamna/domnisoara profesoara!

        Răspunde
        1. Avatarul lui albaniaperomanestealbaniaperomaneste Autor post

          Se vede influenta albaneza, nu? 🙂 Gabi, aici sunt deacord cu tine! Androushka i re-dat viata acestui blog si merita multumiri sincere si din partea mea!

          Răspunde
          1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

            Multumesc pentru consideratie, shoku Artur! Chiar ma intrebam ce mai faci :)), nu de alta, dar cred ca numai si numai adevarata (ta) influenta albaneza are trecere printre randurile de flori si floricele albastre de pe blog ;))).

            Răspunde
            1. Avatarul lui albaniaperomanestealbaniaperomaneste Autor post

              Nu sunt eu chiar asa batran ca sa fiu tovaras 🙂 Am ajuns sa fiu UTC-ist, dar nimic mai mult :))
              Recunostiinta o meriti pe deplin! Munca depusa de tine pe acest blog, i-a dat un nou suflu acestui blog. Eu doar am pornit acest proiect, acum este randul tau sa-l duci mai departe…

              Răspunde
              1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

                Hehe, atunci „miku”, dar cum eu gandesc pe romaneste, „mik”, inseamna „mic” :))))), poate oi vrea si tu sa cresti :))))

                Răspunde
  38. Avatarul lui AncaAnca

    Felicitari pentru toate informatiile oferite! Am citit cu mare interes postarile despre Saranda, pentru ca in august vrem si noi sa mergem pentru 4 zile. As vrea sa stiu daca nu se poate cumpara in prealabil biletul dus-intors pentru ferryboat-ul spre Corfu. Multumesc 😊.

    Răspunde
  39. Avatarul lui roxanaroxana

    multumesc. vom sta 4 zile, dupa care plecam in corfu. am citit postarile tale, acum mai caut pe siteuri ce putem face, vedea. unde putem manca, costuri aproximative

    Răspunde
    1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Spre seara o sa iti trimit un mesaj mai amplu in legatura cu ce ar fi de facut in Saranda. Acum sunt la munca :)))

      Răspunde
    2. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

      Am revenit. Patru zile cred ca sunt de ajuns. Cred ca si din informatiile gasite pe internet, reiese ca trebuie vizitate in primul rand doua locuri: Butrinti si Syri I Kalter (in traducere, Ochiul Verde). Daca mai ramane timp, castelul Lekursi si manastirea Mesopotami.
      Dezavantajul Sarandei este ca are plaje cam „bolovanoase” iar apa este destul de adanca, insa exista locuri foarte frumoase, in afara orasului (este bine ca aveti masina): Ksamili, Rinia, Pasqyrat. Ar mai fi si plaja Kakomea, insa este destul de departe de oras.
      Preturile sunt pentru toate buzunarele, depinde acum ce preferinte ai. Recomand cu caldura pestele si tot ceea ce vine din mare, sunt nemaipomenite. Prefer doua locatii: „Demi” si „Limani”, poti gasi mai multe detalii pe „Tripadvisor”. Mai exista un loc in portul vechi, o taverna din cele obisnuite, insa acolo ai parte doar de produse produse provenite din mare, si nu din crescatorie, cum gasesti in majoritatea restaurantelor (insa nu sunt rele nici astea). E mai greu de ajuns acolo, trebuie sa fiti cu cineva care cunoaste atat orasul cat si locul. Am uitat sa iti spun, pestele este de doua feluri: de crescatorie (se vinde la bucata, pretul mediu fiind undeva intre 700-900 de leke) si „salbatic”, „i eger” se numeste pe meniu. Acesta din urma este cu mult mai scump si se socoteste la kilogram, nu stiu exact sa iti spun, insa pretul unui kilogram este undeva la 4000-4500 de leke (1 Euro=140 lek). Daca bugetul permite, merita incercat. Levrekul salbatic este la mare cautare. Foarte bun este si merluciul, insa pestisori din cei micuti, si nu ditamai pestoiul ;))).
      Despre hoteluri, nu iti pot spune prea multe deoarece in totii ani in care am fost in Saranda, am continuat sa frecventez unul singur. Se numeste „Visad”.
      Daca doresti si alte informatii, o sa incerc sa te ajut cu placere.

      Răspunde
        1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator Albaniaperomaneste)

          Cel mai bine este sa ai bani albanezi pentru lucrurile marunte/masa la restaurant. Schimbati cat considerati ca veti cheltui. Daca facut rezarvare la hotel, nu va fi problema sa platesti in euro, insa vei iesi in pierdere daca vei plati restul lucrurilor in alta moneda decat cea albaneza.
          Ma intrebai intr-o postare mai veche cat costa o masa in Sarande. Depinde de ce iti place sa mananci si de ce buget ai. Gama e larga, de la chipsuri, sandwichuri si pana la diferite feluri peste si fructe de mare, acestea din urma fiind accesibile ca pret. Nu stiu preturile de anul acesta, insa un peste maricel costa anul trecut undeva pe la 700-800 de leke, undeva intre 5-6 euro. La fel si o friptura cu garnitura.
          Acestea sunt preturi medii.
          Mare grija la bani deoarece aici inca lumea „gandeste” in bani vechi. Respectiv banutului de 10 leke ii spun 100, celui de 50, 500, celui de 100, 1000, bancnotei de 200 de leke, 2000….asadar pun un zero la sfarsitul valorii actuale a fiecarei diviziuni: 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500, 1000, 2000 si 5000.

