Istoria medievală a Albaniei, desfășurată aproximativ între secolele VI și XV, reprezintă o perioadă de tranziție complexă între moștenirea antică și începuturile epocii otomane, în care spațiul albanez a fost teatrul unor profunde transformări politice, sociale, culturale și religioase. După prăbușirea Imperiului Roman de Apus în anul 476 și reorganizarea administrativă sub Imperiul Roman de Răsărit, teritoriile albaneze au rămas în sfera de influență bizantină și păstrând orașe-port strategice precum Dyrrachium (Durrës, vezi pagina dedicată acestui oras), Scodra (Shkodër) și Aulona (Vlora). Bizanțul a menținut aici o administrație centralizată, bazată pe funcționari imperiali și garnizoane, iar creștinismul, răspândit în secolele IV–V, a continuat să fie principala forță de coeziune culturală, legând regiunea de Patriarhia de la Constantinopol.

În secolele VI–VII, migrațiile slave au pătruns în Peninsula Balcanică, afectând structura demografică a Albaniei, mai ales în zonele joase și fertile, însă populația autohtonă, strămoșii albanezilor moderni, s-a retras în mare parte în regiunile montane, unde a păstrat limba, tradițiile și structurile tribale. În secolele IX–XI, teritoriile albaneze au devenit o zonă de contact și conflict între Bizanț și Primul Țarat Bulgar, iar orașele de coastă, în special Durrësul, au avut o importanță economică și militară majoră, fiind o poartă maritimă importantă spre Adriatica și Italia. În anul 1081, normanzii conduși de Robert Guiscard au atacat și ocupat Durrësul, dar bizantinii au recucerit rapid zona, recunoscând importanța strategică a portului. Totuși, presiunile externe nu au încetat, iar în secolele XII–XIII, puterea centrală bizantină a fost tot mai fragilă, ceea ce a permis intervenția statului sârb medieval întemeiat de Stefan Nemanjič, care a anexat treptat părți din nordul Albaniei.

După căderea Constantinopolului în anul 1204 în urma celei de-a patra cruciade, teritoriile albaneze au fost împărțite între Despotatul Epirului, Regatul Serbiei și entități locale emergente, dintre care se remarcă Principatul de Arbanon (cu centrul probabil la Krujë), condus de familia Progoni, considerat prima formațiune statală albaneză documentată. În secolul al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea, au apărut și alte familii nobiliare puternice, precum Muzaka, Topia, Balsha, Shpata, Dukagjini și Kastrioti, care controlau teritorii întinse și întrețineau relații diplomatice cu regatele vecine și cu puterile italiene, în special cu Republica Venețiană și Regatul Neapolelui. Ascensiunea Serbiei sub dinastia Nemanjić a atins apogeul în timpul lui Ștefan Dušan (1331–1355), când aproape întreaga Albanie a intrat sub autoritatea sârbă, dar după moartea acestuia imperiul sârb s-a fragmentat, permițând nobililor albanezi să-și extindă autonomia. În această perioadă, orașele de coastă au intrat treptat sub influența și protecția Veneției, care căuta să-și asigure controlul comercial asupra Adriaticii de est.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, amenințarea otomană a devenit evidentă, primele incursiuni turcești în Albania fiind consemnate după bătălia de la Maritsa (1371) și mai ales după Kosovo Polje (1389, vezi pagina „Bătălia de la Kosovo 1389), unde mulți nobili albanezi au luptat în coaliția balcanică. Cucerirea otomană a fost însă un proces lent și fragmentar, întâmpinând rezistență acerbă din partea principatelor albaneze.

Momentul de apogeu al acestei rezistențe a fost între 1443 și 1468, când Gjergj Kastrioti Skanderbeu (vezi pagina cu acelaşi nume) a unificat majoritatea nobililor albanezi sub „Liga de la Lezhë”, obținând numeroase victorii împotriva armatei otomane și atrăgând sprijin diplomatic și material din partea Papei, a Regatului Neaple și a altor puteri europene. După moartea lui Skanderbeu, rezistența s-a fragmentat, iar căderea fortărețelor Krujë (1478) și Shkodër (1479), urmată de pierderea cetății Durrës (1501), a marcat integrarea definitivă a Albaniei în Imperiul Otoman, încheind perioada medievală și deschizând o nouă etapă istorică, de aproape patru secole, sub administrație imperială.

Despre ocupația otomană în Albania, cu evenimentele, transformările politice, economice și culturale pe care le-a adus, precum și despre rezistența locală de-a lungul secolelor, puteți citi mai pe larg în pagina dedicată „Perioada otomană”.