Bătălia de la Câmpia Mierlei (Kosovo Polje, 15 iunie 1389) a fost una dintre marile confruntări ale Evului Mediu balcanic, purtată între otomanii conduși de sultanul Murad I și o coaliție formată din sârbi, albanezi, bosniaci și croați în frunte cu cneazul Lazăr Hrebeljanović. Otomanii urmăreau să-și extindă dominația în centrul Balcanilor, să supună definitiv Serbia și să deschidă drumul spre Europa Centrală, în timp ce aliații creștini încercau să-și apere independența și să oprească înaintarea turcilor, controlând totodată Kosovo, o zonă strategică. Lupta a fost extrem de sângeroasă, ambii conducători murind în confruntare – Murad asasinat în tabăra sa, Lazăr capturat și executat. Deși pierderile turcilor au fost mari, victoria a fost strategică pentru otomani: au rămas stăpâni pe câmpul de luptă, au transformat puterile locale în state vasale și au deschis calea pentru cuceririle viitoare, culminând cu căderea Constantinopolului. Pentru sârbi, bătălia a devenit mitul sacrificiului pentru credință și libertate, pentru albanezi dovada că nobilii lor (Kastrioti, Muzaka, Balsha, Topia) au luptat alături de ceilalți conducători, iar pentru otomani un pas decisiv în cucerirea Europei de Sud-Est.

Bătălia de la Câmpia Mierlei  din anul 1389 a fost o confruntare militară deosebit de importantă care a avut loc între armata otomană condusă de către sultanul Murad I și armata sârbească aflată sub conducerea lui Lazar Hrebeljanović. Bătălia a avut un impact considerabil asupra viitorului regiunii Balcanilor și a fost marcată de utilizarea unor tehnici și strategii militare avansate, specifice fiecărei părți combatante.

Forțele implicate în bătălie erau considerabile din punct de vedere numeric și tehnic. Armata otomană, estimată între 27.000 și 30.000 de soldați, era bine organizată, cu unități de infanterie, cavalerie și arcași, iar unul intre principalele ei puncte forte era cavaleria ușoară, care avea o mobilitate remarcabilă pe câmpul de luptă. Acești soldați erau echipați cu arcuri de mare putere, cu care puteau lansa săgeți de la distanțe mari, și cu săbii sau lănci pentru lupta corp la corp. De asemenea, otomanii aveau și unități de cavalerie grea, mai puțin numeroase, dar foarte bine echipate pentru lupta frontală. Sultanul Murad I a încurajat utilizarea artileriei, inclusiv a tunurilor, pentru a distruge fortificațiile și a crea breșe în rândurile inamicilor. De asemenea, strategia otomană se baza pe utilizarea cavaleriei și infanteriei într-o manieră coordonată, folosind atacuri rapide și retrageri pentru a destabiliza inamicii și a-i atrage în capcane.

De partea sârbească, armata lui Lazar Hrebeljanović era alcătuită din aproximativ 20.000 până la 35.000 de soldați. Aceștia erau bine antrenați în luptele de rezistență și se foloseau în mare parte de unități de cavalerie grea și infanterie. Cavaleria grea sârbească, formată din cavalerii nobilimii, era echipată cu armuri grele, lănci și săbii, specializată în atacuri directe și în lupta în formă de falangă. Infanteria era mai puțin mobilă decât cavaleria, dar era foarte disciplinată și echipată cu săbii și sulițe. Sârbii își desfășurau unitățile pe un teren accidentat, ceea ce le permitea să exploateze avantajul terenului montan și să limiteze manevrele cavaleriei ușoare otomane.

În ceea ce privește tacticile și tehnicile folosite, batalia a fost caracterizată de manevre rapide și de utilizarea inteligentă a terenului. Sultanul Murad I a folosit strategia de „retrageri simulate”, o tactică de atragere a inamicilor într-o capcană, în care o parte a armatei sale se retrăgea aparent pentru a le crea sârbilor  iluzia unei victorii ușoare, doar pentru a-i surprinde cu un contraatac puternic. Aceste atacuri fulgerătoare aveau rolul de a destabiliza rândurile inamicului și de a crea confuzie. Pe de altă parte, armata lui Lazar Hrebeljanović s-a bazat pe formarea unei linii de apărare solidă, cu unități de cavalerie grea în frunte, în încercarea de a respinge atacurile otomane și de a câștiga timp pentru reorganizare. Cavaleria sârbească a atacat de obicei în formă de lance, o tactică specifică pentru maximizarea impactului la contactul cu inamicii, și s-a concentrat pe crearea unor breșe în rândurile otomane. De asemenea, Lazar a încercat să profite de terenul înalt pentru a obține o poziție favorabilă, facilitând astfel manevrarea trupelor și punerea în aplicare a tacticii de apărare. Una dintre cele mai notabile caracteristici ale bătăliei a fost utilizarea armelor de foc în premieră pe câmpul de luptă. Sultanul Murad I a folosit tunuri, care erau încă la începuturile apariției lor, dar care aveau un impact semnificativ asupra moralului inamicilor și asupra echilibrului forțelor. Tunurile otomane erau folosite pentru a sparge baricadele sau pentru a crea confuzie în rândurile inamicilor, iar impactul psihologic era considerabil.

