Sub soarele arzător al sudului Albaniei, acolo unde dealurile inverzite îmbrățișează Marea Ioniană, se află un loc în care timpul a ales să nu mai curgă în același ritm cu restul lumii – orașul antic Finiq, una dintre cele mai valoroase dovezi ale civilizației si influențelor elenistice și romane în regiunea Epirului albanez. Printre ruinele sale, piatra vorbește, vântul șoptește povești uitate de milenii, iar legenda spune că Phoinike, asa cum era numit Finiq-ul in timpurile vechi  a fost ridicat de catre chaoni, în secolul al V-lea î.Hr, pe un loc sacru unde un vultur ar fi coborât din cer cu o ramură de măslin în cioc – semn divin că acolo trebuie să se nască o cetate aleasă.

Ascensiunea sa s-a produs în perioada elenistică, când orașul a devenit reședința regilor epirioti, în special în timpul domniei regelui Pirro din Epir (Pyrrhus), celebru pentru campaniile sale împotriva romanilor. Am mai amintit despre el. De atunci, orașul a devenit nu doar un centru politic, ci și unul spiritual, unde zeii și oamenii păreau să împartă același spațiu. Pe măsură ce pășești printre coloanele căzute și ruinele vechilor ziduri de apărare, poți auzi în minte ecourile discuțiilor din agora, clinchetul metalic al armurilor soldaților epirioti, și poate chiar râsetele copiilor care alergau prin teatrul cu 5.000 de locuri – o dovadă a importanței culturale și sociale a orașului.

În secolul al III-lea î.Hr., când Roma începea să își întindă brațele dincolo de Peninsula Italică, Phoinike a fost scena unor bătălii sângeroase, dar și a diplomației, aici semnandu-se tratatul de pace din anul 205 î.Hr., care a reprezentat incheierea Primului Război Macedonean – un moment-cheie care a schimbat cursul istoriei din aceasta zona a Europei.

Dar gloria este trecătoare. Invaziile, cutremurele și timpul au îngropat cetatea în uitare. Astăzi, Finiq este un loc tăcut, unde turiștii vin să contemple și să fotografieze ceea ce a mai rămas: ruinele cetății, teatrul elenistic, templele, bazilica paleocreștină și zidurile ciclopice care încă sfidează secolele. Când pășești pe colina unde odinioară se înălța cetatea antică Phoinike, te cuprinde un sentiment ciudat de reverență. Finiq nu este doar un sit arheologic. Este o poartă către un trecut glorios, un oraș care a fost capitala regatului Epirului, același regat de unde provenea marele regele Piros – temutul inamic al Romei, cel care le-a oferit latinilor expresia „victorie à la Pirus”.

Orașul antic Finiq se află la 10 km sud-vest de Delvina, pe o colină situată lângă satul Finiq. Cunoscut și sub numele de Phoinike, acest oraș antic ilir a fost capitala kaonilor. De asemenea, este locul unde a fost încheiat Tratatul de la Finiq, care a pus capăt Primului Război Macedonean.

Finiq este recunoscut ca monument de patrimoniu cultural sub denumirea oficială „Orașul Antic Finiq”, statut care a fost aprobat în martie 1948, actualizat în octombrie 1971 și, în cele din urmă, declarat „Parc Arheologic Național” în luna martie a anului 2005. Teritoriul sau este bogat în vestigii arheologice, datând din perioada clasică până în epoca bizantină si potrivit izvoarelor antice precum Polibiu, Strabon, Titus Livius, Ptolemeu, iar mai târziu Procopiu și Hierocles, orașul era deosebit de bogat, în special în perioada elenistică (secolele III–II î.e.n.). În incinta sa s-a semnat tratatul care a încheiat Primul Război Macedonean, cunoscut sub numele de „Pacea de la Phoinike”.

În perioada bizantină, orașul a continuat să se dezvolte în siguranță timp de aproape zece secole, beneficiind de importante intervenții urbanistice susținute de catre împăratul Iustinian si documentate de catre cronicarul Procopiu. În timpul ocupației otomane, conform descoperirilor arheologice ale lui Ugolini, descoperiri care indică o cucerire violentă, istoria mandrului orașul a luat sfârșit, acesta ramanand un mic sat la poalele colinei acropolei — actualul Finiq.

