Sunt atâtea motive pentru care iubesc Albania încât mi-ar trebui o viață întreagă să le înșir și probabil încă una să le înțeleg cu adevărat. Dar să începem cu începutul, căci, așa cum am aflat pe pielea mea 😂, Albania nu se iubește ușor. Ea nu se lasă cucerită prin vorbe dulci sau prin planuri clare. Albania este o iubire care te calcă pe nervi și-ți rămâne sub piele, care te ceartă și te așteaptă în același timp, ca o melodie veche care te obsedează și te mângâie simultan.
O iubesc pentru că nu încearcă să fie altceva decât este: o țară încăpățânată și puțin sarcastică, unde toată lumea știe totul despre toți, dar fiecare trăiește cu drama lui. Aici, viața nu se consumă în tăcere, ci se trăiește în doze concentrate, cu decibeli ridicați, gesturi largi și râsete care sfidează logica. Ce mai, byrekul e cald, cafeaua amară, și dragostea o afacere serioasă, dar nimeni nu o recunoaște cu voce tare 😇. Totul e intens, totul e autentic.
Iubesc Albania pentru că nu are nevoie să mă convingă de nimic. Nu-ți vinde iluzii, nu-ți cere să o salvezi. E ca o femeie care a supraviețuit istoriei, trădărilor, războaielor, sărăciei și modernizării forțate, și încă mai are demnitatea să-ți întindă o pătură și o farfurie de byrek fără să aștepte mulțumiri. În fiecare gest simplu se simt răbdarea și eleganța supraviețuirii.
O iubesc și pentru că mă irită. Pentru haosul din trafic, pentru birocrația cu parfum otoman, pentru trotuarele care dispar brusc exact când ai nevoie de ele și pentru conversațiile care nu au niciun filtru. Dar poate tocmai asta îmi amintește că sunt vie. Că iubirea nu e despre perfecțiune, ci despre vibrația aceea profundă care-ți spune: aici e ceva real, palpabil, imperfect, dar autentic.
Iubesc Albania pentru că este sinceră. Cu mine, cu ea însăși, cu trecutul și cu viitorul. Și pentru că, în toată nebunia ei dulce-amară, îmi oferă mereu o vorbă bună, un zâmbet, o privire caldă și un motiv să rămân, chiar și atunci când jur cu mâna pe inima că plec.
„Dedic” aceste rânduri celor care mă privesc cu un amestec de milă și neîncredere, ca și cum aș fi ratat o oportunitate și m-aș fi pierdut „ printre albanezi”. Ce-am văzut eu în Albania? Poate ceea ce alții nu mai au timp să caute: omenie simplă, frumusețe necosmetizată și o liniște care nu vine din lipsa problemelor, ci din curajul de a le înfrunta. Și dacă am ales să trăiesc aici, nu e pentru că Albania mi-a promis ceva, ci pentru că, într-un fel straniu și profund, mi-a fost mereu destinată.
Sunt aici pentru a vă arăta cum este Albania, cu bune, cu nebunie, cu poezie și praf în ochi, fiindva, trebuia să o facă cineva, până la urmă 🤗. Și poate că, dacă o veți privi cu atenție, veți simți și voi că sub haosul aparent, sub sarcasmul și zgomotul ei, Albania e o inimă care bate cu putere, pentru cei care au răbdarea să asculte.