Butrinti, oraș antic epiriot, se înalță pe una dintre colinele pitorești ale peninsulei Ksamil, la marginea lacului cu același nume, la doar 15 km de Saranda. Prima mențiune scrisă cu privire la această așezările antică apare la sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr., în cronica lui Hecateu. Inițial, Butrinti făcea parte din comunitatea kaonilor, pentru ca mai târziu să fie integrat în statul Epir.

Odată cu cucerirea romană, începând cu anul 167 î.Hr., orașul devine centrul koinonului prasaibilor, păstrând pentru o vreme formele tradiționale de autonomie, pentru ca în timpul domniri lui Cezar să se transforme în colonie romană. Istoria lui se întrepătrunde apoi cu destinul Imperiilor Roman și Bizantin, intrând mai târziu sub stăpânirea Veneției (1690–1797) și, ulterior, fiind recâștigat de către faimosul Ali Pasha Tepelena (vezi paginile despre Ali Pasha). Căderea Pașalikului din Ioannina aduce orașul sub dominație otomană.

Între anii 1927 și 1940, cercetările arheologice conduse de către italianul L. M. Ugolini, în baza unui acord încheiat cu guvernul regelui Ahmet Zogu, au scos la lumină comorile antice pe care le putem admira astăzi.

Mărturiile arheologice arată că între secolele VII–VI î.Hr., Butrinti era deja un centru proto-urban, ale cărui vestigii se păstrează pe acropolă. În secolul V î.Hr., orașul s-a extins de-a lungul laturii nordice a colinei, zidurile poligonale coborând cu porțile spre malul lacului. În prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr., orașul s-a extins și spre sud, cu agora, porticul, un mic templu și teatrul, care putea găzdui 1.500 de spectatori.

În perioada romană, Butrinti a cunoscut o transformare spectaculoasă: se construiesc clădiri publice și private noi, gimnazii, băi publice, un apeduct, teatrul și un templu dedicat lui Esculapius, zeul sănătății. Inscripțiile în greacă și latină descoperite în teatrul și zidurile orașului dezvăluie viața socială și politică a comunității din secolele II–I î.Hr., precum și funcționarea ca ṣi colonie romană. Sculpturile, precum relieful lui Nike, capul lui Apollo sau „Divinitatea Butrintului”, reflectă rafinamentul artistic al epocii.

Din perioada târzie a antichității și din epoca bizantină, s-au păstrat zidurile fortificațiilor, baptisteriul și alte clădiri de cult, inclusiv două bazilici și un triconc. Mai târziu, orașul va fi legat de fortăreața lui Ali Pașa Tepelena și de turnurile care protejau canalul care îl conecta cu marea.

Baptisteriul este un monument de excepție al creștinismului timpuriu ṣi este format dintr-o sală circulară, cu diametrul de 13,5 metri, pavata cu mozaicuri ce înfățișează animale și scene religioase, era probabil acoperit cu bolți și o cupolă centrală. O sală auxiliară, dreptunghiulară, a fost construită puțin mai târziu și se remarcă prin mozaicurile sale cu figuri geometrice și animale, cu o valoare artistică deosebită.

Bazilica Butrinti, ridicată la sfârșitul primei jumătăți a secolului VI d.Hr., este un exemplu impresionant de arhitectură paleo-creștină. Cu transept și trei nave separate prin arcade sprijinite pe pilaștri, acoperiș de lemn și ferestre arcuite din cărămidă, păstrează pereții și podeaua pavata aproape integral. În Evul Mediu timpuriu, unele arcade au fost reconstruite, iar între secolele XII–XIV a fost adăugată o capelă în transept. Zona altarului, pavata cu mozaicuri, evidențiază nivelul ridicat al construcțiilor paleocreștine din Albania.

În 1991, Butrinti a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind recunoscut ca sit de valoare universală și protejat pentru posteritate.