Antichitate – Iliria

Din datele istorice, dar si din cele arheologice, lingvistice si antropologice se poate trage concluzia ca albanezii sunt urmasii directi ai Ilirilor si de aceea sunt considerati primii in pamanturile in care traiesc si astazi. Urmand aceasi logica, se poate zice ca limba albaneza este urmasa a limbii ilire si tranzitia din ilira la albaneza se presupune ca a avut loc intre sec. 4-6 D.H

Harta Iliriei

Exista dovezi care ne determina sa credem ca, cultura ilira a luat nastere in Epoca Pietrei si a luat o forma mai solida pe teritoriul Albaniei de astazi in urma cu cc. 2000 ani I.H. Ilirii se prezentau ca o amestecatura de triburi, care au trait in partea de vest a Penisulei Balcanice, ajungand pana in Slovenia de astazi in nord si Epirus in sud. Cateva din triburile ilire care au trait pe teritoriul muntos al Albaniei de astazi au fost mai izolate si s-au dezvoltat mai incet, avand mai putine schimburi culturale decat celelalte triburi care au trait pe langa mare.

La inceputurile lui, Regatul Iliriei cuprindea teritoriile de astazi ale Dalmatiei, Croatiei, Bosniei si Hertegovinei, Muntenegrului si o foarte mare parte din Serbia de azi. Capitala Regatului ilir era Shkodra (Scutari) care si astazi este cel mai mare si cel mai important centru in Albania de nord.

Primul rege ilir pe care cunoastem a fost regele Hyllus (Steaua – in limba albaneza acest cuvant este de gen masculin. Numele Hyllus este si astazi folosit in Albania, dar sub forma mai evoluata: Yll-i). Hyllus moare in anul 1225 I.H dar regatul rezista si atinge apogeul cand regele Bardhylus (Steaua Alba –astazi Bardhyl) uneste in regatul sau Iliria, Molosia si o buna parte din Macedonia. Regatul ilir cunoaste o perioada slaba (cand era inca condus de regele Bardhylus) atunci cand Philip al Macedoniei (tatal lui Alexandru Cel Mare) il ataca.

Cativa ani mai tarziu Regatul Ilir a fost condus de regina Teuta, pe care istoricii au numit-o Caterina Cea Mare a Iliriei (Catherine the Great of Illyria). Sub conducerea ei, Regatul a cunoscut o dezvoltare a comertului, in mod special al celui maritim, devenind un competitor al Romei. In aceste conditii Senatul din Roma a declarat razboi Reginei Teuta si armata sub comanda lui Santumalus si Alvinus a atacat Albania Centrala. Dupa doi ani de rezistenta Regina Teuta accepta pacea si conditiile impuse de romani.

Ultimul rege ilir a fost Gentius (astazi Gentian sau Genti). El a fost capturat in 165 I.H si dus la Roma ca prizonier.

Deci, Iliria Enkeleizilor, Taulantilor etc a ajuns sub dominatia romana, care a divizat regatul in trei Republici. Capitalele celor 3 republici au fost Scodar (Shkodra), Epidamus/Dyrrachium (Durres) si Dulcigno (Ulqin – astazi in Muntenegro).

Cronicarii din antichitate descriu ilirii ca un popor sociabil si ospitalier, generosi in in mod special curajosi. Femeiile ilire avea aproape aceasi drepturi ca si barbatii iliri, avand chiar posibilitatea sa conduca (vezi exemplul Reginei Teuta). Din punct de vedere religios ilirii erau recunoscuti ca pagani care credeau in viata dupa moarte. Pamantul Iliriei era bogat in minereuri: fier, cupru, aur, argint etc. si din acest motiv iliri au fost renumiti in prelucrarea acestor metale. Ei au fost renumiti si ca buni constructori de barci si marinari. Cel mai renumit vas construit de iliri era recunsocut sub numele de liburnae si a fost inclus in Marina Militara Romana sub numele de Liburnul.

Intre sec. 8-6 I.H comerciantii greci au inceput sa construiasca coloniile lor pe pamant ilir. Cele mai mari colonii grecesti, care mai tarziu au devenit orase, au fost Epidamus (astazi Durres) si Apollonia (astazi Fier). Grecii au adus, printre altele, o civilizatie mai anvasanta, cunostinte bune de comert dar si o influenta economica si politica in societatea ilira. Dupa cronicile grecesti se crede ca Apolonia a ajuns sa fie un oras foarte mare, avand o populatie de aproape 50 000 de oameni. Declinul acestor colonii a inceput in sec. III I.H.

Sub dominatia romana (care a durat aproape 6 secole), Iliria a devenit Illyricum. Arta si cultura s-au dezvoltat mai bine ca niciodata, in mod special in Apollonia, care a oferit antichitatii scoala ei de filozofi. In mare masura, Iliria a rezistat dominatiei romane: cultura si limba ilira au supravietuit, insa multe cuvinte latine au fost insusite si astazi se gasesc in limba moderna albaneza.


Iliria a cunoscut o dezvoltare si din punct de vedere religios. Crestinismul a aparut pentru prima data in jumatatea primului secol D.H. La inceputurile ei, religia crestina a trebuit sa concureze cu diferite religii orientale, printre care, cea mai renumita a fost cea a cultului Mithra – Domnului Pers al Lumini. Se crede ca aceste culturi orientale au intrat in Iliria ca urmare a contactelor dintre iliri si lumea orientala. Cele mai mari comunitati crestine au fost in Dyrrhachium (numele roman pentru Epidamus/Durres). Au fost stabilite episcopate in Apollonia, Buthrotum (astazi Butrint) si Scodra (Shkoder).

Asa cum am subliniat mai inainte, ilirii erau renumiti pentru curaj si cunostiinte in domeniul militar. De aceea, ei aveau déjà influenta in armata romana si multi dintre conducatorii acesteia au fost iliri. Unii au ajuns sa fie chiar si imparati. Incepand cu sec. 4. D.H aproape toti imparatii romani erau de origina ilira : Gaius, Decius, Claudius, Gothicus, Aurelian, Probus, Diocletian si Constantin Cel Mare.

In anul 395 Imperiul Roman se imparte in doua: Imperiul Roman de Est si Imperiul Roman de Vest. Teritoriile Albaniei moderne ii apartineau déjà Imperiului Bizantin. Ca si in cazul Imperiului Roman, ilirii au reusit sa conduca si Imperiul Bizantin. Trei dintre imparatii care au condus Imperiul Bizantin intre 491 – 565 au fost de origina ilira: Anastasius I, Justin I, si cel mai renumit imparat Byzantin: Justinian I.

