Costumele populare albaneze reflectă o bogăție excepțională de influențe culturale, estetice și istorice, conturând o moștenire vestimentară care s-a format în decursul a peste două milenii. Diversitatea acestor costume este uimitoare: peste 200 de variante distincte au fost documentate pe teritoriul Albaniei și în zonele locuite de albanezi în Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru și Grecia de nord-vest.

În esența lor, costumele populare albaneze se împart în două tipuri majore: cele de tip albanez nordic (gheg) și cele de tip sudic (tosk), dar această clasificare este doar un punct de plecare, întrucât varietățile locale – dictate de relief, tradiții tribale, religie și istorie – au generat stiluri vestimentare profund diferite chiar și între sate apropiate. În nord, zonele munților Bjeshkët e Nemuna , Malësia e Madhe, Dukagjin sau Tropoja păstrează costume masculine bazate pe pantaloni strâmți din postav alb, numiți tirq, purtați alături de o vestă brodată (xhamadan) și o cămașă de cânepă sau bumbac. Piesa definitorie este cușma albă, celebrul fes din fetru, de formă semisferică, considerată un simbol al identității masculine albaneze.

În nordul muntos, tradiția a conservat forme mai arhaice ale costumului, poate mai austere în aspect, dar pline de forță simbolică. Celebra xhubleta, o fustă conică plisată cu 13 clini suprapuși, purtată în special de femeile din Malësia e Madhe și zona Dukagjin, este considerată de mulți cercetători, inclusiv de Edith Durham și Karl Steinmetz, drept una dintre cele mai vechi piese vestimentare din Europa, cu origini ilire. Această piesă, lucrată din lână neagră sau brună, decorată cu linii și benzi colorate, este însoțită de o cămașă lungă din pânză de casă și un șorț frontal, brodat cu simboluri solare, romburi și păsări fantastice – toate motive cu puternică încărcătură mitologică. UNESCO a inclus xhubleta pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității, recunoscând astfel valoarea sa excepțională.

Sursele istorice din Evul Mediu, precum cronicile lui Gjon Muzaka sau relatările călătorilor venețieni și francezi, descriu portul albanez ca fiind distinctiv și bogat. În secolele XVI-XVIII, în plină dominație otomană, costumele populare au devenit și un spațiu de rezistență culturală. În timp ce elita urbană adopta adesea portul turcesc, în satele muntoase și în rândul comunităților catolice și ortodoxe, costumul tradițional rămânea o marcă a identității ancestrale.

Cronicarul turc Evliya Çelebi, în vizitele sale prin nordul Albaniei în secolul XVII, remarcă cu surprindere portul bărbaților din Shkodër, care purtau pantaloni strâmți, cusuți cu fir de argint, și cușme albe, declarând că aceștia nu semănau cu niciun alt popor din Imperiu.

În sud, în regiunile Labëria, Myzeqe, Skrapar sau Kolonjë, costumele capătă o notă mai orientalizată, adesea cu influențe grecești și otomane, dar păstrând în același timp motive arhaice iliro-tracice.

Costumul feminin albanez este mult mai variat și elaborat, reflectând statutul social, vârsta, starea civilă și chiar contextul calendaristic (cotidian vs. festiv). În regiunile montane din nord, femeile poartă o fustă plisată numită pështjellak, adesea însoțită de un șorț bogat brodat, cu motive zoomorfe și geometrice care trimit la simboluri solare, fertilitate și protecție. Cămașa lungă, decorată cu dantele și broderii, este purtată sub un jelek sau xhamadan – vestuță scurtă și ornamentată. În sud, mai ales în zona Labëriei și în rândul aromânilor albanezi, fustele sunt largi, plisate și viu colorate, iar vesta sau mantoul lungi sunt lucrate în catifea și ornamentate cu fir de aur.

O piesă distinctivă este broboada de mătase sau bumbac, adesea în culori intense, care se leagă într-un mod specific fiecărei regiuni.

Poate cel mai frumos este costumul tradițional albanez bărbătesc cu fustanella, care este o expresie emblematică a identității naționale și a tradiției războinice albaneze.

