Doamnei Catherine Gordon Byron
Preveza, 12 noiembrie 1809

Draga mea mamă,

Sunt de ceva vreme în Turcia: acest oraș este pe coastă, dar am călătorit adânc în principatul Albaniei pentru a-l vizita pe Pașa. Am plecat din Malta pe nava de război „Spider” pe 21 septembrie și în opt zile am ajuns la Preveza. De acolo am călătorit vreo 150 de mile până la Tepelena, la palatul de vară al Alteței Sale, unde am stat trei zile. Numele pașei este Ali și este considerat un om cu abilități rare: el este conducătorul întregii Ilirii antice, al Epirului și al unei părți a Macedoniei. Fiul său, Veli Pașa, pentru care mi-au dat cateva scrisori, guvernează Morea și are o mare influență în Egipt. Într-un cuvânt, el este unul dintre cei mai puternici oameni din Imperiul Otoman.

Când am ajuns în Ioannina, capitala ei, după o călătorie de trei zile prin munți, un loc de cea mai pitorească frumusețe, am aflat că Ali Pașa se afla cu armata sa în Iliria, unde îl asediase pe Ibrahim Pașa în cetatea Berat. Îi spuseseră că în principatul lui se află un englez de mare rang și poruncise comandantului din Ioannina să mă găzduiască și să-mi pună la dispoziție toate bunurile gratuit; și deși mi-au permis să dau bacsis robilor, nu mi-au permis să plătesc nimic pentru alte cheltuieli. Călare pe caii vizirului, am mers la plimbare și am văzut palatele lui și ale nepoților săi; Sunt palate magnifice, dar prea decorate în aur și mătase. Apoi am trecut prin munți prin Zica, un sat cu o mănăstire ortodoxă, (unde am dormit la întoarcere), spre cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată (în afară de Cintra din Portugalia). În a noua zi am ajuns la Tepelena. Călătoria noastră a durat mult din cauza ploii și a pantelor abrupte care aliniau drumul.

Nu voi uita niciodată priveliștea magnifică la intrarea în Tepelena la ora 5, când soarele apunea. Mi-a amintit (cu o ușoară schimbare de decor) de descrierea lui Scott despre Castelul Branksome în cântecul său și sistemul feudal. Albanezi cu ținutele lor (cele mai frumoase din lume; cu rochii lungi albe, cu mantii (tallagane) brodate cu aur și veste de catifea roșie cu broderii aur), cu iatagane și pistoale argintate, turci cu turbane mari, soldați în grupuri în colțul mare deschis din fața palatului și sclavi harapi într-o galerie mare, călăreți in continuă vervă aducând și purtând diverse veşti, tobe și muezini răsunând din minaretele moscheii – toate acestea, cu aspectul extraordinar al clădirii în sine, au creat o nouă scenă de bucurie pentru ochii unui străin. Am fost însoțit la un conac foarte plăcut şederii, iar secretarul vizirului a venit să mă întâmpine, într-o manieră foarte tradițională.

A doua zi m-au dus la Ali Pașa. Eram îmbrăcat în uniformă, cu o sabie magnifică. Vizirul m-a primit într-o încăpere mare pavată cu marmură; in mijlocul ei curgea o fântână, camera era căptușită cu covoare otomane roșii. M-a primit în picioare, semn de mare respect din partea unui musulman, și m-a pus să stau în dreapta lui. Am un interpret grecesc care să mă ajute să-i înțeleg graiul, dar medicul lui Ali, Femlario, care știe latină, este disponibil pentru acest caz. Prima întrebare pe care mi-a pus-o a fost de ce mi-am părăsit patria la o vârstă atât de fragedă? (Turcii habar nu au despre călătorii și distracție). Apoi a spus că ministrul englez, căpitanul Leake, îi spusese că a râs în hohote. Mi-a cerut să-i trimit salutări mamei mele și iată că ți le trimit în numele lui Ali Pașa. Mi-a spus că este convins că sunt dintr-o familie nobila, că am urechi mici, păr creț și mâini mici și albe și părea foarte, foarte mulțumit de aspectul meu. Mi-a spus să-l am ca tată atâta timp cât voi rămâne în Turcia și  m-a numit fiul lui.

Și chiar m-a tratat ca pe un bebeluș, trimițându-mi migdale și șerbet, fructe și dulciuri de douăzeci de ori pe zi. Mi-a cerut să-l vizitez des, chiar și noaptea când era liniștit. Apoi, în timp ce beam cafea și fumam, m-am retras de la prima vizită. L-am mai văzut de trei ori. Este surprinzător cum turcii, care nu au titluri ereditare și doar câteva familii mari în afară de sultan, acordă atât de multă importanță istoriei familiale, clanului dij care provin. Pentru că, am văzut că mă respecta mai mult pentru familia mea decât pentru titlul meu… Înălțimea Sa are șaizeci de ani, foarte vioi și nu este înalt, dar are o față frumoasă, ochi strălucitori și o barbă albă, foarte amabil și cu o atitudine care mi se pare a fi o caracteristică a tuturor turcilor. Dar adevăratul său caracter este complet diferit de ceea ce apare pe față. Este un tiran fără suflet, acuzat de cele mai teribile atrocități, foarte curajos și un general atât de bun încât îl numesc Bonoparte mahomedan.