In primele decade (pana in 461) Iliria a cunoscut raidurile Visigotilor, Hunilor si Ostrogotilor. Nu mult timp dupa distrugerile aduse de acesti barbari, in Balcani au aparut slavii. Intre sec. VI- VIII slavii s-au asezat in teritoriile ilire, acolo unde astazi se gaseste Slovenia, Croatia, Bosnia si Hertegovina si Serbia. Multe dintre triburile ilire au fost asimilate, iar multe altele s-au retras in zona unde astazi se afla Dardania (Kosovo) si Albania. Aceste triburi au rezistat asimilarii si au reusit sa pastreze cultura si limba ilira.

Ca urmare a impactului roman, bizantin si al celui slav, societatea ilira a parcurs o perioada de tranzitie care a desemant trecerea de la iliri la albanezii de astazi. Intre sec. VIII-IX numele de Iliria (Ilir – in albaneza liber) a inceput sa fie inlocuit cu numele Albania. Pentru prima data numele Albania a fost intalnit mult timp inainte, in cronicile lui Ptolemeu (sec. II) care vorbea despre tribul ilir: Alban. Albanii au trait pe teritoriul Albaniei centrale de astazi si erau renumiti pentru curajul lor. Numele tribului lor a fost folosit la denumirea tuturor oamenilor care traiau in teritoriile inca locuite de iliri. In aceasta perioada albanezii numeau tara lor Arberia (un derivat al cuvantului Alban/Arban), iar incepand cu sec XV (unii istorici cred ca acest lucru a fost clar in sec. XVI-XVII) tara a fost numita Shqiperia – Tara Vulturilor (shqipe – Vultur).

Sub dominatia bizantina crestinatatea a devenit religia principala (poate unica) in Albania. Bisericile erau construite dupa stilul roman si stilul grecesc.

Albania ramane sub juridictia Papei de la Roma pana in anul 732. Leo III, renumitul imparat bizantin, observand ca albanezii sustineau biserica romana hotaraste sa treaca Biserica Albaneza sub controlul Patriarhiei din Constantinopol. In 1054, atunci cand Biserica Crestina se imparte in cea de Est si cea Romana, Albania se imparte pentru prima data din punct de vedere religios: Nordul Albaniei depinde de la Biserica Romana, iar Sudul din Patriarhia Bizantina. Astazi, in nordul Albaniei traieste comunitate catolica, iar in sud cea ortodoxa.

Source [for the Library of Congress]: Based on information from R. Ernest Dupuy and Trevor N. Dupuy, The Encyclopedia of Military History, New York, 1970, 95; Herman Kinder and Werner Hilgemann, The Anchor Atlas of World History, 1, New York, 1974, 90, 94; and Encyclopaedia Britannica, 15, New York, 1975, 1092.

SOURCE: The Library of Congress – ALBANIA – A Country Study


25 responses to “Antichitate – Iliria

  • nelu

    Ar trebui poate sa amintiti si teoria daca (Karpa)a originii albanezilor,care este acceptata de multi istorici in strainatatea nealbaneza.In Albania si Kosova e aproape unanim acceptata(deh,protocronism,cum a fost si la noi) teoria ilira.Anyway,asa sau asa suntem rude.Kosova imi place mai mult decat Kossovo, si reflecta realitatea,chiar daca este forma albanizata a ultimului(pot,datorita majoritatii albaneze acolo,sa schimbe acest nume intr-un viitor,eventual in Dardania,ar fi frumos si ar onora putin “vechiul sange” al Balcanilor(care,dupa mine,ar trebui numit Trakiliria sau Ilirtrakia;Balkan e turcesc,popor asiatic si nebastinas ca noi sau albanezii).Dupa cum si Romaniei i-as pune un nume mai adevarat:Dacia sau Dacoromania.Regret ca multi romani(totusi,tot mai putini) sunt prizonierii legendei,chiar mitului prieteniei romano-sarbe.N-a existat niciodata asa ceva,in orice caz nu in ambele sensuri.Sarbii au profitat mereu de bunatatea si pacificitatea romanilor,lucru pe care il vedem si azi in Tribalia(Timoc).In reactia fata de acest popor sarb am avea de invatat si de la albanezi.Care albanezi,dupa cum stau lucrurile azi,par a fi un popor de invingatori.Noi tot pierdem teritorii si ne sunt asimilati fratii de catre slavii din jur.Voi v-ati recuperat teritoriile pe care le populati majoritar.E o performanta care trebuie apreciata.

    • alex

      cu tot respectul nelu si ceilalti nu trebuie sa ignorati faptul ca in albania exista o minoritate de cam 2-3% de tiganii DAR in romania exista acelasi minoritate dar cu cam 40% ce nu inseamna ca Romania nu are mai multe probleme decat Albania.
      Din punct de vedere economic fapturile spun ca in Romania 2 000 000 copii traiesc cu 1 dollar pe zi, cea ce este foarte grav.Aceste nu au nici o legatura cu istoria si nu putem sa luam asta ca baza pentru istoria Romaniei.
      Si nu vorbesc dejaba ca traisesc in Romania de trei ani de zile si ma intalnesc cu aceasta realitate in fiecare zi!
      salutari din Albania!

    • ILIE

      Teoria Dacilor Liberi e o tâmpenie a unui Bulgar care vrea sa dea explicatii legate de popoarele non-slave Balcanice. Dacă albanezii ar fi fost Daci atunci am fi fost aceeasi iar limbile ar fi trebuit să semene mai mult, dar avem de aface cu 2 cazuri distincte. În plus in Balcani mai există grupuri de Vlahi(aromâni), oare tot daci sunt?-NU FITI STUPIZI.