Fustanella, piesa centrală a acestui costum, este o fustă plisată, de obicei albă, confecționată din bumbac sau in gros, cu un număr variabil de pliuri — de la 60 până la 500 — în funcție de statutul social al purtătorului, unde mai multe pliuri indicau o poziție socială mai înaltă și o mai mare demnitate.
Lungimea fustanellei varia în funcție de regiune și vârstă: în sudul Albaniei, era mai lungă, ajungând până la gambe, în timp ce în nord era mai scurtă, până la genunchi, fiind preferată de tineri și de luptătorii de gherilă. Pentru a-i conferi rezistență și impermeabilitate, fustanela era adesea înmuiată în seu de oaie topit, ceea ce îi dădea o nuanță gri și o rigiditate practică.
Costumul complet includea o cămașă lungă din bumbac, cu mâneci largi sau strânse, în funcție de zonă, și o vestă scurtă, numită xhamadan, adesea brodată cu fir de aur sau argint. Peste xhamadan se purta o vestă decorativă, fără mâneci, strânsă pe corp, cu nasturi ornamentali și broderii elaborate.
În talie, bărbații purtau un brâu lung din lână, peste care se adăuga adesea un alt brâu de piele, folosit pentru a fixa armele tradiționale, precum pistoale cu mânere de argint și iatagane. Pe piept, se purta un qostek — un lanț subțire, adesea parte a unui ceas de buzunar. Încălțămintea tradițională, opinga, era confecționată din piele moale, cu vârfuri întoarse și uneori decorate cu ciucuri roșii sau negri.
Pe cap, bărbații purtau fesuri roșii sau albe, uneori brodate cu motive florale. Întregul ansamblu vestimentar era nu doar estetic, ci și funcțional, permițând mișcări agile în dansurile tradiționale sau în luptă. În timpul bătăliilor, luptătorii albanezi obișnuiau să desfacă mânecile xhamadanului pentru a lupta mai liber, iar mânecile largi dădeau impresia de aripi de vultur.

Elementele decorative ale costumelor populare albaneze sunt pline de semnificații și coduri simbolice. Motivele brodate manual – spirale, cruci, romburi, soare, păsări sau arbori stilizați – nu sunt doar simple ornamente, ci simboluri ancestrale ale echilibrului cosmic, ale forței vitale, ale regenerării și protecției. Multe dintre aceste simboluri au paralele în arta iliră de pe vasele funerare sau în motivele sculptate în piatră din epoca romană târzie. Unele dintre cele mai vechi modele se regăsesc în zona Has, în jurul Kukësului, unde tradiția spune că portul nu s-a schimbat de secole.

Costumul popular avea și o funcție socială clară: el marca apartenența la un clan, o regiune, un statut marital. Într-un sat tradițional albanez, o persoană putea fi recunoscută imediat după hainele sale. Tinerele purtau veșminte mai viu colorate, cu mărgele, argint și monede cusute în jurul capului, ca simbol al purității și al zestrei, în timp ce femeile căsătorite aveau o ținută mai sobră,  iar în rândul bărbaților, frumusețea și bogăția costumului puteau reflecta statutul economic și poziția în cadrul comunității. În secolele XVII-XIX, aristocrația locală (bejlerët) își comanda haine în ateliere otomane din Skopje sau Ioannina, combinând elemente locale albaneze cu stilul curții otomane.

Perioada comunistă a adus o revalorizare a costumului popular, dar și o codificare și uniformizare forțată. În efortul de a crea o identitate națională unitară, regimul a promovat costume „oficiale” pentru festivaluri și parade, inspirate din modele autentice, dar uneori stilizate și simplificate. Cu toate acestea, multe dintre tradițiile de confecționare manuală, țesut și broderie au fost păstrate de femeile din sate, în ciuda industrializării forțate.
Astăzi, costumele populare albaneze sunt o sursă de mândrie și de redescoperire a identității naționale. Ele apar în spectacole folclorice, sărbători religioase, nunți și festivaluri internaționale. Tinerii designeri albanezi se inspiră tot mai mult din aceste modele vechi, integrându-le în moda contemporană. În muzee, colecții private sau inițiative culturale, costumele sunt conservate, documentate și transmise ca element viu al patrimoniului imaterial. În ele se păstrează nu doar firele de lână sau firul de aur, ci și memoria colectivă a unui popor care a știut să-și spună povestea prin culoare, textură și formă.

O categorie aparte o reprezinta costumele populare arbëreshe, o expresie vie a identității culturale păstrate cu grijă de comunitățile albaneze stabilite în sudul Italiei încă din secolele XV–XVI. Aceste straie tradiționale îmbină armonios elemente moștenite din cultura albaneză medievală cu influențe bizantine și sud-italiene, reflectând o istorie complexă de migrație, adaptare și reziliență.