          Răspunde
  40. Avatarul lui roxanaroxana

    buna, ce poti recomanda pentru sarande? mergem in agust. de acolo, vrem sa luam ferry spre corfu dar nu am gasit info despre costul masinii pe ferry. cam cat costa o masa in sarande? multumesc

    Răspunde
  41. Avatarul lui Garleanu ClaudiuGarleanu Claudiu

    eu am venit din albania azi si am plecat ieri ,trimis de firma o porcarie totala mizerie,se opreste curentul electric mereu marea murdara,plaja murdara,nimic curat oameni foarte incapatanati si aroganti si needucati o seara buna,problema e ca trebuie sa ma intorc….

    Răspunde
    1. Avatarul lui AndroushkaAndroushka

      Poate ca atunci cand te vei intoarce, vei cunoaste si ceea ce este bun si frumos in Albania. Probabil ca ai vazut marea la Durres, e adevarat, toamna si iarna plaja se afla intr-o stare deplorabila, din pacate. Nu acelasi lucru pot spune despre Riviera Albaneza, si aici ma refer la coasta Ioniana incepand din Vlora si pana mai jos de Sarande. Locuiesc de multi ani in Albania si am avut norocul sa cunosc aici oameni care si-ar da si sufletul pentru mine…Corecti, sufletisti si cu un simt al onoarei si al cuvantului dat, cum rar intalnesti. De obicei sunt foarte primitori cu strainii, poate ca totusi ai privit tu pe careva cam…”crucis”? Glumesc. Iti doresc ca atunci cand te intorci sa ai parte numai de experiente placute.

      Răspunde
      1. Avatarul lui Dan PAVELESCUDan PAVELESCU

        Androushka, locuiesti de multi ani in Tara Vulturilor! Te admir! Cum ai reusit? Eu voi merge anul acesta la Vlore si va fi primul meu contact cu Albania. De-abia astept. Toate cele bune, Dan

        Răspunde
        1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator https://albaniaperomaneste.wordpress.com/)

          Draga Dan,
          Iti multumesc pentru mesaj. Locuiesc aici de vreo 6 ani-nu de foarte multa vreme, insa a fost suficient cat sa ma acomodez. Important este ca am reusit ;). La Vlora mergi in vacanta sau in interes de serviciu? Sper sa iti placa. In caz ca te pot ajuta cu informatii sau cu orice alte detalii, spune-mi.
          O seara linistita iti doresc!

          Răspunde
          1. Avatarul lui dandan

            Buna ziua Androushka,
            Multumesc din suflet pentru raspunsul prompt si pentru amabilitatea ta extraordinara! Iarta-ma pentru intarzierea raspunsului dar am fost plecat de acasa si am intarziat! Ma bucur enorm ca te-ai acomodat in minunata Shqiperia! La Vlora merg in vacanta cu sotia mea si catelusa noastra. Din 1999 tot calatoresc in zona Adriaticei (Croatia – Split, Hvar, Dubrovnik), Kotor, si ne-am gandit sa vizitam Albania. M-am uitat mult pe net iar albaniaperomaneste m-a ajutat ENORM! Felicitari pentru reusita aceasta! Albania merita mai multa atentie la nivel international! Nu e cu nimic mai prejos decat vecinii italieni. Vrem sa mergem si la Orikum, Sarande, Butrint si la intoarcere vom sta si la Ohrid. Voi cauta pe librarie.net ghidul. Pentru noi e foarte important sa putem spune „multumesc” si „buna ziua” in albaneza. De asemenea, daca nu sunt prea deplasat, ti-as multumi frumos pentru o harta a Albaniei pe hartie…Ma opresc aici, deocamdata, si astept cu nerabdare raspunsul tau. Toate cele bune, Dan

            Răspunde
      2. Avatarul lui petrepetre

        foarte adevarat..și eu ma duc în fiecare an în august la socri ..și oameni sunt foarte educați…nu mai spunem de cei ce lucrează la restaurante …în comparație cu ai noștri care nu știu nici la bună ziua sa răspundă. în Albania ti-ar sta 24din 24 disponibili forte atenti la clienti

        Răspunde
        1. Avatarul lui Androushka (Author at www.albaniaperomaneste.com)Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

          In legatura cu angajatii cafenelelor/restaurantelor, ai mare dreptate 😉

          Răspunde
  42. Avatarul lui Florea Petru DanielFlorea Petru Daniel

    Sper ca nu este prea tarziu sa va multumesc pentru informatiile primite pe care, am speranta, le voi putea fructifica anul viitor.Cu ingaduinta d-vs.as dori sa stiu in ce perioada a anului se poate face baie in mare(conditii normale de temperatura),in sudul litoralului albanez de la Vlora la Ksamil.Ju faleminderit!(va multumesc!)