      • Tracomanul

        Stupid esti matale breee …Intai si intai , grecii spun ca la nord de muntii Haemus , sau Balcani , traiau tracii , nu alta natie , nu rusi nu chinezi …Ce inseamna pentru matale la nord ? In al doilea rand , vlasii , vlahii , valahii , volohii , olahii sau olohii sunt doar variatiuni pe aceeasi tema , avand ca origine etnonimul de valah ! Cum ar putea un etnic valah , in grecia , bulgaria sau serbia sa se declare ROMAN fara sa fie mazilit ? Am cautat toate etniile enumerate si dupa un studiu atent am gasit diferente atat de mici intre ele incat sunt nesemnificative … Poate pentru un antiroman ca matale ele sa fie considerate diferite …Cauta remenii din grecia , care nu au fost niciodata romani in sensul consacrat , de aia se si autodenumesc remeni …Ia vezi ce greceste vorbesc non vlahii astia …

        Iti pot da zeci de astfel de dovezi …Cine este stupidul acuma breee ???

  • gelu

    Cu tot respectul,dar 95% albanezi in Albania e mai mult o dorinta,decat o realitate.5%,daca nu mai mult,sunt tigani(rromi).Pe langa astia mai sunt greci,aromani(partial asimilati de greci,partial de albanezi),ceva macedoneni.:Muntenegrinii au plecat in Muntenegru.. Nu mai stiu soarta satelor de gorani slavi,la granita muntoasa cu Kosovo.E clar ca albanezii sunt la fel de nationalisti ca si sarbii.O rasa veche,dar un popor tanar,educat patriotic.Trebuie sa para totul asa perfect?..Albania are si probleme,ar fi mai sincer sa le amintiti si pe astea.Pentru ca cine vrea sa le afle,le afla si asa..Pe de alta parte,Kosovo,din cauza nesigurantei si a economiei inca fragile a fost parasit si de multi ne-albanezi(tigani,sarbi,Xoraxano,”egipteni”muntenegrini,gorani,croati,etc),asa ajundu-se la o majoritate albaneza de peste 90%-de la 80%in anii 80..)

  • albaniaperomaneste

    Nelu, ai dreptate. Despre teoria ca albanezii sunt urmasii ilirilor o sa aduc in curand un articol srcis de un istoric croat, membru al Academiei Iugoslave, care explica cum Partidul Comunist din Serbia, a hotarat, in 1981sa inceapa propaganda impotriva originii albanezilor. Acest articol nu o sa-l aduc pentru a explica pozitia sarba despre aceasta problema, ci pentru a sprijini punctul de vedere ca albanezii sunt urmasii ilirilor.

    Gelu, cand am discutat cu un macedonian despre populatia albaneza, a zambit si m-a comparat cu un grec :) Mi-a zis ca si grecii zic la fel: 95% din populatia lor sunt greci puri. Pentru a raspunde mai clar la intrebarea ta, am verificat online si am gasit ca dupa datele ONU in Albania traiesc in jur de 60 000 tigani, care inseamna in jur de 2-3% din populatia Albaniei. Sarbii si muntenegrinii sunt organizat intr-o asociatie si ei pretind ca sunt in jur de 10 000 oameni. Mai multe poti vedea pe site-ul lor oficial: http://www.moraca-rozafa.org/ . Deci 0.3% din populatia Albaniei. Cea mai mare minoritate dupa tigani sunt greci, care in 1989 contau la 3% din populatia Albaniei. Avand in vedere schimbariile demografice dupa anii ’90, o mare parte al acestei minoritati a emigrat in Grecia. Guvernul grec respecta aceste date, insa sunt mai multe organizatii grecesti care pretind ca 12% din populatia Albaniei sunt de origina greaca. Despre aromani, din pacate nu exista date exacte. Candva, la mijlocul anilor 90, o asociatie a aromaniilor din Albania declara ca in Albania traiesc 100 000 de aromani. Dupa cum zici, aromani intr-adevar au fost asimilati si in prezent in Albania exista foarte putine familii pur aromane, lucru care face si mai greu estimarea reala a numarului acestora in Albania.
    Gelu, nu este greu de inteles ca Albania, este o tara cu foarte multe probleme economice si politice. Exista o drama adevarata a emigrarii. Aproape un milion de albanezi au emigrat in ultimii ani in Grecia, Italia si SUA. Deci, eu cred ca aceasta prezentare este departe de povestea despre o tara perfecta.

  • Alin

    Despre teoria originii ilire a albanezilor se vorbeste mai mult pentru ca acesta este si punctul de vedere al majoritatii istoricilor albanezi.Exista o a doua teorie,dupa mine foarte interesanta si credibila,conform careia vechii iliri au fost in majoritate romanizati ,descendentii lor fiind dalmatii.Ultimul vorbitor de limba dalmata a decedat pe la 1890,dalmatii fiind asimilati de slavi,in principal de croati ,sloveni si sarbi.Albanezii contemporani sunt urmasii dacilor si tracilor refugiati in munti si neromanizati.Argumente sunt multiple ,atat de ordin lingvistic,toponimic,cat si istoric .Practic,conform acestor teorii romanii si albanezii au stramosi comuni,iar limba albanezilor este supravietuitoare a vechii limbi vorbite de daci si traci in general.Istoricii unguri ,bulgari ,sarbi si macedoneni nu s-au pus de acord asupra originii romanilor si albanezilor,fiecare scoala pretinzand ca popoarele noastre ar proveni fie de la nord de Dunare,fie de la sud,fie chiar din…Caucaz,in cazul albanezilor.Evident asa ceva nu are nici o legatura cu adevarul istoric,fiind doar politica si nimic mai mult.Fapt este ca noi ,grecii si albanezii suntem de aici,din Balcani,nu migratori venetici plecati dupa jaf ca slavii ,ungurii sau turcii.Poate voi dezvolta subiectul cu o alta ocazie.

    • albaniaperomaneste

      Ai dreptate. Multe teorii au iesit la iveala despre origina albaneziilor, in mod special dupa venirea lui Milosevici la putere. Mai jos este un articol in limba engeleza (pe care promit sa-l traduc cat de curand posibil) care vorbeste despre propaganda sarba importiva originii albaneziilor. Articolul este scris de Dr. Aleksander STIPCEVIC. Probabil, traducerea acestui articol in limba romana o sa apara pe celalat blog al meu: kosovoperomaneste.wordpress.com

      THE QUESTION OF ILLYRIAN-ALBANIAN CONTINUITY AND ITS POLITICAL TOPICALITY TODAY

      The question of the ethnic and cultural continuity between the early Illyrians and the mediaeval Albanians, besides being one of the most attractive issues of Balkan history, has also acquired a political dimension in recent decades. This is not the first time such a thing has happened in history.

