Ismail Lulani,  (Tuz, 26 Martie 1933— Shkodra, 6 Octombrie 2002).

Ne-am gândit că această rubrică este necesară pe blogul nostru pentru că deschide o fereastră spre una dintre cele mai vii și autentice dimensiuni ale identității albaneze: memoria colectivă păstrată în povești, cântece, legende și simboluri. Dacă marea, munții și orașele pot fi fotografiate și descrise, sufletul unei culturi nu se lasă surprins decât prin aceste fire nevăzute de cuvinte și imagini transmise din generație în generație. Folclorul albanez, cu baladele eroice dedicate lui Skanderbeu, cu cântecele polifonice din sud și cu miturile legate de zâne, dragoni sau spirite ale muntelui, nu este doar un ornament cultural, ci un cod de valori, credințe și emoții care explică modul în care albanezii și-au construit rezistența, ospitalitatea și raportarea la natură. Mitologia populară aduce în prim-plan o lume paralelă, în care realul și fantasticul se amestecă, iar imaginarul colectiv păstrează urme ale unor civilizații foarte vechi — ilire, traco-dacice, elene, slave și otomane — reinterpretate în spirit local. O astfel de rubrică nu este doar un demers de documentare, ci și o invitație la descoperire: vizitatorul/cititorul nu va cunoaște Albania doar ca pe o destinație turistică, ci ca pe o țară cu un univers simbolic complex, unde fiecare cântec de nuntă, fiecare basm sau proverb ascunde un sens adânc, o poveste nespusă și o emoție comună care leagă trecutul de prezent.

Rubrica aceasta este încă în lucru și între timp adunăm cu drag legende, întâmplări și fragmente din universul popular albanez, pentru a le împărtăși curând cu voi, așa cum merită — vii, autentice și pline de farmec.