Portul femeiesc este adesea spectaculos prin bogăția detaliilor, fiind realizat din materiale deosebite precum catifeaua, borangicul și pânza de casă, ornate cu broderii fine din fir auriu sau argintiu. Rochia, lungă și elegantă, este completată de o vestă sau jiletcă, fustă plisată, șorț decorativ și un șal sau un voal care acoperă capul, în special la ocazii religioase. În unele localități, precum Piana degli Albanesi di Sicilia, costumul de mireasă este o adevărată operă de artă: bogat în ornamente, cu o diademă aurită și salbe de monede, purtat cu o demnitate ce evocă noblețea femeii albaneze din vechime.

Costumul bărbătesc este mai sobru, dar la fel de semnificativ. Inspirat parțial din uniforma militară a lui Gjergj Kastrioti Skanderbeg, include pantaloni largi, o cămașă albă, vestă brodată, adesea de culoare închisă, și o centură lată. În unele regiuni se mai păstrează și boneta sau căciula specifică. Deși cromatica este adesea dominată de tonuri închise, apar și accente de roșu sau alb, simbolizând curajul și puritatea.

Fiecare comunitate arbëreshe are o variantă proprie a costumului, adaptată tradițiilor locale și contextului geografic. Deși există trăsături comune, detaliile specifice – de la croială la ornamentație – permit recunoașterea satului sau regiunii de origine. Costumele nu sunt doar podoabe, ci adevărate simboluri ale identității și ale legăturii profunde cu rădăcinile albaneze, purtate cu mândrie la sărbători, festivaluri, nunți și în cadrul liturghiilor de rit bizantin, unde limba și tradiția strămoșilor încă răsună. Ele nu sunt doar o relicvă a trecutului, ci o mărturie vie a unui patrimoniu cultural care refuză să piară.

Nu puteam să nu încheiem prin a vă prezanta costumele populare ale aromânilor/vllahilor din Albania. Aceste costume reprezintă o expresie vie a identității lor culturale, transmițând prin țesături, broderii și forme de croială o istorie pastorală, semi-nomadă, profund ancorată în peisajul balcanic. Deși pot exista mici variații de la o regiune la alta – cum ar fi Moscopole, Kolonjë, Korçë, Gramsh, Fier sau zonele montane ale Munților Pind – trăsăturile generale rămân constante, reflectând o tradiție puternic conservată.

Femeile purtau o ie lungă, din pânză albă de bumbac sau in, brodată cu mare grijă pe mâneci, piept și guler. Motivele erau adesea geometrice sau florale, cusute în culori vii precum roșu, negru, albastru sau verde, aceste broderii nefiind doar decorative, ci indicând  și zona de proveniență. Peste aceasta, se îmbrăca o fotă sau zăbun – o fustă din lână groasă, în culori închise, împodobită cu benzi decorative țesute și un sort decorativ, catrința, adesea roșu aprins cu dungi negre, se purta peste fustă. Vestele scurte, laibărul, din postav, adesea ornate cu fir metalic sau paiete, completau ținuta, în vreme ce capul era acoperit cu o maramă brodată sau un fel de tocă micuța împodobită cu mărgele și monede. Femeile măritate purtau marame mai sobre iar cele mai înstărite sau în vârstă purtau coliere și brățări grele din argint, adesea cu monede otomane vechi, simboluri ale statutului social.

Bărbații aromâni purtau o cămașă albă, lungă și largă, cu mâneci bufante, brodată simplu la guler și manșete. În zonele muntoase, purtau fustanella specifică grecilor sau albanezilor tosci– în combinație cu un brâu lat, de obicei roșu sau multicolor. Brâul avea și funcție practică, putând susține de obicei un pumnal. Vestele, çepken, sau mantalele din lână, guna,  erau frecvent brodate cu modele în fir de metale pretioase, iar căciulile din lână sau blană aveau forme conice sau rotunde, în funcție de zonă. În picioare se purtau opinci tradiționale legate cu nojițe, iar mai târziu, ghete simple negre.

Costumele aromânilor din Albania păstrează similitudini cu cele ale aromânilor din Grecia, Macedonia de Nord sau România, dar au și elemente preluate din tradițiile albaneze (în special toșce) și otomane. Unele piese (precum fustanella sau vesta brodată) au fost comune în întreaga regiune balcanică, dar broderiile, tăietura cămășilor și simbolurile sunt clar vllahe.