      It was the Croats who before anyone else put forward the claim of being descended from the glorious Illyrian people, to the point of identifying themselves with them and giving themselves the name of Illyrians. For centuries, the Croatian language was simply called Illyrian. It is thought that Vinko Pribojevic (Vincentius Priboevius) in the 16th century was the first to include the history of the Illyrians in what might be called a political program. Pribojevic idea; countering the ideology and threat of pan-Germanism, hi used the splendid history of the Illyrians in order to demonstrate a cultural and especially historical superiority to the GERMANS, Italians, and Hungarians. According to Pribojevic, both Queen Teuta and King Agron were Slavs, as were Alexander the Great, Diocletian, and even Aristotle and St. Jerom. (1)

      After him, Mauro Orbini, another Croat historian, relaunched the pan-Slavic idea in his well-known book, “Il Regno degli Slavi, hoggi corrottamente detti Schiavoni,” published in Pesaro in 1601. The book met with great success and exerted a major influence on historians and politicians of subsequent centuries. Now nobody doubted that the Slavs, especially those of the western portion of the Balkan peninsula, were the direct descendants of the Illyrians. Illyrian was the tongue spoken on the east coast of the Adriatic, and the land inhabited by the southern Slavs, especially the Croats, was Illyria. The Croats adopted the name Illyrian for themselves, though more when abroad and in foreign-language publications than within Croatia itself. (2)

      In the first half of the 19th century, the title Illyrian acquired a clear political function among the Croats. The leaders of the Croatian national movement called themselves “Illyrians” (Ilirci). Moreover, the theory of the Illyrian origin of the Croats was at this time embodied in academic form by Ljudevit Gaj, the greatest ideologue of the national movement. It was hi who published a book entitled “Who Were the Old Illyrians?”(3) This treated the question from a historical angle, but which political aims. Gay knew full well that any theory of a direct descent of today’s Croats from the old Illyrians was somehow an exaggeration. However, he believed that the name Illyrian would be the cement binding together the South Slavs in a new cultural and economic entity and a powerful political alliance that could confront the age-old enemies of the South Slav peoples.

      The Illyrian ideology of the Croatian national movement was leavened with same doubtful ideas. It was not by chance that, after initial enthusiasm, critics of the idea grasped its weak points and easly refuted Gaj’s basic thesis of the South Slavs.

      The political and police authorities of Vienna and Budapest rightly saw the notion of the Illyrian origin of all the South Slavs as a dangerous idea, because it could become an acceptable basis to devise a political program for all the south Slavs. It is therefore no wonder that in 1843 the authorities banned the use of the name Illyrian to designate the Croat national movement.

      As time passed, the idea of a direct link between the Illyrians and the Croats was graduallyabandoned. It was the writer and philologist Bogoslav Sulek who delivered the final blow to the theory of the Illyrian origin of the South Slavs. In 1844, he published a treatise on the idea that the South Slavs could not be considered the direct descendants of the ancient Illyrians, but that the Slavs living in the western part of the Balkan peninsula were the result of a long and complicated ethnogenetic process involving the Illyrians but also the Romans, Celts, Goths, and, finally, the Slavs.

      It was in the second half of the 19th century and especially in the 20th century that the Illyrian problem acquired a political meaning for another Balkan people, the Albanians.

      The problem of the direct descent of the Albanians from the ancient Illyrians was originally purely academic. Researchers attempted to solve this problem on the basis of data that were not always certain or complete, relying mainly on historical and especially linguistic evidence.

      The question has for years been obscured by political arguments that have frequently prevailed over academic ones. Of course, this is not the first such case in history. On the contrary, it is enough to recall the way in which Italian archaeologists at the time of fascism attempted to justify Mussolini’s conquests in the Mediterranean basin, how the Greeks today exploit data for the sake of their plans to annex Northern Epirus, and how the Serbs claim that any place where Serbian monuments or graves are found must belong to the Serbian state.

      There is no need to recall other similar cases, for those we have mentioned suffice to show how archaeologists have placed their skills at the behest of national politics and ideology. Serbian archaeology and historiography have subjected the Albanians in general to such treatment, especially in Kosova.

      After World War II, but especially after the serious events in Kosova in 1981, Serbian archaeologists set to work to refute the theory of the Illyrian ethnic of Albanians.

      They are indeed not the first to cast doubt over the historical continuity between the Illyrians and the Albanians. Some specialists, especially Germans, including C. Pauli, H. Hirt, G. Mayer, and F. Cordignano , raised the question of the origin of the Albanian language and the Albanians in general. On the basis of what they considered to be scientific data they drew conclusions that disagreed with the theory that the Albanians are an indigenous population. Even though we do not today agree with their conclusions, we must emphasise that their arguments had no political or still less anti-Albanian overtones, and that they must be taken into consideration with proper seriousness when the problem of the ethnogenesis of the Albanians is discussed.

      The politicisation of the problem that was later to become the hallmark of Serbian archaeology and historiography began with the Croat linguist Henrik Baric, who had close ties with Serbian academic and political circles. (6) Baric was a very capable linguist, but the motives impelling him to formulate his Thraco-Moesian theory of the origin of the Albanians remain dubious. His theory rests on linguistic data. The fact that the same linguistic material can be used in support of such diverse theories may alarm any student approaching this problem. Without denying linguists their right to formulate their conclusions on the basis of linguistic material, we must say that there also exist today a large quantity of archaeological, anthropological, ethnological, and ethnomusicological data. The large amount of research in recent decades has thus made it much easier today to tackle the problem of the ethnic origins of the Albanians than 50 or 100 years ago. The result achieved by workers in different disciplines in recent decades have reduced the importance of the work that relied on now obsolete linguistc evidence, and have made the autochthony of the Albanians, i.e. increasingly indisputable.

      This conflict between new scientific result and the defenders of now obsolete theories is a phenomenon that can be explained by the increasing politicisation of the issue of Albanian ethnogenesis. In fact, the theory of Albanian autochthony has never been disputed with such determination and savagery as today, precisely when so much scientific proof has been produced in its support. Nevertheless, the number of researchers still today refusing to take into consideration the many arguments supplied by different academic disciplines has shrunk, or, more accurately, absolutely the only researchers who deny the theory of Albanian autochthony are Serbian. (7) Serbian archaeologists and historians began long ago to dispute the autochthony theory, but this opposition increased especially after the great Albanian revolt in Kosova in 1981. It was therefore a consequence of a political event rather than of new scientific data.