Bătălia de la Câmpia Mierlei s-a încheiat într-o manieră aproape indecisă, ambele părți suferind pierderi considerabile, iar ambii conducători, Murad și Lazar, au murit în luptă. Deși nu a existat o victorie decisivă, bătălia a avut un impact major asupra cursului istoric al Balcanilor, marcând începutul expansiunii otomane spre vest și începerea unei perioade de dominație otomană în regiune.

Bătălia de la Câmpia Mierlei (Kosovo Polje) din anul 1389 a fost un eveniment semnificativ și a fost documentată de surse istorice atât sârbești, cât și turcești. Deși ambele seturi de cronici prezintă bătălia din perspective diferite, ele sunt esențiale pentru înțelegerea semnificației istorice a acestui conflict.

Ce spun cronicile istorice?

Cronicile sârbești:

În tradiția sârbească, bătălia de la Kosovo Polje a fost văzută ca o luptă eroică a națiunii sârbe împotriva invaziei otomane, având un simbolism adânc religios și național. Principalele surse sârbești care documentează acest conflict sunt cronici scrise la decenii după eveniment, iar multe dintre acestea sunt influențate de mitologia națională și de simbolismul religios ortodox.

1. Cronica lui Nemanjić: Aceasta este o sursă importantă pentru istoria medievală a Serbiei. Deși nu este o cronica directă a bătăliei de la Câmpia Mierlei, ea oferă detalii despre contextul politic și militar din perioada respectivă. În cronica sârbească, bătălia este văzută nu doar ca un conflict militar, ci și ca o luptă de sacrificiu în numele ortodoxiei și al independenței naționale. Lazar Hrebeljanović este portretizat ca un erou care a ales să lupte pentru libertatea poporului său, chiar cu prețul sacrificiului propriu, iar acest aspect este subliniat în mod special în tradițiile sârbești ulterioare, acesta fiind martirizat.
2. „Cronica de la Kosovo”: Este o lucrare sârbească medievală care detaliază evenimentele bătăliei ṣi care pune un mare accent pe sacrificiul lui Lazar Hrebeljanović, considerându-l pe voievod un martir al Ortodoxiei și un apărător al Serbiei. De asemenea, este subliniată victoria morală asupra otomanilor, chiar dacă, din punct de vedere militar, bătălia a fost mai degrabă indecisă. În viziunea sârbească, deși bătălia nu a adus o înfrângere decisivă, moartea lui Lazar a fost văzută ca un act eroic, iar bătălia de la Câmpia Mierlei a devenit un simbol al rezistenței și al luptelor pentru libertate.

Cronicile turcești:

În sursele turcești, bătălia este adesea văzută ca o victorie parțială, în care otomanii nu au obținut o victorie decisivă, dar au reușit să-și consolideze prezența în Balcani. În cronicele otomane, bătălia este descrisă mai mult din perspectiva impactului pe termen lung asupra expansiunii otomane, decât ca o confruntare eroică în sine.

1. „Cronica otomană”: În sursele istorice otomane, bătălia de la Câmpia Mierlei este văzută ca o parte a campaniei de expansiune a Imperiului Otoman în Balcani. Deși cronica nu pune accent pe victoria completă asupra sârbilor, subliniază victoria parțială a otomanilor și continuarea cuceririlor după bătălie. Sultanul Murad I este adesea descris ca un conducător înțelept, care a reușit să stabilizeze regiunile cucerite, chiar și în fața unei rezistențe sârbești semnificative.
2. Cronica lui Mehmed al II-lea: Această sursă turcească relatează bătălia din perspectiva cuceririi turcești și a expansiunii otomane în Balcani. În cronica otomană, bătălia este adesea menționată ca un eveniment care a deschis calea pentru controlul otoman asupra regiunii, deși nu este prezentată ca o victorie clară. De asemenea, în sursele turcești, înfrângerea sau moartea sultanului Murad este văzută ca un moment semnificativ, dar mai ales în contextul continuității imperiului după moartea sa, cu fiul său, Baiazid I, preluând conducerea.

