Într-o dimineață de august a anului 1910, într-un oraș aflat la răscruce de imperii și destine, Skopje, se năștea Gonxhe Agnes Bojaxhiu. Părinții ei, Nikolle și Dranja, proveneau dintr-o familie albaneză originară din Shkodra, și i-au insuflat micuței Gonxhe credința catolică și dragostea pentru aproapele. Nimeni nu ar fi bănuit atunci că această fetiță firavă va deveni mai târziu un simbol universal al compasiunii și va fi recunoscută drept „sfânta timpurilor moderne”.

La doar 12 ani Gonxhe mărturisește că simte pentru prima dată chemarea lui Dumnezeu. Șase ani mai târziu, cu o hotărâre care-i va marca întreaga sa viață, părăsește casa părintească pentru a se alătura Surorilor din Loretto, o congregație catolică cu rădăcini în Irlanda și cu misiuni în India. În anul 1931 depune jurămintele și primește numele de Tereza.

Timp de aproape două decenii, predă la un liceu catolic din Calcutta. Însă dincolo de zidurile școlii, vede mizeria, foametea și suferința celor uitați de societate. În fața acestor imagini, misiunea de profesoară devine insuficientă. În anul 1948, cere Vaticanului permisiunea de a părăsi catedra și de a se dedica exclusiv săracilor. Începuturile au fost pline de lipsuri: cu resurse minime, Maica Tereza deschide o școală improvizată în aer liber pentru copiii orfani. Treptat, alți voluntari i se alătură, iar lucrarea capătă amploare.

Momentul decisiv vine pe 7 octombrie1950, când primește aprobarea de a întemeia ordinul „Misionarele Carității”. Misiunea era simplă și radicală: „slujirea celor neiubiți și neajutorați”. Cu trecerea anilor, ordinul se extinde în toată lumea, îngrijind bolnavi de HIV/SIDA, lepră sau tuberculoză, oferind adăpost celor fără casă și alinare celor abandonați. În anul 1965, Papa Ioan Paul al VI-lea acordă congregației statut internațional. La moartea Maicii Tereza, în 1997, „Misionarele Carității” erau active în 123 de țări, cu peste 600 de misiuni.

Sacrificiul și dăruirea ei nu au rămas neobservate. Maica Tereza a primit numeroase distincții, dintre care cele mai cunoscute sunt Premiul Păcii Ioan al XXIII-lea (1971), Premiul Nehru (1972), Premiul Balzan (1979) și, mai ales, Premiul Nobel pentru Pace (1979). Gestul ei de a refuza masa festivă oferită în onoarea Premiului Nobel și de a cere ca banii să fie donați copiilor săraci din India a devenit emblematic pentru modestia și consecvența ei.

Cuvintele Maicii Tereza au rămas, poate, la fel de puternice precum faptele:

• „Dacă judeci oamenii, nu vei mai avea timp să-i iubești.”
• „Nu contează ceea ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci.”
• „Dacă ești cinstit și sincer, oamenii te pot înșela… Fii cinstit și sincer, oricum!”

Canonizată de Papa Francisc pe 4 septembrie 2016, sub numele de Sfânta Tereza de Calcutta, ea rămâne pentru credincioși și necredincioși deopotrivă un exemplu viu de iubire necondiționată. Povestea ei ne amintește că eroismul nu stă în fapte grandioase, ci în gesturile simple, făcute cu o inimă curată și cu credința că lumea poate fi un loc mai bun.