Orașul antic Apolonia, unul dintre cele mai mari centre urbane ale bazinului Adriaticii, se numără printre cele treizeci de așezări antice care purtau același nume, răspândite în lumea elenistică. Importanța sa strategică și culturală a făcut ca el să fie cunoscut și menționat în izvoarele antice, fiind o punte între lumea greacă, populațiile ilire și, mai târziu, civilizația romană. Ruinele sale, descoperite încă de la începutul secolului al XIX-lea de călători și arheologi străini fascinați de bogăția istorică a regiunii, se află pe un deal fertil situat între satele Pojan și Kryegjatë, în apropierea orașului Fier. De aici, privirea cuprinde valea Vjosei, iar în antichitate orașul comunica cu marea prin albia acestui râu, ceea ce i-a asigurat dezvoltarea comercială și legătura cu alte centre ale Mediteranei. În Apolonia au fost descoperite vestigii monumentale – templul lui Artemis, agora, teatrul, porticurile și biblioteca – care vorbesc despre un trecut înfloritor și despre rolul pe care l-a avut orașul ca important centru politic, economic și cultural. Tot aici a studiat și Octavian, viitorul împărat Augustus, fapt ce subliniază reputația școlii de filosofie și retorică ce funcționa la Apolonia în epoca romană. Astăzi, situl arheologic Apolonia este una dintre cele mai prețioase destinații culturale ale Albaniei, atrăgând vizitatori care doresc să înțeleagă nu doar splendoarea ruinelor, ci și dialogul continuu dintre civilizațiile ce s-au întâlnit pe aceste meleaguri.

Apolonia a fost întemeiată la începutul secolului VI î.Hr când colonistii veniți din Corint, Corfu și, poate, chiar din Dyrrachium (astăzi Durres), s-au stabilit în apropierea unui centru locuit anterior de populația autohtonă. Orașul era legat de mare prin râul Aoos (astăzi Vjosa), care în acea vreme curgea aproape de oraș și era navigabil.
În primele secole ale existenței sale, Apolonia a menținut legături strânse cu Corintul și Corfu, jucând un rol important ca intermediar în comerțul dintre eleni și iliri, fiind un oraș-stat (polis) bazat pe sclavagism.

Prosperitatea sa a crescut rapid, iar în secolul al V-lea î.Hr. orașul era deja un centru economic dezvoltat, unde atelierele de meșteșugari produceau bunuri variate, schimbate apoi printr-o rețea comercială extinsă care lega lumea iliră de Atica și, ulterior, de Italia. În această perioadă, Apolonia a început să bată monede proprii, un semn de autonomie și putere, iar aceste monede au circulat departe, până în regiunile cele mai îndepărtate ale Balcanilor. Însă succesul atrăgea și rivalități: din secolul al IV-lea și mai ales în secolul al III-lea î.Hr., orașul a devenit scena unor dispute și confruntări între iliri, epiroți, macedoneni și, mai târziu, romani, fiecare dorind să controleze această poartă între Mediterana și interiorul peninsulei.

După conflictele dintre iliri și Roma (Războaiele iliro-romane), ca răsplată pentru sprijinul acordat lui Cezar în timpul războiul civil, Apolonia. a fost declarată, în vremea lui Augustus, oraș liber și intangibil. Chiar și în cadrul Imperiului Roman, orașul și-a păstrat o anumită autonomie. În acea perioadă, Apolonia a continuat să fie un important centru economic și cultural, „un oraș mare și impunător”, după cum îl descria Cicero.
Arhitectura și alte ramuri ale artei, în special sculptura, au cunoscut o puternică dezvoltare. Școlile apoloniene de retorică și filosofie se bucurau de mare prestigiu, atrăgând tineri din aristocrația romană, printre care și Octavian Augustus.

În secolul al III-lea, orașul a început să decadă. Criza sistemului sclavagist, atacurile barbarilor și cutremurele au dus la distrugerea sa. În secolul al V-lea, s-a transformat într-un mic centru episcopal.
Cele mai vechi urme arheologice de pe colina unde se afla Apolonia sunt câteva obiecte din epoca fierului – vase de lut, topoare cu două tăișuri, sulițe de fier – tipice culturii ilire și mărturisind existența aici a unei așezări ilire înainte de întemeierea coloniei.
Din primele secole de viață ale orașului (secolele VI–V î.Hr.) s-au păstrat, în partea superioară a colinei, resturi ale zidului de apărare și ale unui templu arhaic dedicat zeiței Artemis, cea mai venerată divinitate a apolonienilor.
Orașul a cunoscut perioada de maximă înflorire în secolele IV–II î.Hr., când s-a extins pe întreaga pantă vestică a colinei, până la poalele acesteia. În interiorul zidului de apărare cu un perimetru de aproximativ 4.000 m, orașul ocupa o suprafață de circa 130 ha. Construcția sa a urmat un plan bazat pe sistemul ortogonal al lui Hipodamos. Era traversat de străzi drepte, principale și secundare, care se intersectau între ele, delimitând cartiere distincte. Relieful accidentat era amenajat prin terasări, iar un sistem de canalizare asigura scurgerea apelor.

Dintre construcțiile importante, pe lângă zidurile de apărare, se numărau porticul din centrul orașului (agora), teatrul, o fântână monumentală, gimnaziul și altele. În secolele I–III e.n., orașul a cunoscut o a doua perioadă de construcții intense, din care amintim clădirea consiliului orașului, un odeon, biblioteca, precum și un șir de ateliere și locuințe mari, decorate cu mozaicuri.
Ca centru cultural, Apolonia s-a remarcat și prin sculptura sa, reprezentând o școală distinctă apoloniată. Cercetările efectuate în interiorul orașului și în necropola sa au scos la iveală și inscripții, unele purtând nume ilire. De mare valoare sunt și colecțiile de monede, ceramică, teracote și alte artefacte păstrate în Muzeul Apoloniei.
Urme ale Evului Mediu în Apolonia sunt reprezentate de o biserică din secolul al XIII-lea și de mănăstirea aferentă.

În perioada 1924–1938, la Apolonia a desfășurat săpături o misiune arheologică franceză, condusă de Léon Rey, în baza unui acord semnat cu guvernul albanez condus de Ahmet Zogu. Începând din anul 1948, în acest important centru antic s-au desfășurat și continuă să se desfășoare cercetări sistematice de către arheologi albanezi și străini.

---

---