Napoleon i-a promis de două ori că îl va face rege al Epirului, dar el preferă să rămână cu englezii și îi urăște pe francezi, așa cum mi-a spus el însuși. Îl prețuiesc atât de mult, încât atât francezii, cât și englezii îl măgulesc, deoarece albanezii sunt cei mai buni războinici ai sultanului, deși Ali este dependent de Poartă. Este un războinic puternic, dar pe cât de barbar este, pe atât de nemilos, îi stărpeşte pe cei care îndrăznesc să se revolte. Bonoparte i-a trimis o cutie de țigări cu portretul lui. A spus că cutia este frumoasă, dar în ceea ce privește chipul de pe ea, poate că ar fi făcut mai bine sa nu i-o fi trimis deoarece nu era interesant nici de personajul in carne si oase. Ideile sale pentru înțelegerea rasei umane prin urechi, mâini și multe altele sunt destul de surprinzătoare. El a devenit cu adevărat un tată pentru mine, m-a umplut cu scrisori, mi-a dat oameni care să mă protejeze și mi-a oferit toate confortul. Alte conversații dintre noi au fost despre război și călătorii, politică și Anglia.

L-a chemat pe soldatul albanez care mă însoțea și i-a spus să mă protejeze cu orice preț. Numele lui este Vasil și, ca toți albanezii, este curajos, complet cinstit și loial. Da, sunt cruzi, deși nu perfizi, au totusi multe neajunsuri, dar nu sunt oameni rai. Sunt poate cea mai frumoasă rasă din lume în ceea ce privește trăsăturile și femeile lor sunt frumoase, dar le tin pe post de sclave. Le bat, într-un cuvânt, le folosesc ca niște animale îmblânzite. Ele ară și cultivă pământul, plantează si I-am văzut chiar încărcate cu lemne și reparând drumuri stricate. Bărbații sunt toți soldați, iar războiul și vânătoarea sunt singura lor profesie. Femeile sunt ocupate cu munca, dar acest lucru nu ar trebui să le obosească prea mult într-un climat atât de plăcut. Ieri, 11 noiembrie, am fost la înot în mare. Azi e atât de cald încât vă scriu într-o cameră umbrită, în casa consulului englez, cu trei uși larg deschise, fără foc. Nu există șemineu în cameră, în afară soba de gătit. Mâine plec cu o gardă de cincizeci de viteji la Patras în Morea și apoi la Atena, unde voi petrece iarna.

…………………………………………………………………….

A trecut mai puțin de o săptămână de când un bătrân albanez, căpetenie de sat (fiecare sat are bătrânul lui la conducere), după ce ne-a ajutat să ieșim din nava de război turcească în pericol, ne-a hrănit și ne-a ținut acasă, pe mine și pe cei care ne însoțeau: Fletcher, un grec și doi atenieni, un preot grec și prietenul meu dl. Holbhousin, în niciun caz nu a vrut să-mi accepte recompensa, ci a cerut doar o scrisoare cum ca i-am fost oaspete și când i-am cerut să accepte căteva monede, mi-a răspuns: „Vreau să mă iubești, nu să mă plătești”. Acestea au fost cuvintele lui. Este uimitor cât de puțini bani intră în țara asta. Când am ajuns în capitală, din ordinul vizirului, nu m-au lăsat să plătesc nimic. Deși am avut întotdeauna șaisprezece cai și șase sau șapte oameni în spate, cheltuielile nu au fost nici măcar jumătate din cele trei săptămâni petrecute în Malta, deși Sir A. Balli, guvernatorul, mi-a dat o casă fără chirie și am avut doar un servitor.

Fiul tău iubit
Byron

P.S. Am niște haine albaneze magnifice, singurele lucruri scumpe din țara asta. Au costat 50 de guinee fiecare și au atât de mult aur brodat pe ele, încât în Anglia ar putea costa 200 de guinee. I-am cunoscut pe Hysen Bey și Mahmud Pașa, doi baietei, nepoții lui Ali Pașa la Ioannina. Sunt complet diferiți de copiii noștri, au fețele roșii ca ale văduvelor vopsite în roșu, au ochi mari, întunecați și trăsături foarte regulate. Sunt cele mai frumoase creaturi pe care le-am văzut vreodată și sunt deja familiarizate cu ceremoniile Curții. Salutul turcesc este o uşoară plecăciune a capului, cu mâna dreaptă pe inimă, rudele se sărută ori de câte ori se întâlnesc. Mahmud are zece ani și speră să mă revadă Ne-am împrietenit fără să ne înțelegem, ca și restul lumii, deși din motive diferite. Mi-au dat o scrisoare despre tatăl lor, precum și o scrisoare de la Ali Pașa.