      The Serbian archaeologist Milutin Garasanin represents a special case. In 1955, he wrote an article in the Prishtina periodical “Përparimi”, in which he asserted that the Albanians are the direct descendants of the Illyrians. (8) In the years that followed, Garasanin increasingly fell into line with other Serbian researchers who denied any such descent. This shift became still more evident in connection with the problem of the ethnic allegiance of the Dardanians, who inhabited the Kosova region. This problem became one of the most disputed in archaeology and history, assuming apolitical character after 1981. The Serbs vigorously attacked the idea that the Dardanians were ethnically Illyrian. Not because they were led to this conclusion by scientific evidence, but purely because Kosova was “the cradle of Serbian history” and “holy soil” for the Serbs, and as such could not have been inhabited by a people that were of Illyrian stock and hence claimed by their descendants, the Albanians.

      In the past, Serbian researchers had not always been of one mind in allocating the Kosova region to the ancient Daco-Moesians. Milutin Garasanin himself, in his survey of prehistoric Serbia in 1973, openly admits that on the basis of their place names and personal names the Dardanians can be considered Illyrians, and that a Thracian and perhaps Dacian element is evident only in the eastern parts of their territories. (9)

      However, when the Serbian Academy of Arts and sciences in 1986 organized a series of conferences on the ties between the Illyrians and the Albanians, this same Garasanin announced that the Dardanians cannot be considered Illyrians because they were ethnically more closely connected with the Daco-Moesian substratum. (10)

      It is easy to explain this change in Garasanin’s stand. We are now in a period of history in which relations between the Albanians and Serbs of Kosova, and not only within this region, have dramatically deteriorated and no Serbian researcher can freely express his opinion over the Illyrian-Albanian question without exposing himself to the danger of changes of high treason.

      It would be impossible to trace here the progress of the press, television, and radio campaign waged by Serbian researchers against the idea of Albanian autochthony. It is enough to recall an entertaining incident in this campaign which took place in Zagreb in 1982. Two years previously, in 1980, the first volume of the Encyclopaedia of Yugoslavia (Secon Edition) had been published, in which there were two entries, one entitled “Albanci” (Albanians), and the other “Albansko-Jugoslavenski odnosi” (Albanian-Yugoslavian relations). On pages 75-79, the Albanian historian from Kosova, Ali Hadri, had written the part of the entry under “Albanci” that dealt with “the origin and development of the Albanian people,” in which he stated that the Albanians are the descendants of the Illyrians. The linguist Idriz Ajeti said the same, considering the Albanian language a successor to the Illyrian tongue.

      When this volume had come off the press, the Albanian revolt in Kosova had broken aut, and when the Serbian edition of this same book was under preparation, the Serbian representatives on the Encyclopaedia’s central editorial board rejected the text that had already been published in the Croat edition (which they themselves had approved), and insisted that the two entries should be reformulated according to the ideas of Serbian historians. A long and bitter debate then took place within the editorial board, and was soon reflected in the Zagreb and Belgrade newspapers.(11) Ten contributions from historians and archaeologist were commissioned in order to prepare new versions of these entries.

      At that time, the Serbian members of the editorial board could not impose their ideas on others. This meant that the new version that was printed in subsequent editions of the Encyclopaedia of Yugoslavia included textual changes in the sections dealing all mention of the continuity between the Illyrians and Albanians.(12)

      Although unable to change what had already been published in the Croat edition, the publisher of the Encyclopaedia of Yugoslavia printed the new versions of the two entries and sent them to subscribers, requesting them to insert them in the appropriate place.

      The debate within the Encyclopaedia’s editorial board was also echoed in political circles. At the ninth Congress of the Serbian Communist Party held in Belgrade on 27-29 May 1982, a bitter argument broke out over the ethnic origins of the Albanians. The congress of a political party was of course not the proper place to discuss an academic problem of this kind, but the question had apparently assumed a political character and could not be confined to academic circles.

      It was nothing les than the incident involving the two entries in the Encyclopaedia of Yugoslavia that became the spark setting off this unexpected debate at the Serbian Communist Party: Congress. The Albanian linguist Idriz Ajeti referred to this scandalous incident in his speech in order to show that many Serbian researchers and journalists were politicising the issue to the extent that only a political forum could settle it, by political means.

      Disgusted by the assaults of the newspapers, Professor Ajeti movingly defended at this congress the theory of the linguistic ties between the Illyrian and Albanian languages, and also the ethnic continuity between the Illyrians and the Albanians (13).

      His speech met with an immediate response in the congress hall.

      Pretending not to understand why a purely academic problem should become a discussion topic at a political congress, the Serbian historian Jovan Deretic asked in pathetic tones what point there was in politicising the question of the Albanians’ ethnic origin.

      Why should the Albanians be the descendants of the Illyrians and not of the Thracians ? There was no point in dragging this question out of its academic context – on condition that the Thracian theory was accepted. The Illyrian theory could not be correct, simply because it was an expression of Albanian imperialism, nationalism, etc. (14) According to Deretic, the Illyrian theory had “a slight whiff of racism” that reminded him of the theory of a pure Aryan race, “and we know very well who inspired that theory.” (15) Immediately after Deretic, Petar Zivadinovic took the floor. Zivadinovic was elected a member of the Central Committee of the Serbian Communist Party at this congress. For him, science had still not solved the problem of the ethnic origins of the Albanians, but, although he had never dealt with such academic questions, he knew very well that the Albanians could not be descended from the Illyrians.

      The historian Sima Cirkovic also though that the Illyrian theory “stank of racism.” (16)

      The newspapers at this time were full of articles about the speeches at the conference. “Politika,” a Belgrade newspaper with little tolerance for the Albanians, published an article under the headline, “No Campaign, But Creative Criticism.”

      This newspaper apparently did not stop to consider that this stream of articles written by people who did more to compromise these authors than the Illyrian theory of the ethnic origin of the Albanians.

      The book “The Albanians and Their Territories,” published by the Albanian Academy of Sciences in Tirana in 1982, and in an English edition in 1985, caused considerable commotion. Albanian authors from Kosova were attacked especially harshly because their work demonstrated the autochthony of the Albanians in the province of Kosova. (17)

      These authors attempted in vain to explain that all the articles included in this volume had been previously published in Yugoslavia and were therefore common knowledge long before the book appeared. (18) The attacks persisted because this book discussed what was the most delicate political problem in Kosova.