În anul 1932, toate rezultatele cercetărilor efectuate de arheologul Luigi Ugolini au fost reunite într-o monografie, care rămâne și astăzi o lucrare de referință pentru studiul orașului. Zidurile orașului înconjoară o suprafață extinsă și o parte a versanților unei coline lungi și înguste, care se ridică la 272 m deasupra câmpiei înconjurătoare, având o lungime de aproximativ 3 km și o lățime de 600 m. Orașul roman și bizantin s-a extins și în zonele mai joase ale colinei, unde mai târziu a fost ridicat satul modern. Ugolini, precum și cercetările arheologice ulterioare (ultimele în 2002), au identificat necropola greacă și romană pe versanții colinei.

În această zonă, arheologii albanezi au presupus existența agorei. Tot aici se află așa-numitul thesauros (un mic templu prostil), mai multe cisterne romane și biserici bizantine. În anii ’80 a fost identificat și teatrul, de dimensiuni foarte mari, situat pe versantul sudic al colinei, a cărui existență a fost confirmată de Misiunea Arheologică Italiană în anul 2000, când au fost reluate și săpăturile (în 2001).

În ciuda eforturilor și dedicării lui Ugolini, dar și a lucrărilor realizate ulterior, mai sunt încă multe de descoperit și înțeles. Încă nu se cunoaște exact extinderea reală a orașului, forma sa urbană, structura rețelei rutiere, distribuția și funcțiunea zonelor sociale, tipologia construcțiilor de locuit, precum și relația dintre partea superioară fortificată și cea inferioară aflată la poalele colinei.

Orașul antic Finiq rămâne un loc de mare valoare istorică și arheologică, demn de a fi vizitat atât de turiști străini, cât și locali, fiind o parte integrantă a patrimoniului nostru cultural.

Obiective de vizitat în situl arheologic Finiq

Vizitatorul contemporan are șansa de a păși într-un spațiu care a supraviețuit a peste două milenii, conservând elemente arhitecturale, urbanistice și religioase de mare valoare:

Pe teritoriul acestei asezari exista un teatru situat pe panta sudică a colinei, una dintre cele mai impresionante structuri ale sitului. Construit în secolul al III-lea î.Hr, putea găzdui circa 5.000 de spectatori iar structura sa semicirculară, cu gradene din piatră și o scenă parțial conservată, sugerează ca Finiq a fost un centru activ de viață culturală și ceremonială.

În partea centrală a orașului se află urmele agorei – spațiul public principal unde se desfășurau activitățile comerciale, politice și civice, dupa  cum marturisesc baze de coloane și fragmente ale unor clădiri administrative care au fost aduse la lumina de catre arheologi.
Puteti admira zidurile ciclopice ale orașului, construite în stil poligonal cu blocuri masive de piatră, înconjoară o mare parte din colină. Ele datează din epoca elenistică și au fost consolidate în perioadele ulterioare, inclusiv în epoca romană și bizantină si in interiorul lor, pe teritoriul asezarii, arheologii au identificat fundațiile a cel puțin două temple, unde unul dintre ele, amplasat lângă agora, este atribuit probabil unui cult grec – posibil al lui Zeus sau al unei zeități locale. Deși structurile sunt parțial distruse, planurile arhitecturale pot fi încă recunoscute. În partea de sud-est a sitului se află ruinele unei bazilici din secolul VI d.Hr., dovadă a continuității locuirii în perioada bizantină timpurie. Sunt vizibile elemente de absidă, pilaștri și pavaje mozaicate fragmentare.
Pe versantul nordic, în afara zidurilor, s-au descoperit morminte datând din perioada elenistică și romană. Ele oferă informații despre obiceiurile funerare și structura socială a orașului.

Biserica bizantina

Cum ajungi?

Orașul antic Finiq se află în sudul Albaniei, la aproximativ 8 km de Saranda, în interiorul regiunii colinare care domină valea Bistricei. Din Saranda, drumul cel mai simplu este pe șoseaua SH99, direcția Gjirokastër, până la indicatorul spre Finiq. De la șoseaua principală, o ramificație asfaltată urcă spre poarta sitului arheologic, iar accesul este semnalizat. Drumul este practicabil cu orice tip de autoturism, iar urcarea durează doar câteva minute. Cei care vin dinspre Gjirokastër pot ajunge tot pe SH99, coborând prin Delvinë, apoi urmând aceleași indicații spre Finiq.