    Răspunde
    1. Avatarul lui AndroushkaAndroushka

      Incepand din luna iunie. Eu merg de obicei spre sfarsitul lui iulie deoarece e mai putin aglomerat, plus ca in august merg acasuca, in Romania. Luna estivala este august, destul de aglomerat, insa vremea este mereu buna, mai ales in Saranda despre care se spune ca se bucura de cel mai mare numar de zile insorite pe an. Nu iti recomand plajele de la Saranda in cazul in care ai copii. Nisipul lipseste cu desavarsire si apa este destul de adanca, chiar aproape de mal.

      Răspunde
      1. Avatarul lui AlexAlex

        Imi poti recomanda pentru o vacanta cu sotia si copil 3 ani in ce zona sa ne cazam langa plaje frumoase si eventual un hotel frumos de 4 stele.mersi

        Răspunde
  43. Avatarul lui mm

    BUNA
    Ca sa intri in kosovo trebuie platit o taxa de 40 sau 50 de euro daca mergi cu masina asta din cauza asigurarilor care nu acopera kosovo si de fapt nu este nici una ca sa acopera deci e obligatoriu.Idea este ca mai bine sa mergeti Tg Mures Timisoara granita ( moravita ) Vrsac Pancevo Kovin Smederevo si de acolo intrati in autostrada catre Nis Vranje Bujanovac Presevo granita cu maqedonia Kmanovo Skopje dar nu intrati in oras mergeti pe centura catre Tetovo dupa catre Ohrid si inainte sa ajungeti in ohrid mergeti catre Struga si din struga vreo 10 km granita ( Qafe Thane) cel mai bine drum. Asigurate ca asigurarea de masina sa acopera si maqedonia si Albania pnt ca nu toate acopera. Ar fi mai bine ca sa platesti cu kash si nu cu carduri si daca faci plata cu carduri sa te uiti bine inainte la suma de mai multe ori ca sar putea sa se incurca si pnt un zero e diferenta foarte mare 😛 Idea este ca sa schimbi bani la banci cel mai bine si pana in momentul in care gasesti posibilitatea de schimbat platiti cu euro si la benzinari si la tot asta nu este o problema, fiecare are cursul lui normal care e mai mic decat la change dar nu este diferenta mare normal 1 eur 130 sau 140 depinde de curs si cursu carburantilor este undedava la max 120 de lek pe 1 eur.deci de plati se poate plati oriunde cu eur. Parerea mea este ca sa mergeti pe sudul albaniei deci de la Vlora la Saranda ca este un peisaj superb.Si sa stiti ca in septembrie preturile is foarte scazute max care tre sa platiti pnt un hotel nu de lux ma refer ceva normal sa du depaseasca 3500 de lek asta ar insemna 20 25 de eur pe noapte pe camera deci asta cel mai mult.Si la restaurante daca nu este menu sa cereti una ca sa stiti ce comandati si ca sa vedeti cat costa ca cateodata restaurantele arata ca ieftine dar is scumpe.Din Saranda la Corfu intrebati in agentiile de turism in Saranda ca este un singur vas care merge si trebe facut rezervare inainte .Dar daca aveti mai mult timp si vreti sa mai prelungiti unpic de drum puteti sa mergeti din Saranda catre Igoumenitsa si de acolo sunt foarte multe posibilitati de plecare asta depinde de voi.Loc turistic de vazut neaparat este langa saranda care se numeste BUTRINTI de vazut neaparat. Guvernu se instaleaza acuma la inceputul lui septembrie si e socialist si momentul de tranzictie a guvernelor e mai bine sa se evita zoa de nord ca controlele is mai scazute dar in schimb altele zone is forte ok

    Răspunde
      1. Avatarul lui MariusMarius

        Vreau sa plec in Albania saptamana viitoare si voi trece prin Kosovo
        Suntem doi adulti si un copil de 14 ani .Ce taxe platesc ?

        Răspunde
  44. Avatarul lui Florea Petru DanielFlorea Petru Daniel

    pentru o calatorie la mijlocul lui sept., in albania ,as dori sa stiu daca locurile in care platesti cu cardul sunt la tot pasul sau rare(benzinarii,alimentare,cazari).daca la traversarea kosovo trebuie platita vreo taxa ori daca inca e periculos sa trecem pe acolo.cam cat costa o traversare sarande-corfu cu masina si de persoana si in ce port ne debarca in insula?ce traseu mi-ati recomanda pentru peisaje si istorie cu specificatia ca plec din tg-mures si as zabovi cateva zile in sarande.multumesc!

    Răspunde

Răspunde-i lui alina Anulează răspunsul