      The campaign against the Illyrian theory intensified alongside the progressive deterioration of the political situation in Kosova. Serbia’s best-known historians appeared on the scene, including the linguist Pavle Ivic, who proceeded to ruin a large part of his own scientific work in order to prove that Serbian and Croatian are a single language. He had never tackled the problems of the Illyrians or Albanians, but it nevertheless emerged that the Albanians could only be of Thracian, not Illyrian origin.

      In an interview for the Belgrade weekly NIN, Professor Ivic listed the linguists who have considered the Albanian language a descendant of Thracian and then recalled the well-known but now obsolete argument that the Albanians could not have lived on the Adriatic and Ionian coast, because they possessed word for fish.

      According to Professor Ivic, the problem of the Illyrian origin of the Albanians is complicated, but there is nevertheless no question of any doubt that the Albanians are not descendants of the Illyrians and are therefore not indigenous to the province of Kosova. This is precisely what the journalist interviewing him and the magazine’s readers wanted to hear. (19)

      A controversy then sprang up in the pages of this magazine between Professor Ivic, Mehmet Hyseni, and Shkelzen Maliqi. (20)

      On one hand, all this controversy and debate encouraged the Albanians to study more deeply the problem of their ethnic origin from the archaeological and ethnographic point of view, while it drove Serbian researchers to the point of denying the results of their own work. In 1982, when this problem had become an inflammatory one in what was then Yugoslavia, the Academy of Sciences in Albania organised a national conference on the formation of the Albanian people, their language, and culture. At this conference, which was attended by many foreign historians, many specialists tried to present all the evidence that their different academic disciplines could offer to solve the problem of Illyrian-Albanian continuity. (21)

      As in reply to this conference, the Serbs had the idea of organising in Belgrade, under the auspices of the Serbian Academy of Arts and Sciences, a series of conferences that were to tackle problems also dealt with in Tirana. The conferences, that were attended solely by Serbian historians, took place in May and June 1986. Their papers were later published in a book, in Serbian and French editions. (22)

      A careful reading of the contributions of Ms. F. Papazoglu and Professor M. Garasanin reveals at least a kind of uncertainty in their arguments. These writers sometimes even imply that they do not favour an unconditional rejection of the Illyrian theory of the Albanians’ ethnic origin.

      Of course, writers of propaganda have paid no attention to the academic evidence, and have not grasped these authors’ doubts, but only the evidence that suit their anti-Albanian campaign. Aware of the simplification which the complicated problem of the Albanians’ ethnic origins had undergone, professor Garasanin was careful to point out that the Albanians are undoubtedly a palaeo-Balkan people and that the Illyrian element played a part, albeit a minor one, in their formation.

      Garasanin asserted that there can be no question of a direct continuity between the Illyrians and the Albanians, because the Illyrians disappeared from history during the five centuries of Roman occupation. The Albanians are therefore a people who were formed in the middle ages from small remnants of peoples, including the Illyrians, who inhabited the western Balkans in classical and mediaeval times.

      There is no need to continue. However, we would like to end by emphasising that the misrepresentations of the Serbian academic community in connection with the ethnic origin of the Albanians are part of a long and painful story of abuses of this kind, which have been nothing but political propaganda paving the way for military repression. This is the meaning of the way for military repression. This is the meaning of the campaign by Serbian historians and journalists against the autochthony of the Albanians in the lands they inhabit.

  • Alin

    Asa va place ISTORIA ?

    Originea albanezilor

    Sa spunem pentru început ca originea albanezilor este la fel de” misterioasa” ca si cea a românilor, deoarece si unii si altii apar în istoria scrisa abia în secolul X d.I.Ch.

    În a doua jumatate a primului mileniu patria albanezilor a fost regiunea oraselor Nis, Skopje, Stip – acest lucru este dovedit în primul rând chiar de numele acestor orase, care prezinta o evolutie fonetica albaneza.

    Exista numeroase argumente împotriva autohtoniei albanezilor în Albania de azi si a descendentei lor ilire: numele oraselor (Dures, Skoder) si restul toponimiei în general slava; terminologia maritima care este în întregime împrumutata, ocupatia principala reprezentata de pastorit.

    Lipsa cuvintelor grecesti antice în limba albaneza, împreuna cu prezenta a numeroase cuvinte latine, îi exclude pe stramosii albanezilor din teritoriul de limba greaca, care cuprindea si jumatatea sudica a actualei Albanii.{asa numita linie lingvistica Jirecek}

    Dar, orice studiu al originii albanezilor trebuie sa porneasca în primul rând de la legaturile strânse dintre româna si albaneza. Interpretarea acestora nu poate sa duca decât la concluzia ca românii si albanezii au reprezentat cândva acelasi popor, din care o parte a fost romanizata, iar alta nu.
    Faptul ca mai mult de jumatate din cuvintele de fond, preromanice, din limba româna se regasesc doar în albaneza, ne împiedica sa acceptam ideea ca la baza celor doua limbi moderne s-au aflat doua limbi diferite, doar într-o anumita masura înrudite între ele.

    Originea ilira a albanezilor devine astfel foarte improbabila. Se stie ca Peninsula Balcanica (partea centrala si nordica) a fost locuita în antichitate de trei mari popoare: iliri, traci si daci – cu observatia ca dacii erau într-o anumita masura înruditi cu tracii. Linia despartitoare între iliri si grupul daco-tracic a fost situata probabil pe râurile Vardar si Morava, desi apartenenta etnica a populatiilor care au locuit centrul Balcanilor este destul de incerta. Toate informatiile pe care le avem (texte antice, toponimie, antroponimie) separa pe daco-traci de iliri, deci nici ideea unor limbi foarte asemanatoare nu poate fi acceptata.

    Teoria solida a continuitatii românilor la nordul Dunarii, ne conduce catre o origine dacica, eventul daco-tracica a albanezilor.

    Centrul Balcanilor, regiunea Nis, Skopje, Stip, a fost pentru multe secole sub influenta limbii latine (este situat la nord de linia Jirecek). Pentru aceasta regiune dovezile indica un amestec de populatii dacice, tracice si ilire.

    Mai spre est, Muntii Balcani separa teritoriul romanizat, de-a lungul Dunarii, de cel grecizat din sud. În aceasta parte nu se poate imagina pastrarea unui numeros popor neromanizat si care în plus nu a suferit de loc influenta limbii grecesti.