Diferențele dintre sursele sârbești și turcești:

În cronicele sârbești, bătălia este văzută ca un moment de mare importanță națională și religioasă, cu accent pe sacrificiul și eroismul lui Lazar Hrebeljanović. Aceste cronici sunt influențate de mitologia națională și se concentrează pe rezistența sârbească împotriva expansiunii otomane, in timp ce în croninicile turcești, bătălia este descrisă ca o etapă importantă în expansiunea otomană, dar cu mai puțină însemnătate din perspectiva unei victorii decisive. Moartea sultanului Murad este menționată, dar sursele turcești subliniază mai mult stabilitatea și continuarea cuceririlor imperiale.

Cronicile albaneze

Cronicile albaneze referitoare la Bătălia de la Câmpia Mierlei  sunt mult mai puțin documentate în sursele medievale, comparativ cu cele sârbești și turcești. Aceasta se datorează în mare parte situației politice și istorice a Albaniei în acea perioadă. În timpul secolului al XIV-lea, regatele albaneze erau fragmentate, și nu existau cronici centrale ca cele din Serbia sau Imperiul Otoman. Totuși, bătălia a avut o semnificație importantă și în perspectiva albaneză, iar sursele albaneze ulterioare, dar și unele surse externe, menționează evenimentele de la Câmpia Mierlei în contextul mai larg al luptei pentru independență.

1. Cronicile turcești și albaneze ulterioare:
   Sursele albaneze ulterioare, în special cele din timpul și după perioada domniei lui Skanderbeu (sec. XV), au avut tendința de a interpreta bătălia de la Câmpia Mierlei printr-o prismă națională. Deși bătălia nu a fost câștigată de albanezi, există o tradiție în scrierile albaneze care subliniază faptul că regiunea a fost de mult timp sub amenințarea otomană și că albanezii au fost martori ai eroilor locali care au căzut în luptă. Bătălia a fost, astfel, interpretată ca un moment definitoriu în crearea unui front mai larg de rezistență în Balcani, în care Skanderbeu și alți lideri locali ar fi continuat tradiția de luptă pentru independență.
2. Istoricii albanezi moderni:
   În istoriografia modernă albaneză, bătălia este adesea văzută într-un context mai larg al luptei pentru independența balcanică. Istoricii albanezi au subliniat că, deși albanezii nu au fost un factor principal în lupta directă de la Câmpia Mierlei, expansiunea otomană care a urmat a afectat direct teritoriile albaneze. În acest sens, bătălia este privită ca o pregătire pentru confruntările viitoare dintre albanezi și otomani, mai ales în perioada în care Skanderbeu a reînviat lupta împotriva expansiunii otomane.

În percepția albanezilor, bătălia de la Campia Mierlei a fost văzută în moduri diferite de-a lungul timpului, în funcție de evoluțiile istorice. În perioada medievală și în lucrările ulterioare, bătălia a fost considerată mai degrabă un eveniment care a accelerat procesul de otomanizare a regiunilor balcanice, inclusiv a Albaniei. După victoria otomană și începerea stăpânirii otomane în Balcani, inclusiv în Albania, mulți istorici albanezi au văzut în această bătălie o piatră de temelie a perioadei de subjugare care a urmat.

În concluzie, sursele albaneze referitoare la bătălia de la Câmpia Mierlei sunt mai puțin directe decât cele sârbești și turcești, dar oferă o perspectivă importantă asupra impactului pe termen lung al bătăliei în Balcani și asupra evoluției luptei albanezilor împotriva otomanilor.

După bătălia de la Kosovo – 1389 – se produce o migrație a populației albaneze influențată de catre otomani, cât şi de către cei mai „recenți” colaboratori ai lor, sârbii.

–   Ku po shkojmë mori non?
– Na po ikim prej turku, i ka thon
– E kur vim ko, mori non?
– Kur çartojet turku, sikur na”

– Unde mergem, mamă?

– Plecăm din cauza turcilor.

– Şi când ne vom întoarce, mamă?

– Cand o sa plece turcii.