    Lingvistul bulgar Vladimir Georgiev, bun cunoscator al limbii trace, a demonstrat pe baza unor fenomene fonetice ca limba daca este mai apropiata de albaneza decât limba traca (totusi, masura în care trebuie sa deosebim limba daca de cea traca nu ne este bine cunoscuta).

    12. Albanezii – daci neromanizati

    Pentru o prezenta dacica la sud de Dunare, în centrul Balcanilor, pledeaza nu numai localitatile cu terminatia specifica dacilor (dava), ci si informatiile istorice despre mutarea, o data a 100.000, iar alta data a 50.000 de daci de la nordul Dunarii (aceste colonizari au avut înaintea cuceririi Daciei de catre romani, în timpul domniilor lui Claudius si a lui Augustus).

    Dar, originea albanezilor nu trebuie sa fie explicata doar pe baza dacilor sau tracilor care au locuit la începutul erei crestine pe acest teritoriu. Alte dovezi vin în sprijinul unei migratii a dacilor neromanizati de la nordul Dunarii, care a avut loc mai târziu, în secolul IV.

    Aceasta migratie este necesara si datorita romanizarii evidente a centrului Balcanilor timp de mai multe secole, deci fiind destul de improbabila pastrarea unei mari populatii neromanizate.

    Ceea ce frapeaza în primul rând este faptul ca dintre cele 90 de cuvinte comune daco-românei cu albaneza, mai putin de jumatate se întâlnesc si la dialectele sud-dunarene ale românei (la macedoromâni si la meglenoromâni). În plus, la acestea este absenta o caracteristica importanta care leaga cele doua limbi, si anume rotacismul lui n (prezent în albaneza doar la dialectul sudic). Mai adaug ca rotacismul se întâlneste la istroromâni si la românii din Crisana si Maramures – istroromânii sunt evident originari din regiunile vestice ale teritoriului de formare a poporului român.

    Aceste fapte sugereaza migrarea unor daci neromanizati, ramasi în afara provinciei romane Dacia, dar dovezile nu se opresc aici. Un fapt de prima importanta este reprezentat de mutarea întregului neam al carpilor în Imperiul Roman, în ultimii ani ai secolului III. Aceasta informatie este regasita la trei autori antici si este în plus confirmata arheologic.

    Carpii, trib dacic locuind în Moldova, a cunoscut o dezvoltare deosebita în cursul secolului III, atacând în numeroase rânduri Dacia si alte provincii romane. La sfârsitul secolului III se constata disparitia culturii carpilor, parasirea asezarilor si ocuparea Moldovei de catre goti. Migrarea carpilor devine astfel o certitudine. Se stie si locul unde au fost colonizati carpii în imperiu, si anume în regiunea orasului actual Pecs, din Ungaria. Totusi, nu putem fi atât de categorici încât sa sustinem disparitia completa a carpilor de la nordul Dunarii: exista informatii despre carpi care continua sa atace imperiul, iar urme ale acestora s-au descoperit în Dacia abandonata de romani.

    Din toate aceste elemente, putem trage concluziile referitoare la stramosii albanezilor.

    Albanezii s-au format prin amestecul dintre daci migrati de la nordul Dunarii cu populatia neromanizata, daco-traco-ilira, din centrul Balcanilor, limba daca fiind cea care s-a impus.

    Migratia carpilor colonizati în regiunea Pecs, la care s-au alaturat probabil si daci din nord-vestul Daciei (atestati arheologic în numar mare în secolele III-IV), catre centrul Balcanilor, a avut loc cu ocazia invaziei devastatoare a hunilor (sfârsitul secolului IV). Este cunoscut faptul ca invazia hunilor a provocat dislocari de populatii, exemplul cel mai bun fiind acela al gotilor care au parasit Moldova si estul Munteniei, mutându-se în Imperiu. Chiar Attila, la mijlocul secolului V când centrul Imperiului hun este asezat între Dunare si Tisa, cere sa îi fie înapoiati supusii care si-au parasit asezarile pentru a se stabili în Imperiu Bizantin

    Astfel, înaintea sosirii slavilor, proto-albanezii locuiesc regiunea Nis, Skopje, Stip, de unde mai târziu (secolele IX-X) se vor muta spre sud-vest, ocupând teritoriul Albaniei actuale. Putem accepta totusi si o extensiune mai spre vest a leaganului albanezilor, cuprinzând o parte din Muntii Dinarici, dar mai greu de precizat.

    Voi încheia cu un ultim fapt de natura lingvistica, referitor la denumirea Muntiilor Carpati. Acest toponim, în legatura evidenta si cu numele carpilor, nu are nici un înteles în limba româna (lucru valabil pentru întreaga toponimie pastrata din vremea dacilor). Dar exista totusi o limba care poate explica acest nume: în albaneza, cuvântul ‘carpë’ înseamna ‘stânca’, deci Carpatii nu sunt altceva decât ‘Stâncosii’.

    • Zalmoxe

      ŞI în limba română e prezent termenul arhaic “şcarpă” cu înţelesul de stâncă…

      • albaniaperomaneste

        In albaneza şcarpă (se scrie shkarpe) inseamna surcele…

        • Zalmoxe

          Interesant…:)

          Din cate stiu, “copil” in albaneza inseamna “copil nelegitim”.
          Iar “viezure” inseamna “talhar”.

          Dupa sute, poate mii de ani de evolutie sensurile primare ale cuvintelor au suferit alterari in cele doua limbi…

    • Tracomanul

      Ce tot aveti tataie cu teoria asta a migratiei ? Sa inteleg tracii astia bata-i vina , erau asa ca niste pasari calatoare , care ba migrau dinspre nord-est catre sud vest , ba …ghita-bercea ? Adicatelea se plimbau ca pelicanguru cu pestele-n cioc si puii in marsupiu pana-si plantau ouale ba la est ba la vest , ba la nord , ba la sud ? In foarte multe documente , ilirii erau inruditi in mod direct cu tracii , asa spun si grecii cand afirma ca la nord de muntii Haemus adica Balcani , traiau tracii , ori pesemne nu stiau ca albanezii sunt indieni din neamul mongolilor din china ? Conform teoriei migratiei nu m-as mira sa aud ca in plimbarile lor pe mapamond acestia au fugit ba in japolonia , ba in congo , poposind in final pe langa greci , stricand hrisoavele cronicarilor din antichitate ca deh … Cazurile gramaticale din limba Romaneasca si din limba albaneza nu exista in limba latina , cei care pricep o boaba istorie si ceva gramatici se prind ce vreau sa spun … Mai lasati breee teoria asta a migratie ca-i cusuta cu ata …alba-neagra …

  • Zalmoxe

    Expunerea istorică e interesantă, dar sare peste câteva elemente de bază cum ar fi marea răscoala a lui Bato, una dintre cele mai sângeroase confrutări militare ale sec. I î. Hr., care a dat mult de furcă tânărului împărat Augustus….

    Istoria Ilirilor fără Bato e ca istoria dacilor fără… Decebal :)

    • albaniaperomaneste

      Aici, recunosc ca m-ai prins…Iliri fara Bato, Daci fara Decebal este cum ar fi marea fara sare :) In functie de timpul disponibil am sa ma documentez si am sa aduc noi informatii despre rascoala lui Bato.

  • Bordincus

    Salutare, sunt Bordincus de pe youtube pe numele meu adevărat ilie
    Scuzati-ma am şi eu de adăugat un punct aici:
    —Pe teritoriul actual al Croaţiei(teritoriu locuit de iliri in Antichitate) a existat până în sec. XIX un grup etnic care se pretindeau adevăraţii descendenţi ai ilirilor, se numeau Dalmaţi şi locuiau în jurul oraşului Dubrovik. Vorbeau o limbă romanică precum limba română dar evident o limbă diferită de română care nu putea fi însă confundată cu vreun dialect română-ultimul vorbitor a murit în anilor 1880-1890 însă in perioada medievală erau foarte prezenţi în regiune.
    –Pe teritoriul actual al Bosniei au trăit (şi se spune că mai trăiesc) un grup etnic foarte prezent în perioada evului mediu vorbitor de limbă romanică care erau numiţi de sârbi şi croaţi “morlaci” sau”morlachs” ori “vlasi”-in mod evident nu cred că se pune problema ca acest grup etnic să fi migrat din spaţiul Valah. Grupul etnic numără în prezent 22 de persoane conform recensământului Iugoslav din 1991
    Concluzie: Au fost aceştia iliri romanizaţi?, atunci albanezii de nu pentru că au cunoscut acelaşi proces de romanizare, eu cred că adevărata origine a albanezilor oscilează intre cele două teorii: Cea Traco/Dacă şi cea iliră.

    • Zalmoxe

      PE SCURT:

      Dalmatii reprezinta intr-adevar, iliri romanizati,

      Cat priveste originea albanezilor, sunt o sumedenie de teorii. Am sa ma refer la cele mai semnificative:
      – Albanezii sunt urmasii dacilor neromanizati (Moldova, Maramures, Ucraina) care au fost nevoiti sa migreze spre sud in secolul VI d. Hr. cand slavii le-au invadat tinuturile. Teoria se bucura de o larga sustinere in istoriografia romaneasca, de la Hasdeu la I. I. Russu cam toti au adoptat-o, recent si Sorin Paliga. Cu toate acestea, in Albania ipoteza nu este foarte populara. Din randul cercetatorilor albanezi, se pare ca doar lingvistul Vladimir Orel a adoptat-o, el sustinand ca Albanezii sunt un grup dacic provenit din zona Slovaciei de astazi….
      – Albanezii sunt urmasii tracilor neromanizati de la sud de Dunare. Aceasta ipoteza a fost sustinuta de catre istoriografia bulgara, mai exact de catre V. Georgiev. Stim din izvoare ca unele triburi tracice si-au pastrat caracterul etnic pana la venirea slavilor. Ipoteza nu a castigat prea multa popularitate in istoriografia albaneza.
      – In fine, ipoteza cea mai populara, albanezii sunt urmasii ilirilor ramasi neromanizati in zona montana din centrul Balcanilor (aprox. teritoriul actual al Macedoniei, Kosovo, etc.).

      Dincolo de aceste teorii mai mult sau mai putin contradictorii, ramane cert, dincolo de orice discutii si orice formula propusa, stransa inrudire dintre romani si albanezi…

    • alinp

      Salut.Posibili urmasi ai morlacilor sunt istroromanii ce traiesc azi in unele sate din Istria.Vorbesc un dialect foarte apropiat de graiurile vorbite azi in zona Crisan-Banat.Cand vobesti de “spatiul valah”,cred ca trebuie sa te feresti la a te limita la actualul spatiu de locuire romanesc!Actuala Serbie,nordul Croatiei si al Bosniei,sudul Ungariei,au fost candva teritorii straromane si romane.Cu respect.

  • toader.pandelea

    foarte intersant din istoria predata pe timpul com nu am auzit asa ceva in schimb grecii sunt acei care nu pot sa fie de acord cu poporul albanez si istoria sa care este la fel de veche

  • gigi

    si albanezii ca si dacoromanii sunt urmasi ai pelasgilor de nord

  • gigi

    pe vremea comunistilor radio tirana transmitea cel putin o emisiune in limba romana

  • Mona Agrigoroaiei

    toader, grecii sunt rasisti si vor extindere teritoriala si in teritoriul albaniei actuale, in sudul Albaniei, pe care o denumesc asa zisul “Vorio Epir”. (Epirul de Nord). Insa inainte sa vorbeasca de “Epirul de Nord”, ar trebui sa vorbeasca de Epirul de Sud, care este provincia albaneza Çamëria, de unde au expulzat populatia albaneza de religie musulmana in ceea ce se numeste genocidul çam. Ar mai trebui sa isi aduca aminte ca Epirul in antichitate nu a fost grec, ci ilir si ca “daca vreti sa invatati ceva despre pelazgi, trebuie sa va duceti in Albania” (Mattieu Aref). Am fost la o scoala de vara in Albania in ceea ce priveste chestiunea Çamëriei si in a doua zi am vizitat mormantul de la Kllogjer, acolo unde au murit multi albanezi din Çameria din cauza molimei. A fost cel mai emotionant moment din viata mea si am decis sa ma dedic cu mai multa atentie acestei chestiuni

  • cersipamantromanesc

    Artur, iti propun sa citesti articolul urmator si sa-mi spui daca ai ceva date in plus…Subiectul mi se pare fascinant …

    http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/09/10/inrudirea-originara-dintre-popoarele-roman-si-albanez/

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 94 other followers

%d bloggers like this: